Asociația INSPIR, un nou val de acțiuni pentru comunitate în luna martie

Asociația Inițiativa pentru Nediscriminare, Solidaritate, Participare, Învățare și Responsabilitate (INSPIR) continuă să se implice activ în sprijinul comunității, marcând luna martie cu o serie de evenimente menite să aducă un impact pozitiv asupra societății. Aceste inițiative vizează domenii esențiale precum sănătatea, asistența socială și lupta împotriva discriminării și a bolilor.

16 Martie – Ziua Mondială a Sănătății Orale

Luna martie debutează cu o acțiune dedicată sănătății orale, organizată în parteneriat cu Clinica Dr. Simona Georgiana Popa din Bucovăț. Evenimentul are ca scop oferirea de servicii stomatologice gratuite pentru tineri și persoanele din medii defavorizate, subliniind importanța igienei orale și accesului egal la servicii medicale de calitate.

18 Martie – Zilele Mondiale ale Asistenței Sociale

Asociația INSPIR, în colaborare cu Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, Sucursala Teritorială Dolj, și două centre sociale pentru seniori din Craiova – Centrul de zi Sfinții Doctori fără de Arginți „Cosma și Damian” și Căminul de Seniori Sf. Mina – va organiza vizite împreună cu studenți ai Facultății de Științe Sociale, elevi ai Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” și voluntari din Lions Club Craiova-Cetatea Băniei. Evenimentul creează un spațiu de dialog intergenerațional, oferind ocazia schimbului de experiențe și construirea unei comunități mai unite.

21 Martie – Ziua Internațională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale

Pentru a marca această zi, Asociația INSPIR va derula o campanie de informare și conștientizare cu mesajul „Fiecare om merita respect! Stop discriminării!”. Campania se va desfășura pe tot parcursul lunii martie, având ca obiectiv promovarea toleranței și egalității în societate.

24 Martie – Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei

Asociația INSPIR se alătură luptei împotriva tuberculozei printr-o campanie de conștientizare desfășurată în parteneriat cu Asociația Tinerilor Olteni Solidari și Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistentă, Filiala Dolj. Evenimentul are rolul de a informa populația cu privire la riscuri, metode de prevențție și tratamente disponibile pentru pacienții afectați de această boală.
Președintele și membru-fondator al Asociației INSPIR, Claudiu Lăzeanu, a declarat: „Asociația INSPIR își propune să fie un catalizator al schimbării în comunitate, implicând activ cetățenii și atrăgând alte ONG-uri într-un efort comun pentru sprijin, solidaritate și dezvoltare. Împreună, construim un viitor mai bun!”.

Asociația INSPIR promovează valori fundamentale precum demnitatea, empatia și respectul, contribuind activ la o societate mai echitabilă și solidară.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (1)
  • comentariu-avatar

    […] adminMarch 18, 20250 Comments Asociația INSPIR, un nou val de acțiuni pentru comunitate în luna martie Dolj: Asociația INSPIR organizează evenimente pentru […]

  • Disqus ( )