Rezultate notabile ale AJOFM Ialomița în 2024, aproape 2.900 de persoane angajate
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Ialomița a reușit, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024, să faciliteze angajarea a 2.879 de persoane, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă. Dintre acestea, 1.218 sunt femei.
Analizând structura persoanelor angajate în funcție de vârstă, se observă că majoritatea celor care au reușit să se încadreze pe piața muncii sunt cei de peste 45 de ani, cu un număr de 1.551 de persoane. De asemenea, 476 de persoane au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 413 persoane au între 25 și 35 de ani, iar 439 de persoane sunt tineri sub 25 de ani. Din punct de vedere al rezidenței, 1.280 de persoane provin din mediul urban, iar 1.599 din mediul rural, ceea ce indică o implicare activă în susținerea ocupării forței de muncă în zonele rurale ale județului.
Datele relevă că majoritatea celor angajați au studii gimnaziale (952 de persoane), urmați de absolvenții de școli profesionale și de arte și meserii (789 de persoane). Totodată, 737 de persoane au studii liceale, în timp ce 135 de persoane au studii postliceale și universitare. Dintre persoanele angajate prin AJOFM Ialomița, 518 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Aceste persoane au beneficiat de servicii de profilare și sprijin personalizat pentru a facilita integrarea lor pe piața muncii. Pe parcursul anului 2024, un număr de 7.216 persoane au beneficiat de asistență pentru încadrarea în evidențele AJOFM Ialomița. Acestea au fost sprijinite în procesul de înregistrare, pentru a putea beneficia de indemnizația de șomaj sau de alte măsuri active de sprijin conform Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
AJOFM Ialomița continuă să implementeze măsuri active pentru stimularea angajării, având ca obiectiv principal creșterea gradului de ocupare și sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
Cristina ANDREI