Peste 2.000 de ialomițeni și-au găsit un loc de muncă prin AJOFM în primele opt luni ale anului

În perioada ianuarie–august 2025, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Ialomiţa a reușit să faciliteze angajarea a 2.003 persoane, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă. Dintre acestea, 806 sunt femei, ceea ce arată un interes crescut și din partea acestui segment de populație pentru reintegrarea profesională.
Datele statistice arată că majoritatea persoanelor încadrate au peste 45 de ani – 1.056 de persoane –, în timp ce 369 se încadrează în grupa de vârstă 35–45 de ani, 303 au între 25 și 35 de ani, iar 275 sunt tineri sub 25 de ani. În ceea ce privește proveniența geografică, 929 dintre persoanele angajate provin din mediul urban, iar 1.074 din mediul rural, semn că măsurile active de ocupare au avut un impact semnificativ și în zonele mai puțin dezvoltate economic. Raportat la nivelul de educație, cele mai multe persoane angajate au studii gimnaziale (672), urmate de absolvenții de școli profesionale și de arte și meserii (532). Alte 458 de persoane au studii liceale, iar 91 au terminat studii postliceale sau universitare.
Un aspect important subliniat de AJOFM Ialomița este acela că 351 dintre persoanele angajate fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, încadrarea acestora fiind posibilă prin activitatea de profilare profesională derulată de agenție. Totodată, 5.426 de ialomițeni au beneficiat, în primele opt luni ale anului, de asistență pentru înregistrarea în evidențele AJOFM ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea obținerii indemnizației de șomaj sau includerii în măsuri active de ocupare.
Reprezentanții AJOFM Ialomița subliniază că persoanele care se adresează instituției beneficiază de pachete personalizate de măsuri active, conform Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, lege care a fost modificată și completată pentru a răspunde mai eficient nevoilor pieței muncii actuale.
Prin eforturile constante de mediere, consiliere și formare profesională, AJOFM Ialomița își consolidează rolul de partener activ al angajatorilor și de sprijin real pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
Marius BĂDRĂGAN
