„Viitorul nu ne aşteaptă pe noi să ne hotărâm, ci trebuie pe repede – înainte să facem nişte lucruri, pentru că altfel pierde atât oraşul, cât şi judeţul”
• spune Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia
Consilierii locali slobozeni au participat joia trecută la o ședință ordinară, pentru a dezbate și aproba noi proiecte de interes. Pe ordinea de zi au fost incluse 32 de proiecte și 6 proiecte pe lista suplimentară. Însă, executiv Primăriei Slobozia a decis ca două proiecte de pe lista suplimentară să fie retrase pentru a nu stârni motive de îndoială.
Astfel a anunțat primarul Dragoș Soare, care a și explicat mai pe îndelete situația. Nu înainte de a enumera despre ce proiecte este vorba. Primul proiect sa referit la asocierea Județului Ialomița cu unitatea administrativă-teritorială Municipiul Slobozia, în vederea acceptării acestuia, în calitate de membru cu drepturi depline, în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Utilități Publice pentru Serviciul de Alimentare cu Apă și Canalizare „ADI PERI URBANĂ SLOBOZIA ”. Al doilea proiect retras viza aprobare propunerii majorării capitalului social al operatorului regional SC Urban SA Slobozia, prin participarea Unității Administrative – Teritoriale Județul Ialomița la capitalul social al acestuia, în calitate de acționar cu drepturi depline și actualizarea actului constitutiv la societăți. Prin proiectul de hotărâre se propune participarea Județului Ialomița la capitalul social al SC Urban SA Slobozia, prin deținerea unui procent de 70% din totalul acțiunilor. Scopul Consiliului Județean Ialomița este același serviciu de alimentare cu apă și canalizare care să fie asigurat în toate localitățile din județ, iar acolo unde acestea sunt, să fie realizate investigații considerabile în modernizarea sau reabilitarea lor. Finanțarea din fonduri europene a unor astfel de proiecte de investigații pentru modernizarea, reabilitarea și extinderea infrastructurilor edilitare de apă și canalizare se poate realiza doar în condițiile existenței unui operator regional care să activeze în acest domeniu. În acest sens, Consiliul Județean Ialomița dorește să se asocieze cu mai multe unități administrative teritoriale din județ pentru ca SC Urban SA Slobozia să fie extinse capacitatea de operare a nivelului județului Ialomița. „Legat de cele două proiecte de pe lista suplimentară, pentru a nu crea o percepție greșită asupra acestui aspect de asociere a Consiliului Județean și construirea unui ADI regional, propun retragerea de pe ordinea de zi, urmând ca ulterior să aibă loc sau discuții cu reprezentanții CJ care să explice consiliul Local tot ce vor putea face în cazul în care devin acționari și membri în cadrul ADI PERI URBANĂ SLOBOZIA și acționari în SC Urban SA. Nu vreau să planez asupra acestui asocieri nici un fel de semne de întrebare. Propun o întâlnire cu membrii CL, reprezentanți ai Primăriei, ai SC Urban SA, ai CJ, după care într-o ședință extraordinară vom genera două proiecte de hotărâre. Nu este un subiect care să aducă dezavantaj orașului. Sunt mai multe proiecte care ar ajuta la dezvoltarea infrastructurilor de apă și canal, atât în Slobozia, cât și în județul Ialomița. Trebuie să știți că la ora asta bani europeni nu mai pot accesa decât operatorii regionali. Sa terminat cu posibilitatea ca SC Urban SA, în actuala structură, în actuala conjunctură, să acceseze vreun ban european. Singura soluție să atragem bani pentru județ și pentru Slobozia este această soluție de scalare la nivel județean a acestor societăți. În ceea ce privește problema apei și canalului în județul Ialomița, fiindcă sunt parte integrantă a acestui județ, decizia de a propune aceste proiecte de asociere a venit în urma faptului că sunt operatori externi – și aici discutăm de cel puțin trei companii de apă și canal: Constanța, Călărași și Ilfov – vin să preia operarea pentru apă și canal din județul Ialomița. Asta înseamnă că vom ajunge să nu avem nicio șansă să ținem prețul la apă și canal la un nivel rezonabil. Este obligatoriu atât a noastră, cât și a CJ să-și facă maxim pentru a ajuta la menținerea unui preț echitabil fiind, din punct de vedere economic, Slobozia sau Ialomița nu se compară cu județele mai dezvoltate din jur și nu-și poate permite ca la nivelul populației să aibă un cost de operare mare pe apă și canal. Am înțeles nevoia de informație și vom trata acest subiect separat, cu toate datele pe masă, astfel încât toți cei care au sunteți în Consiliul Local și care vă dați votul, pentru a intra alături de Consiliul Județean în asociere, să fie în cunoștință de cauză și să fie împărțit că decizia pe care o luați este corect. De aceea retragem de pe ordinea de zi aceste două proiecte de hotărâre ”, a precizat primarul Soare.
Consilierul Pro România, Adrian Mocioniu, fostul primar la Sloboziei, a întrebat ce se intenționează exact cu această asociere. „Noi suntem printre puținele administrații care de 20 de ani ne-am asumat aceste investigații în apă canal. Mă refer la investițiile care s-au făcut de-a lungul anilor în puțurile forate, în canalizare, în stația de tratare, pentru că pe acest drum sa pornit. Acum eu spun oarecum că investițiile care trebuie făcute în canalizare nu sunt foarte mari, comparabil cu ceea ce am făcut până acum. Sunt bineveniți banii externi pentru aceste investigații și acum patru ani de zile, la fel, Consiliul Județean a venit alături de municipiul nostru, de această societate și a suportat jumătate din investiția pentru stația de tratare. Care ar fi avantajul municipiului pentru această asociere, că pot sunt lucruri pe care noi nu le știm? Adică, ce discuții ați avut cu domnul președinte, ce se intenționează exact să facă, pentru că atunci când ar veni investigații n-ar trebui nimeni să se opună. Și, de ce n-am continua să beneficieze de investigații, la fel cum sa făcut acum câțiva ani de zile când CJ a alocat acea sumă? ”, A întrebat Adrian Mocioniu.
Înainte de ai răspunde, primarul Dragoș Soare a ținut să-i aducă aminte lui Adrian Mocioniu că atunci când a fost primar, nici el nu a găsit fondurile necesare pentru a face pe UAT Slobozia, din bugetul propriu sau din alte fonduri, în afara celor de la la Consiliul Județean, investigație în stația de tratare. „Apropo, investigație în stația de tratare, la ora asta, riscă să fie suspendată pentru că proiectanții și constructorii, care au lucrat la acest proiect, nu își duc la capăt treaba. Nu respectă termenii contractuali. Într-o lună de zile vom suspenda această lucrare, vom face o expertiză și probabil că se va lăsa și cu niște lucruri mai puțin ușoare pentru cei ce nu și-au dus contractele la capăt. Istoria ne-a demonstrat că SC Urban SA nu a avut capacitate – și nici ADI Periurbană Slobozia – să atrag vreodată leu și să dezvolte infrastructura de apă și canal, așa cum trebuia so facă. Raja Constanța face aceste investigații. Nu le face Fetești sau Fierbinți. Sunt momente care s-au ratat și ca să nu mai ratăm nici un astfel de moment cu raționamente politice la mijloc, trebuie să înțelegem că este singură soluție. Primăria Slobozia a investit în infrastructură de apă și canal, care este proprietatea locuitorilor și dată pentru administrare. Nu a fost trecut în patrimoniu SC Urban. Dacă stăm să facem o analiză, domnule fost primar, nu vom da seama că SC Urban nu și funcțional deloc, pentru că nu este în stare să livreze un serviciu la nivelul la care avem nevoie. Patru ani de zile au stat cu banii în cont și n-avem o mașină care să execute curățarea infrastructurilor subterane de canalizare. Abia acum sa achiziționat ce trebuie. Ideea este că în felul acesta avem încă o poprire de 50 miliarde care urmează să blocheze conturile SC Urban și-o să nu uităm cam cinci ani de zile de-aici încolo din nou că nu face absolut nimic, dacă nu se fac mișcări astfel să aducem capital în această societate. 50 miliarde față de datoria pe care am avut-o de 170 miliarde, se duc la 200 și ceva de miliarde. Înțeleasă un efort pe care societatea a făcut, fără să mai aibă capacitatea să facă nici un fel de investigații. Ne vom uita după cinci ani, după ce se achită această datorie, că mai avem doi ani în față de fonduri europene și singură soluție ca SC Urban să mai atragă fonduri europene și să devină operator regional. Dar pentru asta trebuie să avem peste 150.000 locuitori. În jurul municipiului Slobozia nu avem capacitatea să adunăm atâția oamenilor așa încât să atingă punctajele respective. Dacă este așa de simplu, o făcând după cum ați fost primar. Dar na fost simplu. Să știți că ADI Periurbană Slobozia nu funcționează la ora asta. Este zero activitate… Nu este nici un fel de problemă că stăm de vorbă. Este normal că stăm de vorbă. Toți consilierii trebuie să știți toate datele vizavi de ce nu așteaptă în viitor. Și să știți că viitorul nu ne așteaptă pe noi să ne hotărâm, trebuie să repede –înainte să facem niște lucruri pentru că altfel pierde atât orașul, cât și județul. Orice argument solid împotriva acestui asocieri trebuie să fie fie expus, nu argumente de genul că am plătit… Vrem să plătim în continuare sute de miliarde pe dezvoltare… De aia am și retras proiectele, ca să putem da toate argumentele. Nu avem nicio emoție ”, a mai adăugat Dragoș Soare, primarul municipiului Slobozia.
Diana ARON