World Vision România cere reintroducerea burselor pentru elevii navetişti de la sate şi a bursei de studiu

Fundaţia World Vision România a analizat ultima metodologie de acordare a burselor şcolare supusă dezbaterii publice de către Ministerul Educaţiei până în data de 4 septembrie 2023. În baza experienţei programelor pe care le desfăşoară de peste 30 de ani pentru accesul copiilor din mediile dezavantajate la o educaţie echitabilă şi de calitate, inclusiv prin oferirea de burse, organizaţia a trimis către Ministerul Educaţiei trei solicitări: reintroducerea burselor pentru elevii navetişti din mediul rural, reintroducerea burselor de studiu şi reanalizarea cotei de 30% per clasă pentru bursa de merit.
În primul rând, Fundaţia a cerut reintroducerea burselor sociale destinate elevilor navetişti din mediul rural, pentru toate ciclurile de învăţământ din mediul preuniversitar. Deşi în urmă cu un an fundaţia World Vision România şi alte organizaţii reprezentative din domeniul educaţiei au atras atenţia asupra faptului că eliminarea burselor pentru liceenii de la sate navetişti va creşte riscul abandonului şcolar, iar CNCD a confirmat că este o măsură discriminatorie, Ministerul Educaţiei nu a ţinut cont de argumentele venite dinspre societatea civilă şi alte instituţii abilitate.
Concret, în loc să fie reintroduse bursele pentru liceenii din mediul rural care sunt nevoiţi să studieze în altă localitate, aşa cum prevedea ORDINUL nr. 3.073 din 31 ianuarie 2022, Ministerul Educaţiei elimină, prin ultima propunere de metodologie pentru acordarea burselor, acest drept pentru toţi elevii navetişti din mediul rural: atât din ciclul primar şi gimnazial, cât şi din ciclul liceal.
Câteva date ale fundaţiei World Vision România din cercetările realizate preponderent pe un eşantion de copii şi adolescenţi din mediul rural, arată de ce ar trebui să fie păstrată această bursă. Astfel, doi din zece părinţi din mediul rural nu-şi susţin copiii la liceu din cauza greutăţilor financiare; 18% dintre adolescenţi nu au bani pentru biletul de autobuz către şcoală; 14% merg frecvent sau întotdeauna la culcare nemâncaţi, 35% niciodată sau doar uneori au suficiente rechizite şi cărţi pentru şcoală; un sfert dintre copii spun că elevii din familiile sărace sunt discriminaţi (mult sau foarte mult). Totodată, trebuie reamintit decalajul dintre mediul urban şi mediul rural care poate fi văzut în fiecare an la rezultatele de la examenele naţionale. Doar 42,3% dintre elevii înscrişi în clasa I acum 12 ani au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat în sesiunea de vară 2023. În mediul rural, situaţia este mult mai gravă: doar 27,7% au promovat Bacalaureatul dintre cei înscrişi în 2011 la şcoală. În acelaşi timp, numărul de note sub 7 de la Evaluarea Naţională este de două ori mai mare în rândul elevilor de la sate faţă de colegii lor din mediul urban.
Organizaţia WW România cere totodată reintroducerea burselor de studiu în varianta Ordinului nr. 3.073 din 31 ianuarie 2022, care prevedea că un elev poate beneficia de bursă de studiu dacă venitul per membru de familie nu depăşeşte minimul pe economie şi dacă are media anuală cel puţin 7,50. Prin vechea metodologie, bursa de studiu împreună cu bursa pentru elevii navetişti din mediul rural asigurau o formă de sprijin pentru mii de copii din familii dezavantajate, dar care reuşeau totuşi să ajungă la şcoală. De exemplu, venea în sprijinul unui copil crescut doar de mama sau de tatăl său, al cărui salariu poate depăşea doar cu 100 de lei salariul minim. La fel cum venea şi în sprijinul unei familii cu doi copii şi unde ambii părinţi câştigau minimul pe economie ori în ajutorul unui elev de la sat care trebuie să facă naveta în fiecare zi pentru a ajunge la liceu sau la şcoală. Mii de copii pentru care aceste burse reprezentau posibilitatea unui abonament de autobuz sau de cumpărat minimul de rechizite necesar rămân pe dinafară dacă actuala propunere de metodologie pentru burse va fi adoptată. Apoi, criteriile pentru bursa socială sunt mult prea restrictive. Mai exact, acestea se raportează doar la copiii care trăiesc în sărăcie extremă, dar ce se întâmplă cu cei peste 40% de minori din România care trăiesc în risc de sărăcie şi excluziune socială (conform Eurostat)? Este important să fie luată în considerare legătura directă care există între sărăcie şi lipsa educaţie: 85% din copiii români care provin din familii cu o slabă educaţie se confruntă şi cu deprivări materiale. Aşadar, eliminarea bursei pentru elevii navetişti din mediul rural şi a bursei de studiu nu fac decât să îngreuneze parcursul educaţional al majorităţii copiilor din mediile dezavantaje care se confruntă cu două obstacole: lipsa de educaţie a părinţilor şi lipsa unui venit pentru un trai decent.
Nu în ultimul rând, World Vision România doreşte justificarea şi reevaluarea cotei de 30% de elevi/clasă pentru acordarea burselor de merit. Conceptul de meritocraţie asociat unei treimi dintre elevii acestei ţări nu reflectă realitatea din teren. Într-o ţară în care 44% dintre elevi sunt analfabeţi-funcţionali (conform rezultatelor testărilor PISA) şi 30% care ar primi bursa de merit, ar însemna că doar 26% dintre elevi sunt de nivel mediu. Astfel, noua metodologie propusă de Ministerul Educaţiei tratează copiii ca şi cum ar fi la două extreme în privinţa nivelului de învăţare. Şi, nu se vede cum sunt sprijiniţi copiii de nivel mediu de învăţare, care nu trăiesc la limita de supravieţuirii, dar vin totuşi din familii vulnerabile. „Ne dorim să înţelegem cum s-a ajuns la această cotă de 30% per clasă pentru bursa de merit – care sunt studiile şi analizele de impact ale unei astfel de măsuri, dar şi cum a fost stabilit procentul. În clipa de faţă, această propunere vine cu un grad semnificativ de impredictibilitate şi de decalaje între clase. Există inclusiv riscul ca elevii să se transfere în clase cu un nivel mai scăzut de învăţare pentru a-şi creşte şansele de a primi bursă de merit. Pentru un elev care învaţă foarte bine, dar vine dintr-o familie dezavantajată, suma de 450 de lei (cât reprezintă cuantumul bursei de merit) poate ajunge un factor determinant în această direcţie. Subliniem că Fundaţia World Vision România sprijină stimulentele financiare pentru elevi şi apreciem că se doreşte extinderea procentului de copii recompensaţi pentru evoluţia şcolară, dar ne dorim ca astfel de măsuri să se aplice în baza unei radiografii corecte a situaţiei educaţionale şi sociale a acestora. În plus, în situaţia de faţă, avem îndoieli că denumirea de «bursă de merit» atribuită pentru 30% dintre copiii din fiecare clasă este cea mai corectă din punct de vedere al definiţiei meritului, aşa cum se raportează celelalte ţări din UE şi nu numai la elevii cei mai performanţi”, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv al World Vision România. „Nu suntem de acord cu eliminarea burselor pentru elevii din mediul rural care învaţă în altă localitate decât domiciliul lor şi nici cu eliminarea burselor de studiu. Trebuie să oferim astfel de burse pentru cât mai mulţi copii din medii dezavantajate, care chiar au nevoie de acestea, nu să le eliminăm și fără să-i întrebăm pe copii mai întâi. Mulţi elevi depind de aceste burse. În primul rând, copiii respectivi trebuie să folosească transportul în comun oferit de firme private, deseori la un preţ costisitor, pentru a ajunge la şcoală. Iar în multe cazuri, şcolile nu le decontează preţul abonamentelor. În al doilea rând, pe lângă transport, rămân multe cheltuieli, poate mai puţin văzute, pentru copii. De la faptul că nu ai avut timp să-ţi pregăteşti pachetul de mâncare şi ai nevoie să-ţi cumperi ceva de la magazin la situaţiile în care ţi se rupe singura pereche de adidaşi şi trebuie să-ţi cumperi urgent alta. Pentru alţi copii, aceste burse reprezintă singura posibilitate de a-şi sprijini familiile cu cheltuielile pentru alimente sau alte nevoi de bază. Sperăm că Ministerul Educaţiei va reveni asupra deciziei. Cu toţii ne dorim o generaţie de copii cât mai pregătiţi pentru viitor, iar încurajarea participării la şcoală este fundamentală în acest scop”, a transmis Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )