Colegiul Economic Călărași, un secol de excelență în educație

Colegiul Economic Călărași a sărbătorit în aceste zile un moment cu adevărat istoric: împlinirea a 100 de ani de la înființare. Un secol în care instituția a format mii de specialiști, a modelat destine și a contribuit decisiv la dezvoltarea economică și socială a județului.
Manifestările dedicate aniversării Centenarului au debutat joi, 27 noiembrie, cu Ziua Porților Deschise, organizată în Corpul B, pe strada Grivița. Actuali și foști elevi, părinți și invitați au redescoperit atmosfera caldă și efervescentă a școlii, admirând proiectele realizate de elevi și expozițiile tematice. Sărbătoarea a continuat vineri, 28 noiembrie, cu dezvelirea plăcii omagiale, un gest simbolic menit să onoreze moștenirea celor 100 de ani de educație și valorile care au definit școala. Punctul culminant al Centenarului a avut loc în aceeași zi, la ora 11:00, la Sala de spectacole „Barbu-Știrbei”. Aici s-au reunit cadre didactice, absolvenți, elevi, invitați de seamă și reprezentanți ai instituțiilor din județ, într-o ceremonie încărcată de emoție și respect pentru istoria Colegiului Economic.
Un program aniversar complex
Directorul Colegiului, prof. Mirela Necula, a deschis festivitatea cu un discurs amplu, în care a prezentat evoluția instituției, reperele esențiale din cei 100 de ani de activitate și direcțiile de dezvoltare pentru următoarele decenii. Mesajele primite din partea autorităților și invitaților au subliniat importanța
Colegiului Economic în formarea tinerei generații și rolul său de pilon educațional al comunității. Printre instituțiile prezente s-au numărat ASE București, Instituția Prefectului Călărași, Consiliul Județean, Primăria Municipiului Călărași, Camera de Comerț, ADR Sud Muntenia, CECCAR, CJRAE, AJOFM, Palatul Copiilor, precum și numeroși absolvenți.
Evenimentul a inclus o serie de momente academice, culturale și omagiale, care au pus în lumină atât tradiția, cât și modernitatea Colegiului. A fost lansată monografia „De la Școala Comercială de Băieți la Colegiul Economic. Un secol de tradiție și modernitate (1925–2025)”, prezentată de prof. dr. Constantin Tudor. Publicul a urmărit și o amplă incursiune vizuală în istoria școlii, realizată de prof. Steluța Caraion. În cadrul festivității au fost acordate plachete aniversare foștilor directori ai instituției, în semn de respect pentru contribuția lor la dezvoltarea Colegiului: prof. Gheorghe Nae (1996–1998), prof. Iulian Valentin Bobeică (1996–2013), prof. Steluța Caraion (2013–2014), prof. dr. Elena Aurelia Ivanciu (2014–2015) și prof. Daniel Cârjilă (2015–2020).
Secțiunea dedicată viitorului Colegiului a fost marcată de prezentarea proiectului STARTUP 4 FUTURE – Educație antreprenorială verde și digitală, coordonat de prof. Natalia Roxana Pațurcă. Inițiativa subliniază direcția modernă, orientată spre inovație, pe care instituția o urmărește pentru următorul secol de existență.
Un secol de educație – un angajament pentru viitor
Programul aniversar a fost completat de momente artistice variate susținute de Ansamblul Folcloric „Ghiocelul” al Palatului Copiilor Călărași, Grupul Vocal al Colegiului Economic coordonat de prof. Aurelia Drumea, Ansamblul Folcloric „Spicul” din Dorobanțu pregătit de coregraful Iulian Celeste,
precum și de Trupa Rock a colegiului.
Sărbătoarea Centenarului Colegiului Economic Călărași a unit trecutul, prezentul și viitorul unei instituții care, timp de 100 de ani, a rămas un reper al excelenței în educația economică. La intrarea într-un nou secol de existență, Colegiul își reafirmă misiunea de a continua să formeze tineri competenți, responsabili și pregătiți pentru provocările lumii moderne, rămânând un pilon al educației în județul Călărași.
Cristina ANDREI
