Trei accidente rutiere produse în ultimele 24 de ore la nivel județean, în Ialomița
Acordarea de prim ajutor și intervenția în cazul accidentelor rutiere reprezintă doar câteva exemple dintre cele 14 misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 24 de ore. La nivel județean, 11 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
În perioada de referință, un accident rutier produs în comuna Făcăeni, fiind implicate două autoturisme și 4 persoane. Două echipaje de salvatori din cadrul Stației de pompieri Fetești au intervenit la evenimentul rutier. În sprijin a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, o victimă a fost transportată la Spitalul Municipal Fetești pentru investigații medicale suplimentare. Pentru celelalte 3 persoane nu a fost necesar transportul la spital.
Tot marți, două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier, produs în municipiul Slobozia. Au fost implicate două autoturisme, în urma impactului rezultând o singură victimă. După acordarea primului ajutor medical la fața locului aceasta a refuzat transportul la spital. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
De asemenea, două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier, produs în municipiul Urziceni, în care au fost implicate două autoturisme. Accidentul s-a soldat cu 2 victime conștiente și neîncarcerate. După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, victimele au refuzat transportul la spital. Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
Petruța RIDICHE