„Suntem în linie dreaptă cu proiectele din municipiul Călăraşi”
Aşa cum se vede, partidele politice au început deja campania electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare ce vor avea loc în data de 9 iunie 2024. Dacă unele autorităţi publice locale trag tare acum, pe ultima sută de metri, cu asfaltările sau alte lucrări menite să arate electoratului că îi interesează dezvoltarea localităţilor, situaţia în municipiul Călăraşi este total diferită. Pe parcursul celor patru ani, din 2020, de când a câştigat mandatul, primarul Marius Dulce s-a comportat ca şi cum ar fi într-o campanie electorală continuă. „De fapt, noi suntem în campanie electorală din anul 2020, pentru că nu am stat nicio clipă. Ne-am apucat de treabă, lucrăm pentru călărăşeni, iar acum, în campania propriu zisă, deja faptele vorbesc pentru noi. Avem deja soluţii la problemele cetăţenilor. Cred că, undeva în proporţie de 80%, am îndeplinit ceea ce am promis. Am adus bani la Călăraşi, am adus proiecte europene, am adus fonduri naţionale, care se regăsesc astăzi în ceea ce se lucrează. Începând din Cartierul Măgureni până în Mircea Vodă, Ceremac ce a fost terminat; Cărămidari, unde mai avem câte ceva de făcut. Mai este un pic de lucru la infrastructura de apă şi canal. Operatorul de apă EcoAqua Călăraşi are un proiect pe POIM – Programul Operaţional de Infrastructură Mare – pe care îl va implementa. Iar noi ne vom ocupa de ce va mai fi necesar, căci deja am prins în buget sume în acest sens. Lucrurile vorbesc de la sine pentru noi, dar, în spaţiul public, deja aceşti aşa zis candidaţi au început să facă doar zgomot şi atât. Să arate că e ciobită o bordură, că am uitat să punem puţin ciment. Mai nou, cineva ne-a acuzat că facem recepţie la lucrări de mântuială. Dacă la strada Plevna, Viitor şi Rahova sunt lucrări de mântuială, să se ducă dânsul să vadă. Dacă parcările între blocuri , locurile de joacă, terenurile de sport şi ce-am mai lucrat noi, sunt de mântuială… Şi, vom continua să facem. El nici măcar nu cunoaşte toate străzile din Călăraşi, din păcate şi îşi doreşte să ajungă la Primărie. Foarte bine, să vină, dar cu soluţii. Campaniile au început din zona lor numai cu mizerii, cu aruncat de noroi şi jigniri. Noi nu ne vom duce în zona aceea, pentru că nu avem de ce. Aşa cum am spus, faptele noastre vorbesc de la sine, iar ei nu au decât să arate cu degetul ce nu sunt în stare să fac. Pentru că ei nu sunt în stare să facă, nu au viziune. Sunt oameni care, probabil, nu au făcut nimic în viaţa lor, n-au construit nimic. Căci este uşor să spui că nu e bine făcut, dacă niciodată nu ai făcut nimic. Suntem în linie dreaptă cu proiectele din municipiul Călăraşi”, a precizat primarul Marius Dulce, specificând că acum se axează pe proiectele viitoare. Vrea să facă o echipă puternică la Călăraşi şi să scoată un scor bun la alegeri, fiindcă mai sunt destul de realizat. ,,Avem viziune şi mai este de lucru la Călăraşi, pentru că sunt foarte multe proiecte. Aşa cum am mai declarat, numai pe Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – PNRR, am ajuns la implementare, până în 2026, la peste 70 de milioane de euro, împreună cu fondurile de la Agenţia Fondului de Mediu pe care le-am semnat. Şi nu ne oprim aici, pentru că urmează ghidul pe POR – Programul Operaţional Regional 2021- 2027. Vrem să luăm şi de acolo destui bani, pentru că avem de lucru la Călăraşi”, a mai adăugat primarul municipiului Călăraşi.
Cristina ANDREI