Tariful „binom”, încă o povară pentru consumatorii români

Autoritatea Națională pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) analizează introducerea tarifului „binom” pentru energie electrică – o formulă care promite „transparență”, dar care riscă să se transforme într-un nou motiv de nemulțumire pentru români. Sistemul propus împarte factura în două componente: consumul efectiv și un abonament pentru distribuție. Sună simplu, dar realitatea este mult mai dureroasă pentru consumator. Abonamentul trebuie plătit chiar dacă nu consumi nicio kilowatt-oră – adică vei fi obligat să plătești pentru un serviciu pe care nu-l primești. O practică care avantajează clar producătorii și distribuitorii, transformând factura într-un mecanism de „plată pentru nimic”.
Este greu de imaginat un exemplu mai clar de disproporție: românul de rând plătește mai mult, iar vânzătorul primește bani fără să ofere efectiv nimic. Totul în numele „bunei practici europene”, după cum susțin producătorii și transportatorii. În realitate, însă, românii plătesc deja cel mai scump curent electric din Europa. Consumul efectiv devine, astfel, secundar. Singura variantă rezonabilă – ca abonamentul să fie mai mic decât costurile reale de distribuție – pare departe de posibilitățile actuale, în contextul scumpirilor „menite să salveze bugetul”.
În acest joc al numerelor, consumatorul român riscă să rămână întotdeauna pierzător. Iar dacă ANRE va ceda presiunilor producătorilor, factura la energie nu va reflecta doar kilowați consumați, ci și nemulțumirea celor care o plătesc.

Gabriel MICU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus ( )