Weekend plin de evenimente pentru jandarmii ialomițeni

Aproximativ 140 de jandarmi ialomițeni vor asigura ordinea și siguranța publică pe timpul desfăşurării manifestărilor sportive, religioase și cultural-artistice, care vor avea loc în perioada următoare.
Anume, în perioada 19-22 mai, în municipiul Urziceni, Protopopiatul Urziceni organizează manifestări religioase ocazionate de sărbătoarea creștin-ortodoxă Sfinții Împărați Constantin și Elena. Acestea vor debuta joi, 19 mai, începând cu ora 15.30, cu desfășurarea unei procesiuni religioase prin centrul municipiului Urziceni. De asemenea, în perioada 20-22 mai, în municipiul Urziceni, se vor desfășura spectacole de muzică, pe platoul din fața Casei Municipale de Cultură, ocazionate de „Zilele municipiului Urziceni”. Sâmbătă, 21 mai, începând cu ora 14.00, în zona Căminului Cultural Giurgeni, se vor desfășura activități artistice, ocazionate de „Ziua localității Giurgeni”. Tot sâmbătă, începând cu ora 15.00, în baza sportivă din comună, vor avea loc alte activități festive prilejuite de „Ziua comunei Ciulnița”. Iar începând cu ora 13.00, pe stadionul local din municipiul Țăndărei, se va ține partida de fotbal dintre echipele A.C.S. Recolta Gheorghe Doja și C.S. Gloria Albești. Seara, începând cu ora 18.00, pe stadionul municipiul Fetești, va avea loc partida de fotbal dintre echipele C.S.M. Fetești și A.C.S.M. Oltenița. Iar începând cu ora 17.00, tot în aceeași zi, pe stadionul local Roșiori, este organizată partida de fotbal dintre echipele A.S. Coșereni – A.S. Gloria Alexeni. În perioada 21-25 mai, la arenele de tenis din Parcul Tineretului din municipiul Slobozia, se va susține concursul de tenis de câmp „Cupa Cristiana Malama 2022”. Și, nu în ultimul rând, în perioada 21-22 mai, va avea loc evenimentul sportiv „Cu bicicleta la mare”.
Pentru a evita producerea unor incidente, Jandarmeria Ialomița face următoarele recomandări spectatorilor ce vor urmări aceste desfășurări: să se adopte un comportament civilizat și să se evite implicarea în conflicte de orice fel; să se evite aglomerația și să se acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale, evitând pe cât posibil ținerea la vedere a obiectelor de valoare care pot atrage atenția; dacă sunt însoțiți de copii, aceștia să fie supravegheați cu atenție; deplasarea către lăcașurile de cult să se realizeze în condiții de siguranță, cu evitarea aglomerărilor.
Astfel, martorii unor fapte antisociale sunt rugați să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul unic de urgență „112”.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )