„Avem nevoie de fiecare om de bună-credință care se implică”

Un weekend strategic a reunit, la Timișoara, conducerea Uniunii Salvați România: miniștrii USR, Biroul Național și președinții filialelor județene. Întâlnirea a avut ca scop conturarea direcțiilor politice și organizatorice ale partidului în perioada următoare, cu accent pe eficiența guvernării și implicarea în viața comunităților.
„Cum putem să-i susținem pe miniștrii noștri să livreze pentru cetățeni și să apere România? Cum putem asculta mai bine nevoile oamenilor, indiferent unde locuiesc în țară? Ce înseamnă munca de partid în era digitală? Cum combatem extremiștii care se îmbracă în piele de patrioți? Acestea au fost doar câteva dintre întrebările la care am căutat răspunsuri”, au transmis reprezentanții USR la finalul evenimentului. Participanții au subliniat că, deși au trecut nouă ani de la fondarea partidului, drumul este în continuare lung, iar provocările sunt numeroase. „Am dezbătut, ne-am criticat, ne-am încurajat și încărcat cu energie. Suntem recunoscători pentru toți cei care ne-au dat încrederea lor până acum”, au punctat aceștia.
Printre liderii prezenți s-a numărat și Amelia Giurcan, președintele interimar al organizației județene USR Călărași, care a evidențiat importanța implicării voluntarilor și a membrilor activi din teritoriu declarînd că „am descoperit că adevărata forță a USR stă în oamenii care, deși nu trăiesc din politică, aleg să-și asume rolul de lideri locali pentru comunitățile lor. Ei sunt dovada că schimbarea începe cu pasiunea și curajul fiecăruia dintre noi. România a fost prea mult timp blocată în cinism și nepăsare, iar încrederea în politicieni s-a erodat. Tocmai de aceea avem nevoie de oameni noi, care să aducă onestitate și energie în spațiul public și să redea cetățenilor speranța că politica poate fi un instrument al binelui comun.”
Atmosfera de la Timișoara a fost descrisă de participanți drept una constructivă, energizantă și plină de speranță. Astfel, USR își propune ca, prin coeziunea internă și prin sprijinul activ al filialelor, să răspundă mai bine așteptărilor societății și să continue lupta pentru o Românie mai dreaptă și mai modernă.

Gabriel MICU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus ( )