Trei zile de Festival Freeland fără incidente majore
Timp de trei zile și trei nopți, jandarmii ialomițeni, alături de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, au supravegheat desfășurarea Festivalului Freeland care a avut loc în municipiul Slobozia, în perioada 08-10 iulie, urmărind siguranța tuturor celor prezenți.
Pe parcursul festivalului, jandarmii au identificat două infracțiuni. Per total, însă, aceștia susțin că rezultatele sunt bune. „Numărul mare de participanți a făcut ca misiunea noastră să fie foarte importantă pentru asigurarea deplasării în siguranță a persoanelor în zonele de acces, dar și pentru a preveni săvârșirea oricăror fapte de natură penală și contravențională. În toate cele trei zile, jandarmii au desfășurat activități de prevenire și conștientizare a efectelor consumului de substanțe interzise. Pe perioada festivalului, jandarmii au constatat două infracțiuni: una pentru lovire sau alte violențe și una pentru operarea unei aeronave fără pilot la bord (dronă), de către o persoană care nu posedă documente de certificare, deasupra publicului aflat la concert în fața scenei. Din cauza aglomerației, s-au înregistrat câteva cazuri de copii care s-au rătăcit de părinți, însă aceștia au fost găsiți rapid.
În speranța că ați petrecut aceste trei zile de festival într-un mod plăcut, Jandarmeria Ialomița vă mulțumește pentru modul responsabil în care ați ales să respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, creând astfel momente unice și frumoase.
Reamintim tuturor cetăţenilor că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița.
Petruța RIDICHE