2640 de ialomițeni angajați în primele 11 luni ale anului 2025 prin intermediul AJOFM Ialomița

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița anunță rezultate semnificative în privința integrării pe piața muncii, în primele 11 luni ale anului 2025, prin implementarea Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă. Potrivit datelor oficiale, 2640 de persoane au fost încadrate în muncă în perioada ianuarie–noiembrie, dintre acestea 1095 fiind femei.
Statisticile arată că cele mai multe dintre persoanele angajate sunt cu vârsta de peste 45 de ani – 1370 de persoane. Pe segmentul de vârstă 35–45 de ani au fost angajate 478 de persoane, 405 au avut vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, iar 387 dintre cei angajați sunt tineri sub 25 de ani. Din perspectiva mediului de proveniență, piața muncii ialomițene s-a caracterizat printr-o distribuție relativ echilibrată între urban și rural: 1232 de persoane angajate provin din mediul urban, în timp ce 1408 sunt din mediul rural. Nivelul de pregătire al persoanelor intrate pe piața muncii prin intermediul agenției reflectă, de asemenea, diversitatea calificărilor. 847 dintre cei angajați au studii gimnaziale, 710 au finalizat școala profesională sau au calificări în domeniul artelor și meseriilor, 623 au studii liceale, iar 146 de persoane au studii postliceale sau universitare.
Un capitol important îl reprezintă integrarea persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Din cele 2640 de persoane încadrate în muncă, 453 aparțin acestei categorii, prin sprijin specific și profilare profesională oferită de AJOFM. Reprezentanții instituției subliniază că persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de pachete individualizate de măsuri active, în conformitate cu legislația în vigoare privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Aceste demersuri includ informare, consiliere, mediere, formare profesională și subvenționarea angajatorilor pentru încadrarea anumitor categorii de persoane. De asemenea, în perioada analizată, 6742 de persoane au primit asistență pentru înregistrarea în evidențele AJOFM Ialomița, fie pentru acordarea indemnizației de șomaj, fie pentru cuprinderea în măsurile active de sprijin.
Conducerea AJOFM Ialomița consideră că rezultatele obținute până în prezent reprezintă un barometru al eficienței politicilor publice implementate la nivel local, dar și al deschiderii mediului economic județean față de forța de muncă disponibilă. Potrivit instituției, obiectivul principal rămâne creșterea gradului de ocupare și sprijinirea categoriilor vulnerabile, cu accent pe specializare, reintegrare profesională și adaptarea activă la cerințele pieței muncii. Datele finale pentru anul 2025 vor fi comunicate la începutul anului viitor.
Cristina ANDREI
