România își abandonează bătrânii și își finanțează cinic politicienii

Într-o Românie din ce în ce mai apăsată de sărăcie, în care coșul zilnic se golește tot mai repede, iar spitalele devin, din locuri ale vindecării, adevărate capcane ale nepăsării, statul român continuă să alimenteze conturile partidelor politice cu sume uriașe. În luna iunie a acestui an, peste 19 milioane de lei – echivalentul a aproape 4 milioane de euro – au fost virați direct către formațiunile parlamentare. Nu pentru spitale. Nu pentru autostrăzi. Nu pentru școli. Ci pentru campanii, afaceri de partid și aparate de propagandă politică.
Fără vreo performanță notabilă, fără criterii de eficiență, fără reforme asumate, partidele primesc lunar bani publici – direct din contribuțiile cetățenilor care îndură creșteri de prețuri, pensii înghețate și lipsuri cronice în servicii publice esențiale.

Când politica devine un business de stat

În fruntea listei beneficiarilor de subvenții se află, cum era de așteptat, partidele mari. PSD a încasat în iunie peste 6,3 milioane de lei. AUR a primit aproape 3,73 milioane, iar PNL – peste 3,4 milioane. USR a beneficiat de 2,43 milioane, în timp ce S.O.S. România a încasat peste 1,6 milioane de lei. Este un tablou halucinant pentru o țară în care școlile din mediul rural au încă toalete în curte, în care pacienții așteaptă luni de zile pentru un consult, iar spitalele se închid temporar din lipsă de personal și echipamente. Este un tablou halucinant pentru o țară în care școlile din mediul rural au încă toalete în curte, în care pacienții așteaptă luni de zile pentru un consult, iar spitalele se închid temporar din lipsă de personal și echipamente.
Ce mesaj transmite statul român, când direcționează milioane de lei către partide, în timp ce o mamă din Vaslui își trimite copilul la școală cu cizme de cauciuc prin noroaie? Ce speranță mai poate avea un bătrân dintr-un cătun din Botoșani, care merge cu sacoșa de pastile în mână și stă la coadă pentru un RMN care vine „peste 8 luni”, într-un oraș la 60 de kilometri distanță?
Subvențiile acordate partidelor politice nu vin din sponsorizări private sau din fonduri europene. Vin direct din taxele și impozitele românilor. Din contribuțiile celor care muncesc în condiții grele, care își plătesc facturile cu sacrificii și care așteaptă, de ani buni, ca lucrurile să se schimbe. Legea finanțării partidelor – în forma actuală – s-a transformat într-un mecanism de autoservire politică, o veritabilă „pensie specială” pentru formațiuni care adesea ignoră complet cetățeanul în afara ciclurilor electorale. Banii curg constant, indiferent dacă partidul e la guvernare sau în opoziție, indiferent dacă a votat bugete distructive sau a lipsit de la dezbaterile esențiale.
Iar lipsa unor controale riguroase și transparente asupra cheltuirii acestor fonduri lasă loc abuzurilor și opacității. Se plătesc sute de mii de euro pe publicitate, contracte cu firme de casă, evenimente de imagine sau cercetări de opinie, în timp ce multe localități din România nu au încă apă curentă sau iluminat public funcțional.

Realitatea din teritoriu: prioritățile inversate ale unei țări eșuate

În județul Iași, autoritățile locale semnalează lipsa fondurilor pentru dotarea ambulanțelor. În Olt, mai multe școli au fost nevoite să reducă programul din cauza infrastructurii deteriorate. În Giurgiu, mii de oameni nu au acces la medic de familie. Dar în același timp, partidele primesc lunar milioane, fără întrebări, fără analize de impact, fără vreo formă reală de răspundere publică. Acest dezechilibru între nevoile reale ale comunităților și cheltuielile privilegiate ale partidelor este o rană deschisă în economia morală a unei țări care pare să își fi abandonat cetățenii pentru a-și proteja elitele politice.
Este momentul ca această ipocrizie să înceteze. Nu putem cere cetățenilor loialitate fiscală, în timp ce partidele politice se înfruptă din buget fără niciun standard de eficiență sau responsabilitate. România are nevoie de școli sigure, spitale moderne, drumuri decente și servicii publice care să respecte demnitatea umană. Are nevoie de lideri care înțeleg că încrederea nu se cumpără cu afișe sau clipuri video, ci se câștigă prin onestitate, eficiență și sacrificiu real.
Subvențiile partidelor nu trebuie să fie o vacă de muls, ci un instrument condiționat de rezultate, transparență și utilitate publică demonstrabilă. Până atunci, fiecare milion de lei direcționat către conturile de partid înseamnă un medicament în minus, o ambulanță neînlocuită, o școală nefinisată, un bătrân umilit.

Gabriel MICU