„Dacă vom da dovadă de profesionalism şi solidaritate, România poate depăşi aceste crize combinate şi îşi poate regăsi măreţia”

Cu mic, cu mare, toţi românii au marcat data de 1 decembrie, Ziua Naţională a României, o sărbătoare de suflet, dragă lor. Şi politicienii nu au făcut excepţie, fiind prezenţi alături de comunitate, la manifestările dedicate emoţionantului moment.
Europarlamentarul Dan Motreanu (prim vicepreşedintele PNL) a scos în evidenţă, cu acest prilej, că şi în acest an, românii au rememorat cu preţuire şi respect actul istoric de la 1 Decembrie 1918, momentul în care idealul unirii a devenit realitate. Marea Unire nu a fost un cadou oferit românilor, ci a venit după suferinţa grea din timpul Primului Război Mondial, când soldaţii români s-au sacrificat pentru idealul naţional. Să nu uităm că au fost momente cumplite, când teritoriul deţinut de România era limitat la Moldova. Unirea părea un obiectiv imposibil, dar înaintaşii noştri nu au renunţat. Unirea Transilvaniei cu România, consfinţită la 1 decembrie 1918 de Adunarea Naţională de la Alba-Iulia, a încununat anul de graţie 1918, după unirea cu Basarabia şi unirea cu Bucovina, decise anterior. Marea Unire a fost posibilă şi datorită unor personalităţi istorice precum Regele Ferdinand I, Regina Maria şi premierul liberal Ion I.C. Brătianu. „Să ne gândim la toate aceste lucruri şi să învăţăm din suferinţa şi patriotismul românilor care au realizat Marea Unire în urmă cu 105 de ani. Ne apropiem de finalul unui an dificil, în care războiul de la graniţele noastre a continuat, iar România nu a fost ferită de efectele sale. Criza energetică globală şi creşterea preţurilor ne-au provocat numeroase probleme, dar începem să vedem semnele revenirii.
Avem acces la fonduri europene consistente. Dacă vom da dovadă de profesionalism şi solidaritate, România poate depăşi aceste crize combinate şi îşi poate regăsi măreţia obţinută prin Marea Unire din 1918. I-am adus pe fraţii noştri români de peste Prut mai aproape ca niciodată de integrarea europeană, mai aproape de România. Comisia Europeană recomandă începerea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a precizat europarlamentarul.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )