Webinare educative gratuite pentru sănătatea dinților copiilor
Asociația Națională de Stomatologie Pediatrică din România și Crucea Roșie Română, cu sprijinul Colgate România, lansează o serie de webinare educative gratuite pentru sănătatea dinților copiilor. Proiectul face parte din Programul Școlar Colgate, campania „Zâmbește pentru viitor”, iar webinarele sunt susținute de medici stomatologi, pediatri și ortodonți.
Programul celor cinci webinare este următorul: pe 4 octombrie, Dr. Arina Vinereanu, medic primar stomatolog, doctor în Științe Medicale și secretar general al Asociației Naționale de Stomatologie Pediatrică din România va dezbate, cu participanții, tema „Copilul tău merită un zâmbet sănătos. Reguli generale de igienă orală”; pe 18 octombrie, Dr. Raluca Georgescu, medic rezident Stomatologie Pediatrică, va prezenta tema „Igiena dentară. Provocări și soluții pentru părinți”; pe 1 noiembrie, Dr. Raluca Vacaru, Medic specialist Stomatologie Pediatrică, doctorand și asistent universitar, va atinge subiectul „Copii fără carii. Prevenția în cabinetul stomatologic”; pe 15 noiembrie, Dr. Mircea Georgescu, medic specialist Ortodonție și Ortopedie Dento-Facială, va comunica participanților tot ce trebuie să știe despre aparatul dentar la copii; pe 29 noiembrie, Dr. Silvia Per, medic rezident Stomatologie Pediatrică și doctor în Științe Medicale, va preda subiectul „Stomatologul, cel mai bun prieten al copilului”.
Webinarele pot fi urmărite pe site-ul www.programscolarcolgate.ro. După fiecare webinar, părinții pot sta de vorbă cu specialiștii stomatologi pediatric pe grupul de Facebook „Dinți și părinți”. Acolo, medicii le vor răspunde la tot ceea ce îi interesează în cadrul sesiunilor de Întrebări și Răspunsuri.
„Continuăm și anul acesta să ne apropiem de familii și de părinți, încurajându-i să acționeze ca primii responsabili de sănătatea orală a copiilor. Acum, mai mult ca oricând, social media reprezintă sursa principală de informare inclusiv în ceea ce privește sănătatea orală. Așadar, este de datoria noastră, a stomatologilor pediatri, să ne asigurăm că informația este disponibilă publicului în formă corectă și actualizată pe baza cercetărilor științifice de ultimă oră. În acest scop, am creat, alături de Crucea Roșie Română și cu suportul Colgate România, grupul de Facebook Dinți și Părinți, unde tutorii se pot înscrie la întâlniri virtuale cu medici specialiști pedodonți. Am pregătit o serie de webinare pe teme pe care noi le considerăm de interes pentru părinți – vorbim, de exemplu, despre concentrația recomandată a fluorului în pastele de dinți. Îi invităm pe părinți să urmărească aceste webinare și să ne adreseze întrebări și sugestii pentru întâlniri viitoare”, spune dr. Arina Vinereanu, medic primar stomatolog, Secretar General al Asociației Naționale de Stomatologie Pediatrică din România.
„Dinți și părinți” a strâns, până acum, o comunitate formată din peste 2.600 de membri. Înscrierea în grup este foarte simplă. Poate intra orice părinte. Va găsi acolo informații utile despre sănătatea dinților și nu numai.
„Părinţii, consideraţi exemple de urmat de către copii, au rolul esențial în formarea rutinei zilnice de igienă orală şi în conştientizarea importanţei acesteia. De aceea, ne-am propus să ajungem direct la ei. Sperăm ca acest parteneriat cu părinții să aducă multe zâmbete sănătoase”, transmite directorul general Crucea Roșie România, Ioan Silviu Lefter.
150.000 de copii din 17 județe învață, în această toamnă, să aibă grijă de dinții lor
Programul Școlar Colgate ajunge, în perioada 15 octombrie 2021 – 28 februarie 2022, în clasele a 150.000 de copii din 17 județe: Bacău, Bihor, Botoșani, București Sectorul 3, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Tulcea și Vrancea.
Ca de obicei, lecțiile de sănătate stomatologică sunt ținute de voluntarii Crucii Roșii Române. Copiii învață de la ei: cum să se spele corect pe dinți; ce periuță li se potrivește; de ce apar cariile și cum le pot evita; cum să reacționeze în fața unui medic stomatolog.
„Pe lângă activitățile educative desfășurate de voluntarii Crucii Roșii în școlile din 17 județe, oferim și mostre de pastă de dinți pentru copii și părinți. Aceste lecții, împreună cu cele cinci webinare și sesiunile de întrebări și răspunsuri de pe grupul de Facebook Dinți și părinți, sunt utile pentru toată familia. Astfel, mari și mici, vom avea cu toții dinți sănătoși”, susține Iwona Zaczek, Directorul Departamentului de Vânzări și Marketing Profesional, Colgate-Palmolive Europa Centrală și de Est.