Lecții de educație rutieră pentru 113 elevi la Școala Gimnazială Adâncata

Zi importantă pentru elevii Școlii Gimnaziale Adâncata, care au participat astăzi la o activitate interactivă de educație rutieră desfășurată de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier. Inițiativa a reunit 113 copii și cadre didactice, aducând în prim-plan teme esențiale pentru siguranța celor mici în trafic.
Într-un cadru prietenos și educativ, copiii au aflat cum se traversează corect strada, cum trebuie să se deplaseze în calitate de pietoni și care sunt semnele rutiere pe care trebuie să le cunoască, în special cele din proximitatea școlii și a locuinței. Activitatea a inclus atât prezentări teoretice, cât și exemple practice, adaptate nivelului de înțelegere al elevilor. Un moment aparte al întâlnirii l-a constituit discuția despre relația dintre copil și polițist, în care micuții au descoperit rolul acestuia în comunitate, nu doar ca reprezentant al legii, ci și ca prieten și sprijin în situații dificile. Prin jocurile de rol „Polițistul rutier” și „Polițistul – prietenul meu”, copiii au fost încurajați să interacționeze activ, consolidând încrederea în uniforma albastră.
Evenimentul a fost presărat cu jocuri interactive și demonstrații legate de purtarea corectă a echipamentelor de protecție: casca, vesta reflectorizantă, centura de siguranță și scaunul auto – toate prezentate ca elemente esențiale pentru siguranța copiilor în timpul deplasărilor. Polițiștii au oferit și recomandări practice privind utilizarea trotinetelor, bicicletelor, rolelor, mopedelor și motocicletelor, atrăgând atenția asupra pericolelor și regulilor care trebuie respectate. Activitatea a beneficiat de sprijinul laboratorului mobil de educație rutieră, dotat cu materiale didactice moderne, care au făcut ca lecția despre siguranța în trafic să fie nu doar informativă, ci și atractivă.
Scopul principal al acestei inițiative a fost prevenirea implicării copiilor în evenimente rutiere și formarea unui comportament rutier responsabil încă de la cele mai fragede vârste. Prin astfel de acțiuni, poliția rutieră contribuie activ la construirea unei generații conștiente și atente în trafic.
Gabriel MICU
