Traseu cicloturistic, care va străbate judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi şi Constanţa

Un nou proiect care va fi finanţat prin PNRR a fost aprobat pentru judeţul Giurgiu. Este vorba de un traseu cicloturistic, de 693 de kilometri, care va străbate judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi şi Constanţa. Lungimea traseului din judeţul Giurgiu va fi de 144 de kilometri, fiind vizate în special peisajele din zona Dunării şi din zona Comana. 11 contracte pentru astfel de proiecte au fost semnate, până în prezent, la nivel naţional. „Aceste proiecte vizează promovarea turismului prietenos cu mediul şi un acces mai rapid la zonele turistice. De asemenea, este vizată dezvoltarea comunităţilor locale prin promovarea potenţialului turistic şi cultural. Se va dezvolta ecoturismul şi se va încuraja utilizarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ. Dosarele depuse au vizat trasee care trec prin cele puţin trei judeţe, ce beneficiază de legături secundare pentru obiectivele culturale şi turistice de pe o rază de maximum zece kilometri”, a precizat Dan Motreanu, prim-vicepreşedintele PNL.

Cristina ANDREI

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )