Anul școlar 2025–2026 a început cu o nouă conducere la IȘJ Călărași

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Călărași anunță că noul an școlar, ce debutează luni, 8 septembrie, va aduce în bănci 38.889 de elevi și preșcolari. Conducerea IȘJ își propune ca 2025–2026 să fie „un an al calității, al siguranței și al performanței pentru toți elevii județului”, accentuând importanța colaborării între școală, familie și comunitate.
Pentru buna desfășurare a activităților educaționale, etapele de mobilitate prevăzute în OME nr. 7.495/2024 au fost finalizate, rezultând 2.069 de norme ocupate de profesori titulari și 469 de norme acoperite de suplinitori calificați.

Reorganizări instituționale

Aplicarea Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a determinat o serie de reorganizări la nivel de unități școlare. Printre acestea se numără Grădinița „Amicii” Călărași care integrează Grădinița „Voinicel”, Grădinița „Aricel” care preia Grădinița „Step by Step”, Liceul Tehnologic „Dan Mateescu” care absorbe Liceul Transporturi Auto, Liceul Agricol „Sandu Aldea” care preia Școala „Constantin Brâncoveanu” și Școala „Tudor Vladimirescu” care integrează Grădinița „Rostogol”. În Oltenița, Școala „prof. Lucian Pavel” preia structura „Alexandru Vlahuță”, iar „Mircea Eliade” absoarbe „Alexandru D. Ghica”. Reorganizări similare au avut loc și în Borcea, Chirnogi, Dor Mărunt, Modelu, Roseți și Lehliu Gară.
În perioada 2–5 septembrie, inspectorii derulează inspecții tematice pentru verificarea formării claselor, încadrării personalului, igienizării spațiilor, dotării cu manuale și materiale didactice, deținerii autorizațiilor sanitare și de securitate la incendiu, dar și pentru monitorizarea unităților aflate în reabilitare.
Pe raza județului sunt 25 de unități unde continuă sau încep lucrări de reabilitare. În 11 cazuri a fost necesară relocarea a 1.314 elevi și preșcolari. Cei 221 de elevi ai Școlii Lehliu Sat își vor desfășura cursurile în Săpunari și la Grădinița Lehliu, 701 elevi ai Școlii „Gheorghe Manu” Budești au fost distribuiți în structuri arondate, iar elevii Școlii Speciale „Sfânta Maria” vor învăța în fostul sediu DGASPC Călărași. Restul unităților aflate în șantier pot continua activitatea fără relocări.

Noua echipă de conducere

Începând cu 1 septembrie, conducerea IȘJ este asigurată de inspectorul școlar general prof. Alina Laura Tănase și adjunctul prof. Nicușor Călin, sprijiniți de o echipă extinsă de inspectori de specialitate. IȘJ Călărași vizează monitorizarea riguroasă a debutului de an școlar, dotarea corespunzătoare a unităților, reducerea abandonului, derularea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, creșterea performanței prin programe remediale și consolidarea parteneriatului școală–familie–comunitate, precum și atragerea de proiecte europene prin Erasmus+.
„Educația rămâne cheia dezvoltării personale și sociale. Mizez pe o colaborare eficientă cu fiecare unitate de învățământ, bazată pe comunicare și respect reciproc. Împreună construim o educație de calitate, bazată pe respect, performanță și echitate”, a transmis inspectorul școlar general Alina Laura Tănase. Adjunctul Nicușor Călin a adăugat: „Începutul noului an școlar este o ocazie de a ne uni forțele și de a construi viitorul copiilor noștri. Vă doresc un an cu realizări și împliniri!”.
Prin aceste măsuri, IȘJ Călărași își reafirmă angajamentul de a transforma școala călărășeană într-un spațiu sigur, incluziv și orientat spre performanță.

Gabriel MICU

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )