Târg educațional în județul Ialomița, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Ziua de marți, 3 mai, a reprezentat, pentru municipiul Slobozia, un moment de respirație dedicat învățământului. Cu alte cuvinte, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, cu susținerea autorităților locale, a facilitat întâlnirea elevilor de liceu cu reprezentanți ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Evenimentul s-a desfășurat la Sala Sporturilor „Andreea Nica” din Slobozia, unde, între orele 10:00 și 16:00, elevi din liceele județului Ialomița au interacționat cu studenți și cadre didactice de la diverse facultăți din cadrul Universității din Galați. Opțiunile puse la dispoziție de partenerii universitari sunt destul de diverse și cuprind domenii precum: Inginerie, Arhitectură Navală, Științe și Ingineria Alimentelor, Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică, Educație Fizică și Sport, Litere, Științe și Mediu, Istorie, Filosofie și Teologie, Inginerie și Agronomie, Economie și Administrarea Afacerilor, Drept și Științe Administrative, Medicină și Farmacie, Arte și așa mai departe.

Având în vedere această varietate de domenii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a avut ca grup țintă elevii din clasele a IX – a și a XII – a, care se află într-un moment al căutărilor profesionale, al configurării unui traseu în educație. Tocmai din acest motiv, parteneriatul realizat între cele două instituții vine ca o confirmare a interesului pentru elevii din Ialomița. Iar municipiul Slobozia devine, cu prilejul acestui târg educațional, un spațiu de dialog între mediul preuniversitar și cel universitar. Așadar, evenimentul nu este unul episodic. Va căpăta, pe viitor, o notă de tradiție pentru sistemul educațional ialomițean.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )