„Ziua Diversităţii Culturale Europene”- o nouă acţiune de succes, promovată de studenţii Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală Călăraşi

Ca în fiecare an, studenţii şi cadrele didactice de la Facultatea de Management şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi au participat la tradiţionalul eveniment intitulat „Ziua Diversităţii Culturale Europene”. O acţiune menită să scoată în evidenţă importanţa diversităţii culturale şi a cooperării între statele europene. Nu în ultimul rând, a fost promovată pacea durabilă, mai ales că la graniţele ţării noastre are loc binecunoscutul conflict armat, între Rusia şi Ucraina.

Manifestarea a avut loc, mai exact, miercuri, 15 mai 2024, la sediul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti. Au participat prof. univ. dr. Daniela Creţu (directorul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală – Filiala Călăraşi); rectorul Marius Micu (prodecanul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală, din cadrul USAMV Bucureşti, vicepreşedintele COPA-COGECA, cea mai mare organizaţie de fermieri şi cooperative agricole la nivel european); Marius Dulce (primarul municipiului Călăraşi); elevi şi cadre didactice de la Liceul Agricol Călăraşi; profesori şi studenţi de anii I-III ai facultăţii, mas media locală.
Directorul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală, Filiala Călăraşi, Daniela Creţu a subliniat scopul acţiunii a fost de a se scoate în evidenţă diversitatea culturală, cooperarea între ţări, dar şi de a fi promovată pacea durabilă. ,,Educaţia pentru artă culinară sănătoasă este tot un element de cultură. A trebuit să luăm în calcul cele două ţări, Rusia şi Ucraina, care se află într-un conflict armat. Ne-am dat seama că este foarte bine să le luăm în calcul, printre cele 24 de ţări pe care noi le promovăm astăzi, deoarece vrem să susţinem pacea durabilă. Succes dragi studenţi şi elevi! Sperăm că evenimentul de astăzi va rămâne unul dintre cele frumoase pe care,împreună, le-am dezvoltat”, a precizat prof. univ. dr. Daniela Creţu, după care s-a trecut la prezentarea propriu zisă. Elevii Liceului Agricol (în special cei din clasa de industrie alimentară, brutar – patiser) au prezentat preparate tradiţionale româneşti, aproape din toate zonele ţării, respectiv mici, sărmăluţe, plăcinte poale-n brâu, fasole cu ciolan, pâine coaptă în vatră, cu care de fiecare dată la evenimente sunt întâmpinaţi oaspeţii. Studenţii au prezentat produse tradiţionale din Suedia, Serbia, Germania, Olanda, Franţa, Bulgaria, Turcia, Austria, Belgia, apoi, spre delectarea participanţilor, a avut loc un frumos program artistic.

„Este imperios ca statele membre ale Uniunii Europene să rămână mai unite ca niciodată”

Primarul Marius Dulce a fost impresionat de implicarea şi priceperea de care au dat dovadă, încă o dată, elevii şi studenţii. „Avem o diversitate culturală, facem parte din Europa. Dar, de fapt, astăzi au fost reprezentative, printr-o diversitate culinară, prin port, tradiţiile româneşti. Fiindcă sunt naţionalist, un român, din întreaga gamă de preparate, fireşte că tot pe cele româneşti le apreciez ca fiind cele mai bune. A fost o plăcere să mă reîntâlnesc cu studenţii Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală din Călăraşi. Sunt plini de idei, de energie bună şi conectaţi la tot ceea ce este nou în materie de agricultură modernă şi management de calitate. A fost o plăcere să fiu alături şi de elevii de la Liceul Agricol. Sunt nişte copii minunaţi. Felicitări organizatorilor şi profesorilor. Nu în ultimul rând, felicitări elevilor, pentru că au dat tot ce au putut şi au făcut un eveniment reuşit”, a subliniat primarul municipiului Călăraşi.
La rândul lui, rectorul Marius Micu (prodecanul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală, din cadrul USAMV Bucureşti) cataloghează şi el evenimentul ca fiind unul spectaculos. ,,Cel puţin pentru nivelul judeţului Călăraşi, este impresionantă desfăşurarea de forţe care a avut loc, aici, în cadrul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală. Este impresionant pentru că, într-adevăr, am avut o diversitate culturală a Europei. Am trecut prin multe ţări ale Europei – pentru că am avut de exemplu şi Turcia – am văzut şi momente artistice ce au reflectat această diversitate culturală. Dar, bineînţeles că, s-a pus accent şi pe partea culinară, iar cele două părţi se îmbină pentru a reflecta foarte bine elementele ce ne apropie sau îndepărtează. Totuşi am identificat multe elemente care ne apropie, în ceea ce înseamnă partea culinară. Însă, totodată, pe lângă diversitatea culturală a Uniunii Europene, sărbătorim şi ziua Europei, pe data de 9 Mai, într-adevăr, un pic mai tardiv. Dar este un eveniment care trebuie celebrat ca atare, fiindcă este un moment important al Uniunii Europene. Este imperios ca statele membre ale Uniunii Europene să rămână mai unite ca niciodată, fiindcă trebuie să ne protejăm de situaţia geopolitică în care ne aflăm. Şi, totodată, este semnalul de alarmă ce ne readuce în conştiinţă de ce ne-am adunat şi am creat Uniunea Europeană. Iar acest lucru, se vede. Românii sunt pro europeni şi, bineînţeles că, la rândul nostru, ne cultivăm tradiţiile la nivel naţional, toate elementele care ne-au caracterizat în Europa. Suntem o ţară puternică la nivelul Uniunii Europene. Dar cel mai important fapt este că suntem în Uniunea Europeană şi trebuie să rămânem în Uniunea Europeană. Pentru că numai aşa vom putea găsi dezvoltarea, pe care o vedem din 2007, până în prezent. Pentru facultatea noastră este foarte importantă colaborarea cu administraţia locală şi aici fac referire la domnul primar Marius Dulce, alături de echipa din care provine. Mă refer la Consiliul Judeţean, la domnul preşedinte Vasile Iliuţă, pentru că întotdeauna au fost alături de proiectele Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală. Au participat la evenimente, s-au implicat în proiectele noastre şi cu siguranţă vom avea un viitor comun”, a punctat rectorul.

,,Am vrut să punem un semn de egalitate între şi cultură”

La final, profesorul universitar doctor Daniela Creţu a afirmat că îşi doreşte ca toate evenimentele, organizate de facultate, să fie încununate de succes. Iar „Ziua Diversităţii Culturale Europene” s-a dovedit a fi o reuşită. „Vizavi de diversitatea culturală şi cooperare, la acţiune a fost invitat să participe şi Liceul Agricol Sandu Aldea din municipiul Călăraşi. Pe considerentul că funcţionăm în aceeaşi locaţie şi trebuie să cooperăm, să colaborăm. Am vrut să punem un semn de egalitate între educaţie şi cultură. Pentru că, doar prin educaţie putem să formăm valori culturale şi, în acelaşi timp, să ştim să le promovăm. Dintre cele 44 de state europene, am ales 24 de ţări cărora le-am promovat valorile culturale. Aici aş putea puncta valorile lingvistice, obiceiuri şi tradiţii, arta culinară şi nu numai. Toate acestea, într-un cuvânt, formând valorile culturale europene. În contextul acesta destul de nefericit, în care încă mai există stări conflictuale la graniţa României, pornind de la ceea ce declara Robert Schuman în anul 1990- că doreşte o cooperare modernă în Europa, să nu mai există conflicte armatei între ţările europene – vrem să susţinem şi să promovăm pacea durabilă. Un eveniment, de asemenea, foarte important este independenţa statală. Şi, nu în ultimul rând, susţinem că deşi fiecare ţară are propria identitate culturală, trebuie cu toţii să dorim să armonizăm interesele fiecărui stat, valorile culturale. Astfel încât, cu toţii, să simţim că suntem europeni în dublu sens. Pe de o parte, din punct de vedere geografic, iar pe de altă parte, ca membri ai Uniunii Europene. Şi diversitatea este foarte importantă. Aşa cum se ştie, continentul european este destul de diversificat, atât pe plan geografic, cât şi cultural. Dacă nu respectăm valorile culturale ale fiecărei ţări, înseamnă că nu ne respectăm pe noi. Când mergem într-o ţară străină, trebuie să îi cunoaştem cultura, tocmai pentru a putea să ne comportăm civilizat, să ştim ce să importăm din acea cultură. De fiecare dată, mă bucură faptul că avem alături de noi factorii de decizie locală, iar acest parteneriat ne onorează. Când ştii că ai o uşă deschisă undeva este extrem de important, fiindcă poţi să-ţi pui în practică un proiect. Şi asta, pentru facultatea noastră, este un lucru foarte, foarte important”, a concluzionat Directorul Facultăţii de Management şi Dezvoltare Rurală, Filiala Călăraşi.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )