WWF-România și Coaliția Natura 2000 sesizează Comisia Europeană deoarece România încălcă directiva habitate
WWF-România, împreună cu alte 20 de organizații nonprofit de protecția naturii, majoritatea membre ale Coaliției Natura 2000, a înaintat o sesizare oficială către Comisia Europeană, acuzând statul român de încălcarea Directivei Habitate (Directiva 92/43/CEE). Aceste organizații atrag atenția asupra efectelor nocive ale noii legi 242/2024, care permite uciderea neselectivă a exemplarelor de urs brun, inclusiv a celor de talie mare, adesea vânate pentru trofee, deși nu acestea sunt responsabile pentru daunele produse în comunități.
România, ca membră a Uniunii Europene, și-a asumat obligația de a respecta prevederile Directivei Habitate, care impune măsuri stricte pentru protecția faunei și florei sălbatice. Cu toate acestea, legea 242/2024 contravine acestor angajamente, permițând măsuri de control care nu sunt fundamentate pe date științifice solide și care nu se dovedesc eficiente în prevenirea conflictelor dintre oameni și urși. WWF-România, organizație dedicată promovării conviețuirii armonioase dintre oameni și natură, a implementat de-a lungul timpului soluții eficiente pentru a asigura securitatea comunităților în zonele populate de urși. Aceste măsuri, care includ metode de prevenire și educare, au demonstrat că este posibilă reducerea conflictelor fără a recurge la eliminarea neselectivă a animalelor. „Respectarea angajamentelor nu este opțională, nici măcar pentru autorități. De aceea, rămânem consecvenți în susținerea și implementarea măsurilor de prevenire și de scădere a conflictelor cu animalele sălbatice, în paralel cu asigurarea unui management sustenabil pentru specia urs, bazat pe date credibile și măsuri eficiente“, a afirmat Dr. biol. Cristian-Remus Papp, Coordonatorul Departamentului Specii Sălbatice, WWF-România. În contextul acestei situații, Papp a subliniat importanța măsurilor preventive și a implicării autorităților în găsirea soluțiilor bazate pe cercetări științifice. „Viața oamenilor este bunul cel mai de preț. De aceea, măsurile de prevenire și rezolvare a conflictelor sunt esențiale, iar implicarea autorităților în găsirea de soluții eficiente, care să respecte angajamentele internaționale, este crucială. Extragerea masculilor dominanți din sălbăticie și nu a exemplarelor habituate din jurul localităților nu va reduce conflictele“.
Organizațiile semnatare solicită Comisiei Europene să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva României și să ia măsuri pentru suspendarea aplicării legii 242/2024 până la asigurarea conformității acesteia cu Directiva Habitate. Sesizarea subliniază necesitatea urgentă de a respecta principiile conservării biodiversității și de a implementa măsuri complementare, precum eliminarea atractanților și educația, pentru a reduce cu adevărat conflictele cu urșii. Această inițiativă a WWF-România și a celorlalte organizații de protecția naturii pune în evidență necesitatea unei abordări responsabile și bazate pe știință în gestionarea populațiilor de urși, protejând în același timp comunitățile umane și mediul natural.
Cristina ANDREI