La Călărași va avea loc etapa națională a Concursului „Made for Europe”
Municipiul Călărași devine, în perioada 7–11 mai 2025, capitala educației europene, găzduind etapa națională a Concursului „Made for Europe”. Evenimentul este organizat de Ministerul Educației și Cercetării, prin Inspectoratul Școlar Județean Călărași, în colaborare cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”. Competiția este dedicată produselor finale realizate în cadrul proiectelor europene desfășurate între 2022 și 2025 în unități de învățământ preuniversitar din întreaga țară. În Călărași sunt așteptați 130 de elevi din 41 de județe, însoțiți de 40 de profesori și 36 de inspectori școlari, care vor evalua creațiile prezentate în cadrul concursului, găzduit de Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”.
Festivitatea de deschidere va avea loc pe 8 mai 2025, în sala „Barbu Știrbei” a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași. Evenimentul se va bucura de prezența participanților, organizatorilor, autorităților locale și județene, dar și a partenerilor care au sprijinit organizarea acestei etape naționale. Partenerii locali, printre care se numără Consiliul Județean Călărași, Primăria municipiului Călărași, Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”, Muzeul Municipal, Centrul Cultural Poșta Veche, Centrul de Agrement Zoo, Palatul Copiilor, Protoieria Călărași și numeroși agenți economici locali, au contribuit semnificativ la asigurarea unui cadru optim pentru desfășurarea competiției.
„În primul rând, doresc să mulțumesc Ministerului Educației și Cercetării pentru încrederea acordată în organizarea acestui eveniment de amploare, la nivel național! Este o onoare pentru județul Călărași să găzduiască etapa finală a Concursului Made for Europe, o competiție care aduce în prim-plan rezultatele remarcabile ale proiectelor educaționale europene, implementate în școlile din România. Concursul pune în lumină creativitatea, caracterul practic și spiritul inovator al elevilor și le doresc mult succes tuturor participanților!”, a declarat Roxana Natalia Pațurcă, inspector școlar general al ISJ Călărași.
Lansat în anul 2007, Concursul Național „Made for Europe” are ca obiectiv principal promovarea produselor de calitate rezultate în cadrul proiectelor europene în educație, încurajând schimbul de bune practici și valorificarea spiritului creativ al elevilor români.
Organizatorii își exprimă încrederea că acest eveniment va reprezenta nu doar un moment de competiție, ci și o ocazie de conectare între tineri pasionați, dascăli dedicați și comunități educaționale din întreaga țară, în spiritul valorilor europene. Participanții sunt invitați să descopere ospitalitatea și frumusețea municipiului Călărași, pe malul Borcei, într-un cadru ce îmbină educația cu cultura, tradiția și inovația.
Marius BĂDRĂGAN