Campioni la cereale, codași la procesare, adevărata față a agriculturii românești

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță noi recorduri pentru România: exporturi uriașe de cereale și animale vii, poziții de lider în Uniunea Europeană și aproape jumătate de miliard de euro încasați din sectorul zootehnic în primul trimestru al anului comercial 2025/2026. Potrivit datelor Comisiei Europene – Agridata Europa, suntem campionii Europei la exportul de cereale.
La prima vedere, cifrele par un motiv de mândrie națională. În realitate, ele ascund aceeași vulnerabilitate economică pe care o ignorăm de peste trei decenii: exportăm materii prime și importăm produse finite. România continuă să fie „grânarul Europei”, dar nu și „băcănia” ei. Ne mândrim cu milioane de tone de grâu și porumb trimise prin portul Constanța, însă adevăratul profit se face după procesare – adică în alte state.
Situația este identică și în zootehnie: animalele pleacă vii, iar carnea, tranșată și ambalată, o cumpărăm din import. Strategia aduce bani la export, dar pierde valoarea industrială care ar putea rămâne în țară. Între timp, fermele românești resimt presiunea costurilor: furaje scumpe, facturi mari la energie și transport, subvenții insuficiente pentru a concura cu fermele din Vest.

Recorduri la export, probleme în agricultură

Performanțele anunțate de minister sunt, în mare parte, rezultatul unui an climatic favorabil și al unei cereri externe crescute, amplificate de războiul din Ucraina care a dat peste cap rutele clasice ale cerealelor. Dar aceste recorduri sunt conjuncturale. O secetă severă, o schimbare bruscă în reglementările europene sau blocarea porturilor pot răsturna oricând „succesele istorice”. Adevărata măsură a performanței nu constă doar în volumul exporturilor, ci în cât din lanțul valoric se păstrează în România: câte fabrici de procesare se construiesc, câte locuri de muncă stabile apar în mediul rural și cât din profit rămâne în economie.
Ministrul Florin Barbu vorbește despre agricultură ca despre „cea mai mare bogăție a României”. Dar o bogăție care nu se vede în nivelul de trai al fermierilor, în dezvoltarea satului românesc sau în industria alimentară locală rămâne doar o avere pe hârtie. România are un potențial agricol uriaș – și l-a demonstrat din nou. Însă adevărata transformare va veni abia în momentul în care vom reuși să procesăm aici cerealele pe care le producem, să valorificăm carnea pe care o exportăm vie și să reducem dependența de alimentele importate.
Până atunci, „recordurile” nu fac decât să sublinieze paradoxul nostru economic: o țară bogată în resurse naturale, dar săracă în valoare adăugată. Iar agricultura continuă să ne salveze – dar doar pe termen scurt.

Gabriel MICU