Trei sferturi dintre profesori şi părinţi şi peste jumătate dintre copii consideră necesară redeschiderea şcolilor
Cei mai mulți dintre părinți (78,4%) și profesori (73,1%) consideră că trebuie să revină cât mai curând în băncile școlii, unde e nevoie de o regândire a programelor școlare (80,9%) și de măsuri de educație remedială (43,7%).
În ceea ce-i privește pe copii, 56,8% dintre ei se declară în favoarea redeschiderii școlilor, potrivit unui sondaj de opinie derulat de Organizația Salvați Copiii pe parcursul lunii decembrie.
În privința revenirii la școală, date complete ale anchetei online relevă că 56,8% dintre elevi se pronunță în favoarea redeschiderii școlilor, în vreme ce 23,5% preferă menținerea formatului online.78,4% dintre părinți consideră necesară redeschiderea școlilor, în vreme ce doar 12,7% spun că preferă ca școală să fie menținută online. Doar 14,2% dintre profesori consideră că școala trebuie să rămână online, în vreme ce 73,1% dintre cadrele didactice consideră necesară revenirea în bănci. Restul se declară nehotărâți.
Cu privire la condițiile pe care școlile trebuie să le îndeplinească, pentru ca redeschiderea să fie făcute în condiții de siguranță, cei mai mulți pun accentul pe existența materialului igienico-sanitar, dar o condiție importantă este și evitarea aglomerației în spațiile limitate școlilor.
Astfel, 83,5% dintre respondenți consideră că asigurarea condițiilor igienico-sanitare este o condiție necesară pentru deschiderea școlilor. 69,8% spun că e nevoie de asistență medicală în toate școlile. 59,3% dintre cei intervievați vor să fie luate măsuri pentru evitarea aglomerației în jurul școlilor.
45,3% consideră că e nevoie de reducerea numărului de elevi din clasă. 44,8% consideră că e nevoie de transport sigur către și dinspre școală.
Odată reluată activitate didactică în școli, devine imperioasă recuperare materiei și acoperire decalajului educațional pentru copii vulnerabili, care nu au avut o participare reală la educația online. 80.9% consideră utilă revizuirea programei școlare, cu accent pe materia esențială. 43,7% spun că sunt necesare intervenții de sprijin pentru cei care nu au reușit să participe la educația online.
Un procent mic – 10,2% – se pronunță pentru prelungirea duratei cursurilor în acest an școlar.
Sondajul a fost realizat în perioada 7 – 30 decembrie, pe un eșantion neprobabilistic format din 8.193 de răspuns, dintre care 5.811 elevi, 1.734 părinți și 648 cadre didactice.
Recomandări Salvați Copiii România
Urmând exemplul altor state europene, care au pus educația copiilor pe lista priorităților, Salvați Copiii a solicita Guvernului României să mențină deschise toate unitățile de învățământ preșcolar și clasele 0-4, asigurând totodată măsurile de siguranță și materialele sanitare (măști, dezinfectanți etc.) necesare pentru prevenirea răspândirii COVID-19 în școală și în comunitate și aplicarea scenariului galben ori verde, în funcție de gradul de aglomerare a grupului de copii la clasă.
Pentru elevii mai mari (învățământ secundar sau liceal), revenirea lor în spațiul școlar trebuie să constituie o prioritate, mai ales în localitățile mai puțin afectate de pandemie și în școlile unde numărul redus de elevi permite distanțarea fizică a cel puțin 1,5 m între elevi. Atât organizațiile care promovează drepturile copiilor și educația incluzivă, cât și speciale la atras în mod repetat atenția asupra faptului că este nevoie de o evaluare serioasă a impactului pe care l-au avut închiderea școlilor și accesul inegal la internet și tehnologie, recomandând ca profesorii să fie încurajați să evalueze rămânerile în urmă și să fundamenteze planuri de remediere pentru elevii care nu au avut sau au avut un acces limitat la învățarea on-line.
Din această perspectivă devine crucială extinderea progresivă a programelor de tip „Școală după școală”, cu un program de la 8.00 la 16.00 / 17.00 și o masă caldă.
O importanță majoră o au însă și respectă măsurile de prevenție în proximitatea unităților de învățământ, mai ales de către adulții care se însoțesc copiii către și de la școală, precum și asigurarea unor alternative sigure de transport pentru copii care frecventează grădinițe sau școli aflate la distanță de domiciliu. O măsură imediat ar trebui să o constituie asigurarea transportului școlar, nu doar în mediul rural, ci și în cel urban, prin achiziționarea de microbuze școlare și angajarea de șoferi, folosind modelul transportului clienților marilor rețele de magazin.
Pentru a putea asigura un număr redus de elevi în grup sau clasă în învățământ preșcolar și primar, dar și condiții sanitare complementare în unități de învățământ sau intervenții adaptate de educație remediere pentru elevii care nu au acces sau au un acces limitat educația online, este nevoie de suplimentarea personalului didactic și nedidactic, pe baza unei analize de nevoi derulate în toate unitățile de învățământ și pregătirea acestora pentru dobândirea de competențe digitale și abilități de comunicare la distanță.
Context
Anchetele sociologice ale Organizației Salvați Copiii, realizează în acest an, au arătat dificultăți cu care se confruntă copiii și familiile lor. 36% dintre familiile dezavantajate economic nu au putut procura produse sau alimente de strictă necesare în timpul crizei sanitare. „Aproximativ 500.000 de copii au fost afectați în mod direct. Peste 1.000.000 de copii din învățământ primar, gimnazial și liceal / profesional au putut folosi doar telefonul mobil pentru participarea cursurilor online în timpul stării de urgență, situație confirmată recent în Planul Național de Reziliență și Redresare. Copiii de vârste mici, în special din ciclul primar de studii, au resimțit cel mai puternic impact negativ la izolat, iar jumătate dintre părinți, elevi și cadru didactic apreciază că, în prezent, calitatea actului didactic din școală este mai slabă decât cea dinaintea crizei COVID19. Patru din zece cadre didactice, adică aproximativ 1.000.000 de învățători și profesori, au avut probleme în derularea cursurilor online, fie din cauza lipsei dotării corespunzătoare a școlii cu tehnica digitală necesară și a conexiunii adecvate fie pentru că nu există de materiale didactice adaptate mediului online ”, a precizat Liliana Bibac, coordonator center educaționale.
De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație sau instituție socială esențială, al cărei rol este mediatizarea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabile, militând, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilitatea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilităților sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, viziunea Salvați Copiii România este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-și misiunea de a avea progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producția schimbări imediate și de durată în viața acestora.
În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programe și campaniile Organizației Salvați Copiii.
Ramona BUTNARIU