„Victoria profesorilor ar aduce un rezultat pozitiv pentru ceea ce înseamnă democraţia din România”
Protestul profesorilor continuă şi reacţiile sunt împărţite. Majoritatea sunt însă de acord cu demersul lor, căci, într-adevăr, cadrele didactice nu sunt plătite conform muncii pe care o prestează. Şi, nici condiţiile în care lucrează nu sunt ideale, ştiut fiind faptul că adesea trebuie să pună bani din buzunare pentru materiale pentru a asigura elevilor un învăţământ de calitate. De aceea şi mulţi elevi sunt în asentimentul dascălilor. „Profesorii trebuie să ştie că suntem alături de ei. Sunt elev în clasa a 12-a şi susţin greva profesorilor. Într-adevăr, este un moment stresant pentru noi, însă nu m-am gândit nicio secundă să le întorc spatele dascălilor mei care m-au educat timp de 12 ani, care m-au învăţat ce este eleganţa şi mi-au stârnit pofta pentru educaţie. Nu pot trăi cu ideea că oamenii cu care am petrecut câte 6 ore pe zi la şcoală nu reuşesc să trăiască o viaţă satisfăcătoare din cauza unei salarizări neconforme cu realitatea, cu orele de muncă suplimentare şi sacrificiile pe care aceştia le fac pentru o Românie educată în adevăratul sens al cuvântului. Faptul că s-a ajuns în această situaţie, este vina noastră, a tuturor. Noi ne alegem conducătorii şi consider că toată ţara ar trebui să fie în aceste momente solidară cu cadrele didactice. Am ales să se întâmple asta când ne-am vândut voturile pentru o sticlă de ulei şi o pungă de zahăr. Salariile profesorilor ar trebui mărite semnificativ, pentru că învăţământul este punctul de plecare al unei societăţi sănătoase. Suntem de acord că există şi profesori care poate nu reuşesc să atingă rezultate remarcabile, însă consider acest fapt irelevant pentru că în orice alt domeniu există şi angajaţi care nu îşi fac treaba într-un mod magistral, nu putem aduce în discuţie aşa ceva când ceea ce se întâmplă zi de zi în Parlament este un fiasco. Ceea ce ar trebui să conştientizeze toată lumea este că trebuie găsită o soluţie urgent, astfel încât să reparăm sistemul educaţional falimentar care a produs 42% de analfabeţi funcţional. Am merge pe o «pantă ascendentă” (pe limbajul unora dintre politicieni), în cazul în care salariile profesorilor vor fi mărite, pentru că din acel moment şi competiţia de la catedră va fi una mult mai mare, treptat dispărând cadrele didactice care «nu îşi fac treaba». Greva nu trebuie stopată în niciun caz, asta nu ar provoca decât o disfuncţionalitate democraţiei. O democraţie care şi aşa nu am înţeles cum funcţionează. Cum vom mai putea ţine tinerii în ţară dacă vor vedea că după o manifestare de o asemenea amploare nu se găsesc soluţii? Ce motivaţie ar mai avea elevii de astăzi să urmeze o viitoare carieră în învăţământ? Sau poate pentru a mai economisi nişte bani pe care să-i putem adăuga la pensiile speciale, vom deveni autodidacţi. Victoria profesorilor ar aduce un rezultat pozitiv pentru ceea ce înseamnă democraţia din România”, a precizat Ştefan Alexoaie, reprezentant al elevilor, membru VeDem Just (elev de clasa a 12-a). Acesta atrage totodată atenţia că, ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile nu sunt decât nişte jigniri aduse unor oameni care, pentru a ajunge profesori, au un cuprins mai mare de studiat la examenul de titularizare, decât au citit unii parlamentari în toată viaţa lor. „Dacă nu eşti un pescar bun, încerci să devii unul mai bun pe zi ce trece, nu încerci să schimbi balta la care pescuieşti. Însă dacă proprietarii îţi otrăvesc toate bălţile, ai tot dreptul de a pleca spre alta”, a concluzionat reprezentantul elevilor, membru VeDem Just.
Cristina ANDREI