Urban SA Slobozia continuă furnizarea serviciilor de apă și canalizare, în ciuda suspendării autorizației de mediu

Suspendarea autorizației de mediu a SC Urban SA Slobozia pentru o perioadă de șase luni a generat îngrijorare în rândul locuitorilor din Slobozia și al comunităților deservite de operatorul regional. Inspectorii de mediu au dispus măsura la data de 18 august 2026, după ce au constatat că unele dintre măsurile stabilite în urma controalelor la stația de epurare nu au fost realizate integral în termenele prevăzute. În paralel, autoritățile județene au decis instituirea stării de alertă pentru a permite continuarea furnizării serviciilor esențiale către populație. Problemele constatate la stația de epurare sunt legate în principal de starea instalațiilor și de necesitatea unor investiții pentru aducerea întregului sistem la parametrii impuși de legislația de mediu. În urma controalelor, Garda de Mediu a stabilit mai multe măsuri de conformare, dintre care unele au fost îndeplinite, în timp ce altele presupun intervenții și investiții mai ample. În luna iunie, reprezentanții Urban anunțau că patru dintre cele șapte măsuri fuseseră îndeplinite integral, una parțial, iar celelalte două vizau modernizarea instalațiilor de epurare.
În acest context, directorul interimar al SC Urban SA Slobozia, Marian Hoinaru, transmite că suspendarea autorizației de mediu nu înseamnă oprirea activității operatorului și că populația nu va rămâne fără apă și servicii de canalizare. „Având în vedere importanța serviciilor furnizate de Urban S.A., servicii fundamentale pentru viața de zi cu zi a cetățenilor, considerăm că este responsabilitatea noastră să păstrăm o comunicare transparentă și corectă cu toți utilizatorii. În data de 18.08.2026, autorizația de mediu a fost suspendată pentru o perioadă de 6 luni. Știm că astfel de informații pot genera întrebări și îngrijorări. Tocmai de aceea, alegem să îi informăm pe cetățeni direct și transparent, fără a lăsa loc de incertitudini. Până la finalizarea investițiilor, Urban S.A. va continua să furnizeze serviciile de apă și va asigura serviciile de canalizare-epurare pentru Municipiul Slobozia. Totodată, vom continua furnizarea serviciilor de apă pentru UAT Ciulnița, UAT Cosâmbești, UAT Scânteia și UAT Mărculești, precum și pentru satele componente ale acestora. Responsabilitatea față de comunitate rămâne pentru noi o prioritate, iar continuitatea serviciilor pe care le furnizăm este un angajament pe care ni-l asumăm în fiecare zi”, a precizat Marian Hoinaru, specificând că soluția pentru depășirea situației actuale este reprezentată de investițiile în infrastructura stației de epurare, unele dintre instalații fiind foarte vechi și necesitând lucrări importante de modernizare.
Una peste alta, directorul interimar al Urban explică faptul că societatea nu poate rezolva peste noapte problemele unei infrastructuri care necesită intervenții tehnice consistente, însă procesul de conformare și modernizare trebuie continuat. Lucrările și intervențiile necesare vor fi derulate până la rezolvarea problemelor existente. De altfel, în luna iunie, Marian Hoinaru preciza că schimbările nu se pot produce rapid. Doar prin măsuri succesive și prin reorganizarea activității, situația poate fi adusă treptat la normalitate. „Nu se va face rapid, dar pas cu pas, vom rezolva problema”, declara la acel moment directorul interimar al Urban SA Slobozia.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus ( )