Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor

Unu din zece adolescenţi, din comunităţile vulnerabile, crede că insistenţa unui partener de-a întreţine relaţii sexuale, chiar dacă celălalt nu vrea, nu este o formă de abuz sexual sau este doar într-o mică măsură, conform unui sondaj realizat de World Vision România la începutul lunii octombrie. Totodată, 15% dintre adolescenţii respondenţi spun că au fost implicaţi în relaţii de cuplu în care partenerii îi făceau să simtă că nu sunt suficienţi de buni.
De Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor, World Vision România a anunţat că va desfăşura pentru încă un an, alături de Alka Group şi Poliţia Română, proiectul „Tinerele din mediul rural, agenţi ai schimbării”. Printre obiectivele proiectului se află creşterea stimei de sine şi autonomia adolescentelor în relaţiile de cuplu, precum şi combaterea violenţei asupra acestora. Tot pe 25 noiembrie, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor, în cadrul proiectului a fost lansat şi spotul în regim de interes public dedicat educării privind efectele violenţei asupra femeilor: https://youtu.be/nWNMib6roR4 .
Sondajul s-a realizat în rândul a 700 de adolescenţi, dintre care 65% sunt fete, iar 70% sunt din mediul rural, restul fiind din oraşe mici. Aceeaşi cercetare arată că 25% dintre adolescenţii respondenţi consideră că nu este agresor (sau este doar într-o mică măsură) cel care verifică zilnic telefonul partenerului său. Aproximativ 11% dintre tineri sau tinere spun că au fost în relaţii de cuplu în care partenerii încercau să le controleze orice decizie; 10 % au avut parteneri care ţipau la ei; 6% au avut parteneri care insistau să aibă contact sexual cu ei, deşi nu voiau; 3,5% dintre adolescenţii chestionaţi spun că au fost loviţi de parteneri în relaţiile trecute. Pe de altă parte, 96% consideră că cineva care îşi loveşte partenerul este agresor.

50 de adolescente de la sate învaţă să se apere de violenţă şi să-şi găsească drumul în carieră

World Vision România va continua proiectul „Tinerele din mediul rural, agenţi ai schimbării” lansat împreună cu Alka Group, ca proiect pilot în anul şcolar anterior. Programul a fost construit plecând de la problematicile tinerelor din mediul rural şi a contribuit semnificativ la starea de bine a tinerelor şi creşterea încrederii în forţele proprii. Proiectul face parte din programul Vreau în clasa a 9-a şi are ca principal scop creşterea încrederii de sine a adolescentelor, cât şi să le încurajeze să susţină drepturile fetelor şi femeilor în comunităţile lor. Astfel, 50 de eleve din 15 comunităţi rurale din judeţul Ialomiţa, vor învăţa despre drepturile lor, cât şi despre prevenirea şi recunoaşterea violenţei în familie şi în cuplu. Practic, adolescentele vor afla cum să recunoască semnele unui abuz, inclusiv psihologic, şi cum pot preveni sau ieşi dintr-o relaţie abuzivă şi violentă.
De asemenea, tinerele vor participa la mai multe activităţi, printre care: consiliere psihologică; ateliere despre autocunoaştere – dezvoltare personală; ateliere despre drepturile copilului; orientare vocaţională; sesiuni de mentorat 1-1 cu specialişti din diverse domenii de pe piaţa muncii; meditaţii online pentru materiile la care susţin Bacalaureatul sau alte examene.
Sesiunile sunt susţinute de specialişti în relaţii sociale, asistenţi sociali, psihologi, reprezentanţi ai mai multor asociaţii specializate în promovarea, respectarea şi apărarea drepturilor femeilor, cât şi de experţi din cadrul Poliţiei Române şi Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane. În anul şcolar anterior, cele 50 de adolescente care au făcut parte din acest proiect au participat la 376 de sesiuni de consiliere, 169 sesiuni de meditaţii şi 151 de sesiuni de mentorat.

88% dintre adolescente au avut o stare psihică mai bună după ce au participat la program

Înainte de derularea proiectului, 74% dintre fete spuneau că sunt nemulţumite de sine (de anumite trăsături personale, îşi doreau să fie diferite de ceea ce sunt). În acelaşi timp, 78% dintre fete aveau un nivel scăzut de autonomie, fiind extrem de preocupate că ar putea fi judecate de ceilalţi. După participarea la activităţile din program, 88% dintre adolescente au înregistrat o creştere a stării de bine. „Rezultatele pe care le-am obţinut anul trecut prin acest proiect, dar şi datele îngrijorătoare pe care continuăm să le vedem în continuare în comunităţile cele mai vulnerabile ne-au determinat să continuăm pentru cel puţin încă un an aceste activităţi. Este important că tinerii şi copiii să recunoască toate formele de violenţă. Este important ca adolescentele să-şi poată da seama dacă se află în relaţii abuzive şi să primească consilierea necesară pentru a
putea ieşi din acestea. Tinerii au nevoie să ştie ce trebuie să facă pentru a preveni să fie victime sau agresori”, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv al World Vision România. „Am avut ocazia să cunoaştem o bună parte din beneficiarele proiectului pilot şi am fost absolut impresionaţi să aflăm cât de mult le-a schimbat viaţa acest program. După acest an, ne-am dat seama cât de important este proiectul pentru aceste fete şi ne-am bucurat că am văzut rezultate atât de repede în vieţile lor. Considerăm că fetele, femeile, reprezintă agenţi ai schimbării pentru o societate unde educaţia este un factor esenţial împotriva violenţei şi de aceea Alka va continua să sprijine proiecte de acest fel, precum formarea tinerelor sau lupta împotriva violenţei şi discriminării de gen”, a subliniat Viorela Rădoi, membru în comitetul CSR Alka Group. „Primul pas spre o viaţă fără abuzuri este conştientizarea formelor de violenţă între parteneri şi depistarea precoce a acestora. Odată ce tinerii vor cunoaşte ce nu este normal să se întâmple într-o relaţie sau familie se vor apăra, vor cere ajutor, vor ieşi din impas.
Poliţiştii vor participa la sesiunile de informare şi vor transmite recomandări antivictimizare şi antiinfracţionale, vor explica legislaţia în domeniu şi paşii pe care trebuie să îi urmeze o victimă, pentru a se proteja”, a adăugat comisarul – şef de poliţie, Sorin Stănică, directorul Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Diana ARON

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )