Târgul de Toamnă şi-a deschis porţile, la Călăraşi
Autorităţile locale călărăşene au grijă nu numai de a le asigura cetăţenilor infrastructura necesară şi condiţii ideale de trai, ci şi activităţi culturale, menite să îi facă, măcar şi pentru câteva clipe, să uite de griji. Aşa se face că un nou eveniment, cu tradiţie îndelungată, se desfăşoară în perioada 1- 8 septembrie 2023, la Oborul de cereale şi animale (în locaţia situată pe strada Dobrogei). Este vorba de Târgul de Toamnă, ajuns anul acesta la ediţia cu numărul 100, organizat de Primăria Municipiului Călăraşi, prin Serviciul Public Pieţe şi Oboare (SPPO) Călăraşi.
Primarul Marius Dulce spune că astfel de evenimente trebuie apreciate de către comunitate şi speră ca un număr foarte mare de călărăşeni să viziteze târgul. „Începutul de septembrie înseamnă Târgul de Toamnă, o tradiţie a Călăraşilor de sute de ani vechime. Avem destul de multe firme din comunitatea noastră, dar şi din alte comunităţi, care au venit la noi pentru a ne aduce anumite servicii. Anul acesta 70 de societăţi vor funcţiona în locaţia binecunoscută de toată comunitatea: alimentaţie publică, parc de distracţii, comerţul de materiale textile, rechizite şi jucării. Suntem pregătiţi cu utilităţile necesare spaţiilor comerciale, dar şi cu echipaje ale Poliţiei Locale care vor asigura paza şi siguranţa oamenilor care vor vizita târgul. Îi aşteptăm pe călărăşeni să vină într-un număr cât mai mare, alături de noi, la Târgul de Toamnă”, a precizat Marius Dulce, primarul municipiului Călăraşi, în cadrul unei recente conferinţe de presă (31 august a.c.).
La conferinţă a fost prezent şi Vasile Manea, directorul SPPO Călăraşi, care a venit cu mai multe amănunte legate de eveniment. „Am reuşit să dăm curs tuturor cererilor care au fost depuse la Serviciul Public Pieţe şi Oboare. Avem un număr de 17 societăţi, care desfăşoară servicii de alimentaţie publică şi restaurant, 20 de societăţi cu gogoşerii, îngheţată, diverse clătite, colaci secuieşti şi aşa mai departe. Parcul de distracţie este ocupat de 7 societăţi, iar pe activităţi industriale, avem 45 de societăţi. Mă refer aici la vânzarea articolelor de îmbrăcăminte, rechizitelor şi jucăriilor. Acestea sunt cele care au achitat la zi. Urmează să actualizăm lista şi vor fi în jur de 70 de societăţi, în total”, a informat directorul SPPO Călăraşi. „Au fost foarte multe cereri. Am încercat să îi mulţumim. Ca în fiecare an, la târg, au fost şi persoane nemulţumite. Sperăm că, până la urmă, le convine ceea ce au primit, pentru că de la anul vom schimba registrul şi vom găsi altă modalitate de atribuire, ca să fie mai multă linişte. Pentru că niciodată nu o să ajungem să îi mulţumim pe comercianţi, la anul o să schimbăm registrul şi o să găsim altă modalitate de atribuire”, l-a completat primarul Marius Dulce, specificând că nemulţumirile au fost legate de metraj. Unul dorea o sută de metri şi a primit doar 80 metri, altul voia la sud, altul la nord, altul la poartă şi tot aşa. Dar, într-un final s-a ajuns la un consens, căci trebuia să înceapă târgul.
Legat de tarifele practicate de SPPO Călăraşi, acestea nu sunt mai mari decât în alte locaţii. SPOO este deja înscris în Asociaţia Administratorilor de Pieţe din România şi, acolo, tot timpul se discută despre preţuri. Şi atunci, cam totul este liniar cu ce se întâmplă în ţară. „La data de 30 august 2023, aveam încasări de 73.284 de lei. Anul trecut, am încheiat târgul cu încasări de aproximativ 160.000 de lei. Anul acesta, eu cred că încasările din taxe vor ajunge la aproximativ 180.000 de lei. Tariful pe metru pătrat, pe fiecare sector în parte, este: la parcul de distracţii chiria este 1 leu, la care se adaugă încă 1 leu/mp/zi pentru utilităţi, la alimentaţie publică, chiria este 1 leu, la care se adaugă 2 lei/mp/zi pentru utilităţi, iar în ceea ce priveşte partea stradală, avem 2 lei chiria mp/zi, la care se adaugă 3 lei/mp utilităţile. Am pus aici puţin mai mult, la utilităţi, pentru că am achiziţionat şi WC-uri ecologice. Prin adresele noastre, am cerut sprijinul serviciilor deconcentrate, respective Jandarmerie, Poliţie Municipală. Avem Poliţia Locală, care ne sprijină şi va sta, în permanenţă, acolo. Am asigurat, în anexa noastră, câte o cameră fiecăruia, ca să îşi poată desfăşura activitatea. Cu ISU am făcut comunicări, reprezentanţii acestei instituţii au venit la faţa locului şi ne-au dat un aviz verbal, dar ne-au recomandat şi alte lucruri de care să ţinem cont şi asta facem. Am încheiat contracte cu societăţile din sectorul parcului de distracţii şi societăţile din domeniul alimentaţiei publice, ca să avem nişte obligaţii, responsabilităţi pe care să le respectăm, conform contractului. Şi nu am dat drumul la contract, până nu am avut, în primul rând, autorizaţie de la ISCIR. La ceilalţi, le-am tăiat chitanţe pentru locurile respective. Avem contract şi cu o firmă specializată, care asigură branşarea, debranşarea şi mentenanţa, pe timpul târgului. Noi, SPPO, nu plătim nimic cu această firmă. Ea îşi recuperează banii de la agenţii economici pe care îi branşează şi îi debranşează şi le asigură mentenanţa. Deşeurile sunt preluate de REBU”, a mai adăugat directorul Serviciului Public Pieţe şi Oboare (SPPO) Călăraşi.
Marius BĂDRĂGAN