„Călărașiul are nevoie de investiții, dar problema noastră este să gestionăm cât mai bine cofinanțările și lucrările complementare”

Principalele priorități ale municipiului Călărași, pentru anul 2025, rămân proiectele cu fonduri europene, dar și cele derulate prin Agenția Fondului de Mediu, Planul Național de Redresare și Reziliență, Programul Operațional Regional. Căci sunt contracte de finanțare semnate și proiectele trebuie implementate. În rest, autoritățile călărășene sunt conștiente că va fi un an greu, din cauza deficitului bugetar. Dar speră că se vor aloca fonduri îndeajuns de la bugetul de stat, mai cu seamă că guvernanții au asigurat că există bani pentru investiții, iar Călărașiul încă are mare nevoie de investiții. „Noi avem destule investiții. Călărașiul are nevoie de investiții, dar problema noastră este să gestionăm cât mai bine cofinanțările și lucrările complementare, pe fiecare proiect. Pentru că avem lucrări pe școli, blocuri de locuințe sociale. Am mai predat amplasamentele pentru locuințe de tip ANL. Mai avem un bloc social în lucru. Sunt destul de multe proiecte pe care trebuie să le ducem la finalizare. De asemenea, avem nevoie de infrastructură rutieră și pietonală, parcuri, locuri de joacă. Trebuie să terminăm Piața Mare, pentru a închide ansamblul din centru. Pe Programul Operațional Regional sunt prinse lucrări de mobilitate urbană și regenerare. Vrem să reamenajăm parcul din jurul Palatului Administrativ, pentru a da o notă frumoasă Călărașiului. Dacă tot vorbim de un oraș turistic, atunci trebuie să regândim toată zona centrală și să punem în valoare toate aceste monumente ale noastre. Vor fi și proiecte noi. Pe mobilitate urbană vor mai fi achiziționate 9 autobuze electrice și vor fi predate operatorului care prestează servicii de transport. Avem zona de fazare pe Programul Operațional Regional la managementul de trafic. Mai avem un nou sediu de Poliție Locală ce va fi dotat cu tot ce trebuie, așa încât să poată fi monitorizate toate zonele. Vom extinde numărul de camere de luat vederi, să putem să identificăm mai repede mașinile. O noutate va fi că vom monta camere și în parcuri pentru a preîntâmpina și combate vandalismul. Ne dorim foarte multe să facem și pentru siguranța cetățenilor în Călărași”, a precizat la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, primarul Marius Dulce, specificând că, pe de altă parte, încearcă să stimuleze investitorii cu tot felul de facilități, dar, din păcate, în ultimul timp, aceștia nu au venit să investească la Călărași. Dar dacă vor fi cerințe, acolo unde este posibil, va face demersuri pentru a asigura utilitățile în zona respectivă. „Din punct de vedere financiar, nu poți să intervii cu nimic. Dar tot sprijin financiar înseamnă și dacă au nevoie de utilități în zona respectivă, să ajungem cât mai repede acolo. Sau să le dăm aprobările cât mai rapid, ca să poată să-și dezvolte afacerile. Nu există să ne gândim la momentul acesta să acordăm reduceri de taxe sau impozite. Călărașiul nu-și permite acest lucru, noi și așa avem o nevoie de foarte multe finanțări. Cred că avem de implementat și în implementare proiecte în valoare de circa 60-70 milioane de euro, la care trebuie să asigurăm 2% cofinanțare. Dar mai sunt de făcut apoi și lucrări complementare în zonele respective. De exemplu, după ce finalizăm creșa trebuie refăcută toată infrastructura pentru a se ajunge cât mai facil acolo și în condiții optime. Asta înseamnă alți bani, altă cheltuială care nu este eligibilă pe proiect și atunci trebuie să o susținem din bugetul propriu. Încercăm să acoperim toate zonele și să nu lăsăm în urmă vreo zonă. Vom avea consultări, ca de fiecare dată, cu cetățenii municipiului. Totodată și cu elevii din anii terminali, să vedem ce idei mai au, ce își doresc. Astfel încât să putem să-i ținem acasă pe tineri, să încercăm să le facem cât mai multe condiții în care să se regăsească”, a subliniat alesul local.

„Aveam nevoie de oameni tineri, cu dorință de a se implica în viața comunității”

Un aspect deloc de neglijat este că primarul Marius Dulce are cu cine face treabă. În data de 20 ianuarie, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal Călărași, au fost aleși, prin vot secret, cei doi viceprimari, în persoana lui Gheorghe Stoian și Stelian Aldea, ambii din PSD. „Aveam nevoie de oameni tineri, cu dorință de a se implica în viața comunității. Dacă dânșii și-au dorit și au demonstrat că pot face și au idei pentru comunitate, atunci am optat împreună cu echipa noastră să-i nominalizăm pentru candidaturile la viceprimar. Gheorghe Stoian a fost directorul Liceului Eminescu timp de 10 ani și eu zic că se vede. Iar Stelică Aldea este dornic să facă treabă, vrea să arate că se poate implica și trebuie să-i dăm și lui o șansă. Le-am împărțit deja atribuțiile și cred că vom avea o colaborare foarte bună. Este clar că trebuie să ne implicăm cu toții, nu vor lipsi drumurile la București, pentru că trebuie să ținem legătura autoritățile centrale. Trebuie să găsim cofinanțări și finanțări la București. Ideea este că cei doi viceprimari trebuie să fie empatici și să găsească soluții la problemele cetățenilor”, a punctat alesul local.

„Trebuie să găsim o formulă financiară pentru a face cât mai multe”

În concluzie, cea mai mare provocare cu care se confruntă municipiul Călărași în prezent rămâne cea financiară, ținând cont de valoarea mare a proiectelor aflate în implementare (de peste 60 milioane euro). Deci, trebuie găsită cofinanțarea necesară, accentuează primarul Marius Dulce. Iar asta fără a mai pune la socoteală că mai sunt și alte lucrări ce trebuie susținute de la bugetul local. „Trebuie să găsim o formulă financiară pentru a face cât mai multe. De aceea spuneam că sunt foarte multe lucrări complementare. Dacă se termină un bloc de locuințe sociale, în valoare de 16 milioane lei, trebuie să ai iarăși niște bani în plus ca să faci ceea ce nu poți să acoperi acolo. Pentru că îți dau și cei de la București, dar este nevoie să acoperi cofinanțarea. La locuințele ANL trebuie să refaci toată infrastructura și utilitățile, să le duci în zonă, respectiv apă, curent, gaz, canalizare și atunci iarăși înseamnă bani. La școli, după ce terminăm de anvelopat și rezolvăm eficiența energetică trebuie să duci un spor de putere și asta înseamnă să aduci un post de transformare care iarăși înseamnă iarăși bani. Deci totul se face la modul în care să avem bani de a investi în plus, față de ce luăm, pe lângă cofinanțările de 2%”, a mai adăugat primarul municipiului Călărași.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )