FarmConect – Târgul Agriculturii Româneşti îşi deschide oficial porţile
FarmConect – Târgul Agriculturii Româneşti îşi deschide larg porţile pentru vizitatori, începând de astăzi (joi, 31 august 2023) până duminică, 3 septembrie, pe platforma industrială a Municipiului Slobozia (Şoseaua Brăilei, nr. 14, Slobozia). Evenimentul este organizat de FAPPR (Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România), susţinut de Primăria Municipiului Slobozia şi Consiliul Judeţean Ialomiţa. Misiunea fundamentală a acestui târg este de a susţine afacerile locale şi a aduce fermierii cât mai aproape de industrie şi, nu în cele din urmă, de consumatori. Căci, FarmConect nu este doar locul de întâlnire al fermierilor profesionişti, de unde pot lua idei noi de la colegii de breaslă, ci şi o platformă de comunicare. Expozanţii vor beneficia de vizibilitate în rândul fermierilor, cărora le vor prezenta cele mai noi produse şi tehnologii. Schimbul de know-how, informaţii şi experienţe este relevant atât pentru fermieri, cât şi companii, asigurând în acest fel conectarea producătorilor locali, a fabricanţilor, distribuitorilor şi comercianţilor care contribuie la consolidarea comunităţii locale. Programul zilnic de funcţionare este 9.00-17.00.
Deschiderea oficială a ediţiei 2023 are loc joi, 31 august, la ora 10.30, la Centrul de conferinţe multimedia. Programul va cuprinde Conferinţa tematică „Geopolitica fluxurilor agricole – echilibre fragile şi inegalităţi planetare” (11.30 -13.00, la Centrul de conferinţe multimedia); Atelier pentru copii – Poveştile grâului la „Şcoala mea, Natura”, un proiect marca Ameropa Grains (11.30 -14.00, Zona copii); Atelier de împletit spice (11.30-12.30, Muzeul Naţional al Agriculturii); Atelier de modelat lut (12.30-13.30, Muzeul Naţional al Agriculturii) şi Spectacol Basme cu cai (13.40-14.00, Zona Manej).
Vineri, 1 septembrie, la Centrul de conferinţe multimedia va avea loc o Conferinţă tematică „Agricultura viitorului sub imperativul eficientizării resurselor” (10.30-12.30); Atelier pentru copii – Poveştile porumbului la „Şcoala mea, Natura”, un proiect marca Ameropa Grains (Zona Copii, 10.30-14.00); Atelier de împletit spice (11.00-12.00, Muzeul Naţional al Agriculturii); Atelier de modelat lut (12.00-13.00, Muzeul Naţional al Agriculturii); Spectacol Basme cu cai (12.40-13.00, Zona Manej); Conferinţă tematică „Formare profesională agricolă în România – provocări structurale, soluţii locale” (13.30-15.00, Centrul de conferinţe multimedia); Spectacol Basme cu cai (16.00-16.20, Zona Manej). Sâmbătă, 2 septembrie, programul va cuprinde o Conferinţă tematică „Cât de sigură este hrana noastră?“ (10.30-11.30, la Centrul de Conferinţe Multimedia); Atelier pentru Copii – Poveştile florii soarelui la „Şcoala mea, Natura”, un proiect marca Ameropa Grains (10.30 -14.00, Zona Copii); Atelier de împletit spice (11.00-12.00, Muzeul Naţional al Agriculturii); Spectacol Basme cu cai (12.00-12.20, Zona Manej); Atelier de împletit coroniţe, un proiect marca Floress Events (12.00-14.00, Zona Meşteşugari de lângă Muzeul Naţional al Agriculturii); Concursul „Mămăliga de aur” susţinut de LIBRA Bank (14.00-15.00, Zona producători locali) şi Spectacol Basme cu cai (15.00-15.20, Zona Manej).
Duminică, 3 septembrie, va avea loc un Atelier pentru copii – Poveştile plantelor vindecătoare la „Şcoala mea, Natura”, un proiect marca Ameropa Grains (10.00 -14.00, Zona copii); Spectacol Basme cu cai (10.40-11.00, Zona Manej); Atelier de împletit spice (11.30-12.30, Muzeul Naţional al Agriculturii) şi Atelier de modelat lut (12.30-13.30, Muzeul Naţional al Agriculturii.
Cristina ANDREI