Peste 970 de ialomițeni angajați în primele patru luni ale anului 2025 prin Programul Național de Ocupare a Forței de Muncă

În perioada ianuarie–aprilie 2025, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Ialomița a facilitat angajarea unui număr de 976 de persoane, dintre care 376 sunt femei. Statistica detaliată arată o diversitate semnificativă în rândul celor încadrați în muncă. Astfel, 479 de persoane au peste 45 de ani, 192 au între 35 și 45 de ani, 166 se încadrează în segmentul de vârstă 25–35 de ani, iar 139 sunt tineri sub 25 de ani. Aceste cifre evidențiază importanța intervențiilor AJOFM pentru susținerea integrării profesionale a persoanelor din toate categoriile de vârstă.
Din punct de vedere al rezidenței, 543 dintre cei angajați provin din mediul rural, în timp ce 433 sunt din mediul urban, fapt care demonstrează eficiența măsurilor active și în comunitățile rurale, unde oportunitățile de angajare sunt adesea mai limitate. Nivelul de educație al celor încadrați în muncă variază considerabil. Cei mai mulți au studii gimnaziale (338 persoane), urmați de absolvenți de școli profesionale și de arte și meserii (261 persoane). De asemenea, 203 persoane au finalizat liceul, iar 39 au studii postliceale sau universitare.
Un aspect important al intervenției AJOFM Ialomița este sprijinirea persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. În acest sens, 177 dintre angajările realizate au vizat persoane aflate în aceste categorii, identificate în urma procesului de profilare individuală desfășurat de agenție. Pe lângă plasarea efectivă în câmpul muncii, agenția a oferit și servicii de asistență și consiliere. Astfel, în primele patru luni ale anului, 3886 de persoane au beneficiat de sprijin pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Acest demers are ca scop nu doar acordarea indemnizației de șomaj, ci și cuprinderea în măsuri active de ocupare, în conformitate cu Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.
Prin aceste măsuri, AJOFM Ialomița își continuă misiunea de a facilita integrarea profesională a șomerilor și persoanelor inactive, contribuind activ la reducerea ratei șomajului și la dezvoltarea economică a județului.

Marius BĂDRĂGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus ( )