„Tot timpul am fost alături de romi, cu gândul şi cu sufletul”
Importanţa implicării pentru ridicarea nivelului de trai şi cunoaşterea comunităţilor de romi este foarte importantă. De aceea, preotul Nicolae Gangă încearcă să aducă, de fiecare dată, la postul de radio Fresh FM, invitaţi implicaţi în viaţa romilor, cu rezultate deosebite, oameni care, de-a lungul vieţii lor, au avut în parcurs o pantă ascendentă permanentă, ajutându-i pe semeni să-şi depăşească starea şi să se integreze mult mai bine în societate. Una dintre invitate a fost Florica Alecu, coordonatorul Şcolii Gimnaziale Bora, preşedintele Partidei Romilor, Filiala Slobozia, profesor pentru învăţământul primar, cu o carieră şi experienţă bogată. Nu doar pe partea de învăţământ, ci şi de management şcolar. Aceasta a fost însoţită de Mihaela Damian, mediator sanitar în municipiul Slobozia, cartierul Bora.
În intervenţia sa, Florica Alecu a punctat necesitatea ca fiecare să îşi aducă propria contribuţie pentru schimba în bine condiţia romilor. Dar, pentru asta este nevoie de multă muncă, la firul ierbii, cum se spune. Şi, din fericire, Partida Romilor Ialomiţa dispune de mulţi oameni inimoşi care îşi dăruiesc timpul lor în beneficiul semenilor din comunitate. „Este o muncă asiduă să fii preşedinte al organizaţiei Slobozia. Alături de celelalte femei din judeţ, încercăm să depăşim toate problemele. Funcţiile sunt mai puţin importante. Important este să dovedim, acolo unde muncim noi, că suntem oameni conştiincioşi, perseverenţi şi serioşi. Tot timpul am spus acest lucru: dacă suntem serioşi, perseverenţi vom reuşi. Altfel nu vom duce la îndeplinire nici un obiectiv pe care ni l-am propus. Eu lucrez în învăţământ de 25 de ani. Nu este uşor, am muncit 13 ani la Ţăndărei, în cartierul Strachina, acolo m-am format ca om, cu greu. Căci, nu este uşor să lucrezi într-o comunitate unde elevii tăi nu ştiu să vorbească limba română, nu vin la şcoală şi trebuie să previi abandonul şcolar. Unde, în urmă cu 20 de ani, nu exista mediator sanitar şi mediator şcolar. De aceea, ţin să felicit Partida Romilor că s-a implicat în tot ceea a însemnat înfiinţarea de posturi de mediator şcolar şi sanitar. Îi felicit pe oamenii care ne-au format de-a lungul timpului, Gheorghe Nicolae, Gheorghe Sarău. Îl felicit pe domnul preşedinte Leonida Mandache că a reuşit să ne aducă laolaltă pe toţi. Tot timpul am fost alături de romi, cu gândul şi cu sufletul. Şi, implicată în politică, vrei, nu vrei”, a precizat la Fresh FM, în cadrul emisiunii „Din viaţa romilor”, Florica Alecu care activează în Cartierul Bora de 12 ani. În relaţia sa cu oamenii din comunitate, Florica Alecu gândeşte, simte şi este ca ei. Căci, este foarte important să-ţi asumi identitatea. Dar, pentru copiii romi, acest lucru este destul de greu. De aceea, la Şcoala Gimnazială din Bora se organizează în permanenţă diverse activităţi extraşcolare la care sunt invitaţi, ca model, oameni care au reuşit în viaţă. „Invităm oameni care au reuşit în viaţă şi încercăm să-i punem în valoare. Astfel încât, copiilor noştri să nu le mai fie ruşine că aparţin etniei rome. Chiar de anul acesta, avem un opţional – Cultură pentru minorităţi – de foarte mare interes pentru copii. Orele de cultură sunt foarte captivante. Chiar şi copiii şi profesorii – ce nu sunt romi – nu ştiau că romii au fost robi 500 de ani. Şi, multe alte lucruri. Acum şansa noastră este că avem manualele domnului inspector, profesorul de istorie Ion Sandu şi putem desfăşura mult mai uşor orele de opţional. Cum desfăşurăm noi, la Bora, activitatea? Păi, mergem din casă în casă, alături de toţi profesorii, mediatorul şcolar şi încercăm să prevenim abandonul şcolar. Ca să fiu sinceră, s-a reuşit prevenirea abandonului şcolar numai prin aceste burse care s-au dat. Asta, ca să spunem aşa lucrurilor pe nume, sincer şi corect. Oricât ne-am luptat noi, organizând multe activităţi, acestea nu au avut atât de mult efect, comparativ cu bursele şcolare. Nu-mi place s-o spun, dar acesta este adevărul. Noi încercăm, ne-am gândit să organizăm cât mai multe activităţi interculturale ca să învăţăm să ne acceptăm unul pe celălalt”, a completat Florica Alecu.
„Eu tot timpul am spus că e necesară întâi o educaţie a părinţilor şi după aceea a copiilor”
În activitatea, pe care o desfăşoară, cadrul didactic, lider al Partidei Romilor Slobozia, colaborează şi cu ONG-uri. Anume cu Roma Education Fund, graţie căreia elevii şcolii din Bora au beneficiat de mobilier nou, o clasă outdoor, laptop-uri, jocuri didactice, iar profesorii, de cursuri de educaţie interculturală, cursuri outdoor, cursuri de abordări integrate în învăţământul primar, cursuri de educaţie non formală. O altă colaborare a fost cea cu Fundaţia Sex, unde părinţii şi copiii au participat la activităţi sanitare (21 de femei au fost duse, personal, la dr. Târziu, prevenindu-se astfel multe boli, mai cu seamă cancerul de col uterin). Nu doar fetele au beneficiat de informaţii preventive, ci şi băieţii, cu fiecare discutându-se separat. „Am prevenit multe boli, mai ales cancerul. De asemenea, tot cu această fundaţie, am reuşit să prevenim mai multe boli cu transmitere sexuală. S-a vorbit separat cu fetele, cu băieţii. Doamna doctor Târziu, alături de cadrele medicale, a vorbit separat cu fiecare, cu femeile rome, cu bărbaţii şi s-au rezolvat lucruri frumoase. Ce pot spune? Că s-a mers până într-acolo de i-am învăţat să se spele pe dinţi, pe mâini, corect, cum să mănânce sănătos. Le-am adus deodorante şi i-am învăţat cum să se spele la sub braţ, activităţi practice, care au avut un impact mare… Mie mi-e milă de aceşti oameni, căci nu au avut modele în familie. Eu dacă am reuşit, a fost fiindcă l-am avut pe fratele meu care a făcut Şcoala militară, ofiţer al Armatei Române. Eu tot timpul am spus că e necesară întâi o educaţie a părinţilor şi după aceea a copiilor. Nu este uşor, dar nu ne dăm bătuţi, căci viaţa e o luptă. Se fac paşi, mici, dar continuăm. Încercăm tot timpul să avem cât mai multe proiecte în cadrul Şcolii Gimnaziale Bora, unde sunt 176 elevi, de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial. De aceea, va derula, la noi în şcoală, anul acesta, un proiect prin Roma Just – Femei împuternicite, o comunitate împuternicită. Şi, un proiect derulat cu domnul Florin Nasture – Veniţi cu noi – cu activităţi sportive, de formare, sanitare. Aş vrea să avem cât mai multe activităţi interculturale. Toţi oamenii care predau la Liceul de Arte, predau şi la Şcoala Gimnazială Bora. Copiii noştri nu trebuie decât să vină la şcoală. Oamenii sunt bine formaţi, au experienţă, dar este foarte greu să lucrezi cu elevii noştri. Fiindcă, noi lucrăm diferenţiat, până la individualizare. Este o muncă asiduă din partea tuturor cadrelor didactice. Nu este uşor să lucrezi cu elevi care au o prezenţă fluctuantă, nu desfăşoară teme acasă, nu vorbesc limba română. Pentru ei, limba română este o limbă străină şi se ajunge de se lucrează chiar pe cinci grupe. Trebuie să fii un bun actor ca să transmiţi ceea ce vrei tu şi să le poţi capta atenţia. Nu este uşor, dar nu ne dăm bătuţi. Iar eu, a mai rămas să-mi pun un pat acolo, să dorm la şcoală”, a concluzionat Florica Alecu.
„M-aş bucura dacă s-ar găsi cineva care să implementeze un proiect pe sănătate, în ajutorul tuturor oamenilor neînscrişi la medicul de familie”
În Cartierul Bora îşi duc viaţa romi din neamul spoitorilor, cu tradiţii specifice şi greu îşi destănuie anumite afecţiuni, mai ales în rândul femeilor unde ruşinea e deja o mare barieră pe care medicii o întâlnesc. De aceea, mediatorul sanitar are un rol extrem de important. Mihaela Damian şi-a început activitatea de mediator sanitar la Bora, acum 17 ani. A terminat o şcoală postliceală de asistent medico- social, urmând apoi cursuri de mediator sanitar la Constanţa, plătite de Partida Romilor. Nu a fost din prima percepută ca un ajutor, dar, cu timpul, fiindcă este născută şi crescută la rândul ei în Bora, localnicii s-au convins că doreşte să-i sprijine în a rezolva problemele. A reuşit să le câştige încrederea, un lucru foarte important, ţinând cont că în asemenea comunităţi tradiţiile sunt încă literă de lege. „La început am găsit copii neînscrişi la medicul de familie. Femeile gravide nu ştiau că trebuie să meargă să se ia în evidenţă. Am avut abandonuri de familie, de copii lăsaţi în spital. Mă bucur că nu mai există la Bora asemenea cazuri. Au înţeles rolul meu de mediator sanitar şi mă bucur că au încredere în mine şi sunt foarte deschişi. Eu nu rezolv numai problemele pe cazuri medicale, ci şi altele cu care dumnealor se confruntă. Îi îndrum acolo unde este nevoie. Îi însoţesc la medici, la controale medicale. Femeile au încredere, merg cu mine şi nu există nici un fel de barieră când aud că le însoţesc…A fost foarte greu la început, am cunoscut fel şi fel de caractere. Unii dintre oameni m-au acceptat de prima dată. Am intrat în relaţie cu medicii de familie. Primul medic de familie care a înţeles rolul meu de mediator sanitar a fost doamna dr. Iolanda Marinescu, căreia vreau să-i mulţumesc că mi-a oferit încredere şi m-a motivat, mi-a uşurat şi munca, mi-a arătat ce am de făcut. Încă există oameni care nu sunt înscrişi la medicul de familie, pentru că nu se încadrează la Legea 416/2001, din diferite motive. Nu au un loc de muncă, ajutor social, niciun venit. Femeile mai fac comerţ ambulant, merg din comună, în comună, încă se mai practică. Totuşi, aceşti oameni au de suferit pe partea financiară. Şi de aceea, m-aş bucura dacă s-ar găsi cineva care să implementeze un proiect pe sănătate, în ajutorul tuturor oamenilor neînscrişi la medicul de familie”, a subliniat mediatorul sanitar din Cartierul Bora.
Ramona BUTNARIU