„Tu faci campanie şi câştigi pe mesaje anti PSD, iar acum, dintr-o dată, este răul cel mai mic”

  • spune deputatul PNL Ialomiţa, Luminiţa Barcari• această alianţă se va solda cu pierderi, din punct de vedere politic, pentru ambele tabere

Dacă până nu demult, românii se uitau stupefiaţi la ceea ce se întâmplă pe scena politică – căci nu mai ştiau ce să creadă – acum lucrurile încep să capete contur. Este clar. Circul făcut de PNL, cu guvernul minoritar şi întreg preambulul crizei, nu a avut decât menirea să justifice incredibila, până acum câteva luni, alianţă dintre liberali şi social democraţi. Toate înjurăturile, de-o parte şi de alta a liniei frontului, au fost rostite cu convingere doar de cei care nu ştiau jocul din culise. De aceea Marcel Ciolacu râdea când Iohannis numea PSD „ciumă roşie” sau când Florin Cîţu susţinea că PSD-ul este vândut ruşilor, iar social-democraţii sunt „duşmanii poporului român”. Pentru inşi ca Iohannis sau Cîţu, virtutea stă în minciună. Eşti om politic nu când îţi ţii cuvântul, ci când l-ai tras pe sfoară pe celălalt. Cu cât ţeapa este mai mare, cu atât statuia de ceară a omului politic este mai impozantă. Nu ştii să faci din astea, nu ai ce căuta la masa de joc. Aceşti oameni numesc mârşăvia „artă a politicii”, conform unui editor politic.

Deputatul PNL Ialomiţa (neafiliat), Luminiţa Barcari este de acord cu spusele acestuia. Chiar aşa percep situaţia cetăţenii.

Din păcate, în România, astfel înţeleg unii să facă politică. „Dacă tot ajungem să dăm mâna, cred că ar trebui să nu mai ieşim în spaţiul public cu declaraţii de genul – PSD, ciuma roşie – ca pur şi simplu, să-i desfiinţezi pe competitorii tăi electorali în timpul campaniei. Ne decredibilizăm în momentul în care, iată, după ce ne-am înjurat, facem o coaliţie, spunem noi, pentru binele românilor. Eu nu ascund faptul că, prin această alianţă de conjunctură, PSD cu PNL o să aibă majoritate parlamentară. Dacă acest guvern va trece, vor avea majoritate parlamentară. Vor reuşi să treacă toate iniţiativele guvernamentale şi, într-un fel, va fi stabilitate politică. Dar, cu ce preţ? Ne-am decredibilizat cu totul. Lumea nu mai crede ce spunem, pentru că, de fiecare dată, oamenii politici sunt băgaţi în aceeaşi oală. Deşi, este vorba despre cei de la vârful celor două partide care, în acest moment, negociază nu atât pe programul de guvernare, cât pe funcţii”, a precizat la radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, deputatul Luminiţa Barcari. În opinia sa, nu ţine deloc motivul că actuala conducere a PNL a ales răul cel mai mic, atunci când a decis să negocieze cu PSD pentru formarea unui nou Guvern. Până acum, toţi clamau că PSD-ul este cel mai mare rău. Dar, iată că, acum l-au reevaluat şi au găsit multe puncte în comun. „Eu nu am absolut nimic cu oamenii politici din PSD. Niciodată, în campaniile pe care le-am avut, nu am denigrat şi nu am făcut atac la persoană. Departe de mine toate aceste lucruri. Dar, să ne aducem aminte cum a ieşit lumea în stradă pentru Ordonanţa 13, ce strigau atunci. Mă refer, la electoratul de dreapta. Tu faci campanie şi câştigi pe mesaje anti PSD, iar acum, dintr-o dată, este răul cel mai mic. Nu au coerenţă în mesajul pe care îl transmit alegătorilor. Vom pierde. Dar, nu va pierde doar PNL. Eu cred că va pierde şi PSD, pentru că, la fel, a ieşit cu mesaje anti PNL. Deci, vor fi pierderi, din punct de vedere politic, pentru ambele tabere”, a punctat Luminiţa Barcari.

„Eu cred că jocurile erau mai de mult făcute”

Bunăoară, până şi cei de la USR au rămas total interzişi, atunci când au văzut că PNL a luat decizia de a negocia cu PSD. Asta fiindcă, dacă ar fi negociat cu ei, clar s-ar fi ales cu funcţia de premier, fără a ceda prea mult din ,,porţie”. Din punctul de vedere al Luminiţei Barcari, chiar nu trebuia să se ajungă în această situaţie. PNL forma – alături de partenerii de coaliţie – un Guvern stabil, avea o majoritate parlamentară şi treceau toate iniţiativele legislative. Ideea este că această criză politică a pornit atunci când Florin Cîţu, dintr-o dată, l-a revocat pe ministrul Justiţiei. „Atunci a început totul. Practic, a aruncat ţara în haos, în criză politică. Eu nu cred că, cei de la USR, nu ar fi fost dispuşi să se aşeze la masă, să discute şi să găsească soluţii. Dar Florin Cîţu nu are acest exerciţiu al negocierii. Dacă în 2020 – când făcea parte din Guvernul Orban şi era ministrul Finanţelor – foarte mulţi îl apreciau, inclusiv eu, dintr-o dată, când a devenit prim ministru şi preşedinte PNL, s-a transformat. A dovedit că nu este om politic şi nu ştie cum să adune, să formeze echipe. El trebuia să îi cheme pe toţi, să discute şi să spună ceea ce doreşte. Într-adevăr, nu pot să spun că am fost foarte încântată de prestaţia anumitor miniştri USR. Însă sunt convinsă că un alt prim-ministru ar fi reuşit să conducă această coaliţie în altă direcţie şi să nu arunce ţara în criză politică… Eu cred că jocurile erau mai de mult făcute. Au fost, într-adevăr, jocuri politice. Dar, pentru orice cetăţean, care urmăreşte, cât de cât, fenomenul politic, este foarte clar că existau nişte calcule dinainte făcute. Şi, nu e bine, pentru că ne compromitem noi, ca oameni politici, dacă procedăm aşa. Cetăţenii suferă din cauza acestui haos politic. În loc să ne concentrăm energia pentru rezolvarea anumitor probleme, ne ocupăm de jocuri politice…Suntem în criză sanitară şi economică, de ce să nu recunoaştem? Au explodat preţurile din cauza costurilor la energie electrică şi gaze. Deci sunt atâtea probleme de rezolvat. Ne mor oamenii în spitale, iar ei stau şi fac jocuri politice. Nu este normal”, a mai adăugat Luminiţa Barcari, deputat PNL Ialomiţa.

Diana ARON

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (1 )