Jandarmeria Română intensifică măsurile de ordine publică în perioada sărbătorilor de iarnă

Pe fondul condițiilor specifice de iarnă și al numeroaselor evenimente tematice, religioase și tradiționale programate în spațiul public, Jandarmeria Română anunță implementarea unui set amplu de măsuri menite să protejeze siguranța cetățenilor și buna desfășurare a manifestărilor din luna decembrie.
Reprezentanții instituției subliniază că această perioadă, marcată de un număr ridicat de adunări publice diverse ca format și complexitate, necesită o abordare adaptată continuu. Dispozitivele de ordine vor fi redimensionate permanent, în funcție de evoluția situației operative, pentru a asigura gestionarea adecvată a tuturor evenimentelor organizate.

Prezență sporită în zonele aglomerate

Jandarmeria va intensifica prezența în piețe, târguri, centre comerciale și alte zone de interes, pentru prevenirea incidentelor și menținerea unui climat sigur pentru cetățeni. Totodată, vor fi asigurate măsuri ferme de ordine în perimetrul evenimentelor publice – de la serbările de Crăciun până la focurile de artificii – în strânsă cooperare cu organizatorii și autoritățile locale. Organizatorii de manifestări sunt încurajați să declare evenimentele din timp, astfel încât planificarea măsurilor de siguranță să fie făcută eficient și coordonat.
Misiunile operative vor beneficia de o planificare atentă, inclusiv prin disponibilizarea unor capacități de intervenție din cadrul structurilor speciale și antiteroriste. Jandarmii vor asigura reacții rapide la situațiile de urgență, sub coordonarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița, pentru prevenirea sau reducerea efectelor acestora. Structurile de ordine publică vor continua colaborarea cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în vederea verificării modului de depozitare, transport și comercializare a produselor alimentare în sezonul sărbătorilor.
Totodată, în contextul creșterii cererii de lemn pentru încălzire, jandarmii vor intensifica acțiunile pentru combaterea tăierilor ilegale și a comerțului ilicit cu material lemnos, în parteneriat cu personalul silvic.

Atenție sporită pentru utilizarea dronelor și a articolelor pirotehnice

Instituția atrage atenția asupra utilizării neautorizate a dronelor în apropierea zonelor aglomerate, o practică ce poate genera incidente grave în cazul defectării sau pierderii controlului asupra acestora. Verificările vor viza și activitățile legate de articole pirotehnice, având în vedere riscurile majore generate de utilizarea lor în afara cadrului legal. Jandarmeria va desfășura misiuni speciale pentru prevenirea incidentelor provocate de animale periculoase, în special câini agresivi, în zonele publice.
Pe întreaga perioadă a sărbătorilor, jandarmii vor acționa în echipe mixte alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în zonele cu flux ridicat de persoane, pentru prevenirea violențelor, a faptelor antisociale și a traficului ori consumului de substanțe interzise.
Autoritățile fac apel la cetățeni să rămână vigilenți și să semnaleze orice faptă antisocială: „Dacă sunteți martorii unor fapte antisociale, apelați cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul unic de urgență 112.”

Marius BĂDĂRAGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus ( )