Uniunea Europeană propune 33,9 milioane euro pentru a ajuta România în urma secetei din 2022
Comisia Europeană propune alocarea a 33,9 de milioane de euro pentru a oferi sprijin României în urma daunelor cauzate de seceta severă din vara anului 2022. Banii vor proveni din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE). Sprijinul urmează să fie folosit pentru a acoperi o parte din costurile operaţiunilor de urgenţă şi de redresare. Sunt vizate repararea infrastructurii deteriorate, protecţii pentru populaţie, asigurarea infrastructurii de prevenţie şi protejarea patrimoniului cultural, precum şi operaţiunile de curăţare. Aceste operaţiuni pot fi finanţate retroactiv, începând din prima zi a secetei. „Asistenţa FSUE este indispensabilă în urma dezastrelor naturale majore. Această solidaritate este în ADN-ul UE şi nu se opreşte la frontierele sale. Comisia a propus un sprijin din FSUE pentru România, care a suferit daune majore vara trecută”, a declarat Comisarul pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.
Propunerea urmează să fie analizată de către autoritatea bugetară. „FSUE a fost creat în 2002 pentru a sprijini ţările eligibile în operaţiunile de urgenţă şi de redresare în urma dezastrelor naturale. A fost extins în martie 2020 pentru a acoperi urgenţele majore de sănătate publică, dovadă a unităţii şi solidarităţii europene într-un moment de cumpănă. Între 2002 şi 2022, prin intermediul FSUE, au fost mobilizate peste 8,2 miliarde de euro pentru intervenţii care au vizat 127 de dezastre în 24 de state de membre şi în trei ţări în curs de aderare”, a precizat Dan Motreanu, europarlamentar PNL.
Cristina ANDREI