„Am asistat la o nouă mascaradă pe tema pensiilor speciale”

În loc să ia măsuri concrete pentru eliminarea pensiilor speciale, pentru a îndeplini jaloanele din PNRR, coaliţia PSD-PNL a pus în scenă  o mascaradă menită tocmai să-i protejeze pe „specialii” sistemului. Comisiile pentru constituţionalitate, juridică, pentru muncă şi apărare din Senat s-au reunit zilele acestea în şedinţă comună cu scopul de a modifica proiectul de lege privind pensiile speciale după decizia CCR.
Astfel subliniază reprezentanţii USR care atrag atenţia că modificările propuse de PSD şi PNL nu elimină pensiile speciale, ci chiar exced cerinţele Curţii Constituţionale. „Coaliţia PSD-PNL a mers chiar mai departe decât cere Curtea Constituţională, amânând până la finalul anului 2028 orice mică reformă, orice mică schimbare în ceea ce priveşte pensiile speciale. Practic, coaliţia oferă cinci ani întregi tuturor oamenilor care visează la pensii speciale să iasă la pensie pe vechile reguli, iar în anexe de zeci de pagini PSD şi PNL au propus o etapizare, în unele cazuri pe 20-30 de ani, timp în care pe anumite aspecte nici măcar nu ne vom apropia de eliminarea pensiilor speciale”, a spus Irineu Darău, senator USR.
Amendamentele depuse de USR, care ar fi permis eliminarea sistemului de pensii speciale şi trecerea întregului sistem de pensii pe baza contributivităţii, au fost respinse fără a fi măcar citite, în total dispreţ faţă de regulamentul Senatului şi principiile democratice. „PSD şi PNL se prefac că reformează sistemul de pensii sau că vor soluţii pentru eliminarea pensiilor speciale. Am văzut amânări de 38 de ani pentru introducerea principiilor de contributivitate. PSD şi PNL vor să rămânem împărţiţi în cei care muncim şi plătim pentru pensiile celorlalţi, privilegiaţii, oameni ca Ciucă cu pensie de 18.000 de lei pe lună sau Gabriel Oprea cu 17.000 de lei pe lună. Pensiile specialilor o să ne coste miliardele din tranşa a 3-a din PNRR. Adică protecţia privilegiaţilor ne va costa bani de şcoli, autostrăzi, spitale”, a declarat Ştefan Pălărie, senator USR.
USR atrage atenţia că, în lipsa unei reforme reale a sistemului de pensii, a calculării tuturor pensiilor pe baza principiului contributivităţii şi a creării unui sistem de pensii echitabil, corect şi sustenabil, există riscul major ca jaloanele din PNRR să nu fie respectate, iar România să piardă 1,4 miliarde de euro.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (1 )