Peste 2200 de ialomițeni și-au găsit un loc de muncă prin AJOFM în primele nouă luni ale anului 2025

În primele nouă luni ale anului 2025, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, 2235 de persoane din județul Ialomița au fost încadrate în muncă prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Ialomița, dintre care 912 sunt femei. Potrivit datelor furnizate de instituție, cea mai mare parte a persoanelor angajate au vârsta de peste 45 de ani – 1177 persoane. Urmează categoriile de vârstă 35-45 de ani (403 persoane), 25-35 de ani (347 persoane) și sub 25 de ani (308 tineri).
În funcție de rezidență, 1032 dintre persoanele încadrate provin din mediul urban, în timp ce 1203 sunt din mediul rural, ceea ce arată o distribuție echilibrată a accesului la locuri de muncă în județ. Analiza nivelului de pregătire arată că 733 de persoane au studii gimnaziale, 590 au absolvit o școală profesională sau de arte și meserii, iar 517 de persoane au studii liceale. Numărul celor cu studii postliceale și universitare este de 111 persoane. Un aspect important semnalat de AJOFM Ialomița este acela că 392 dintre persoanele angajate fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează în urma activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele instituției, proces care permite personalizarea măsurilor de sprijin.
Pentru integrarea pe piața muncii, AJOFM Ialomița oferă pachete personalizate de măsuri active, în conformitate cu prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Astfel, în primele nouă luni ale anului 2025, 5836 de persoane au beneficiat de asistență pentru înregistrarea ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, fie pentru acordarea indemnizației de șomaj, fie pentru includerea în măsuri active destinate angajării.
Prin aceste rezultate, AJOFM Ialomița își confirmă rolul esențial în sprijinirea ocupării forței de muncă și în facilitarea accesului cetățenilor județului la oportunități profesionale durabile.
Cristina ANDREI
