Uniunea Europeană continuă să susţină România prin Mecanismul de Protecţie Civilă
Europarlamentarul român liberal Dan Motreanu atrage atenţia că activarea Mecanismului Uniunii Europene de Protecţie Civilă a făcut posibilă tratarea unora dintre victimele tragediei de la Crevedia, în spitale specializate pentru marii arşi din alte ţări ale Uniunii Europene. „Într-un moment greu pentru România, am avut ocazia să vedem din nou solidaritatea europeană în acţiune. Mecanismul de Protecţie Civilă are rolul de a promova o cooperare operaţională rapidă şi eficientă între serviciile naţionale de protecţie civilă ale statelor Uniunii Europene, pentru a răspunde mai bine la dezastre şi situaţii de urgenţă. În acest fel, se asigură coordonarea resurselor statelor membre care au nevoie de asistenţă şi a celor capabile să furnizeze specialişti şi echipamente. Odată ce Mecanismul de Protecţie Civilă al UE este activat, statele membre pot oferi asistenţă. Dacă nicio ţară nu poate oferi asistenţă, se apelează la rezerva strategică a UE – rescEU”, a precizat Dan Motreanu, europarlamentar şi prim vicepreşedinte al PNL.
Cristina ANDREI