„Sunt foarte multe de rezolvat în învăţământ şi legea este doar o mică parte din acest sistem”

Aşa cum se ştie, învăţământul românesc întâmpină probleme, pe toate palierele chiar dacă, de-a lungul acestor ani, miniştrii care s-au perindat la conducere, au venit cu fel de fel de reforme. Învăţământul preuniversitar, bunăoară, se confruntă cu abandonul şcolar, nivelul de salarizare, motivaţia şi pregătirea iniţială a cadrelor didactice. De asemenea, o problemă ar fi şi numărul ridicat de copii în clasele din mediul urban, pentru că în mediul rural nu poţi spune că sunt supraaglomerate. Din contra sunt localităţi unde învăţământul se desfăşoară simultan, un lucru nu tocmai benefic.
Astfel a declarat, la Radio Fresh FM, în cadrul emisiunii „Subiectul Zilei”, Luminiţa Barcari, deputat PNL Ialomiţa. „Nu ar mai trebui să fie învăţământ simultan, dar nu ai cum să-i duci pe copii în altă localitate, mai ales dacă ar fi mult prea departe. Preferi să-i ţii aşa, pentru că poţi face învăţământ dacă eşti un cadru didactic bun. În ce priveşte efectivul mare de elevi la clasă, acesta afectează calitatea actului de învăţământ. Într-adevăr şi înainte erau clase cu 28-30 de elevi. Dar nu trebuie comparate generaţiile trecute, cu cele prezente. Mă uitam şi nepoţica mea e mult mai iute, decât era fiica mea. Deci, copiii sunt din ce în ce mai dornici de a face lucruri, ca să mă exprime elegant şi trebuie să le acorzi toată atenţia. Un cadru didactic, într-o oră, cum să lucreze cu 35 de copii? Mie şi 30 de copii mi se par mulţi. 25 de copii, eu cred că ar fi foarte bine. Oricum, prin noua lege, efectivele ar fi mult mai mici: 25 la gimnaziu şi liceu, iar pentru cei micuţi ar fi şi mai puţin. Bine că unii cred că un standard de maxim 18-20 de elevi pe clasă ar fi mai potrivit. Dar ajungem iar la finanţare, căci avem finanţare per capita. Ar trebui să creştem finanţarea ca o şcoală să se descurce cu numărul acesta de copii pe clasă şi aici este o problemă”, a precizat Luminiţa Barcari.
Potrivit specialiştilor, standardul de 18 elevi pe clasă reprezintă un număr perfect, fiindcă se rezolvă problemele de eficientizare, evaluare, integrare a unor elevi vulnerabili, atenuare a indisciplinei. Colectivul de 18 elevi este unul potrivit, căci poate fi grupat în diverse variante de lucru în echipe, la dezbateri de proiecte. Vor putea fi alcătuite suficient de multe grupe, ca să se stimuleze competiţia. Dar şi suficient de puţine, încât să se încurajeze cooperarea şi contribuţia tuturor elevilor, iar rezultatele să fie evaluate corect de către profesori. Un astfel de colectiv ar putea fi controlat vizual şi emoţional de profesor, permiţându-i analiza în timp real a feedback-ului, a limbajului corpului, a comunicării non verbale. „Ca profesor, pot spune că lucrezi foarte bine cu 18 copii, dar eu mă raportez şi la realităţile din ţara noastră. Dacă toţi părinţii n-ar mai vrea să-şi ducă la o anumită şcoală sau liceu, copiii…Numai ce presiuni erau la Inspectorat şi Minister, că toţi voiau la un anume liceu şi să suplimentăm noi locurile, să fie 35. Nu e posibil aşa ceva. Ideal ar fi să nu se mai lucreze în anumite şcoli în trei schimburi, ca toată lumea să lucreze într-un singur schimb. Dar pentru asta ne trebuie şi şcoli, deci infrastructură. Degeaba un liceu bun îşi propune doar cinci clase, că vin buluc acolo, vor să se transfere. Şi copilul meu a ajuns la medicină, de la Feteşti. Nu a fost nici la Colegiul Naţional «Gheorghe Lazăr» în Bucureşti, nici în altă parte. În toată ţara asta sunt profesori buni, nu trebuie să exagerăm. Nu pot să fie peste tot profesori la fel de buni. Este un cerc vicios ajungem iar la resursa umană şi la faptul că ne pleacă oamenii, vechii profesori care erau cunoscuţi de comunitate. Oamenii care şi-au format, de-a lungul timpului, un renume. Despre asta este vorba, că poate sunt şi tineri foarte buni. Şi cunosc tineri foarte buni profesori, dar încă nu şi-au format acel renume. Trebuie să le dăm şi lor crezare, să le dăm o şansă şi, în acelaşi timp, să-i motivăm. Dar iar ajungem la bani şi la tineri buni care să vină în sistemul de învăţământ”, a punctat deputatul.

„Performanţă nu înseamnă doar să ai olimpici internaţionali”

Printre altele, tot specialiştii spun că plafonarea profesională a unor cadre didactice, lipsa unor măsuri reglatoare concrete şi a unor stimulente financiare acordate realmente meritoriu lasă spaţiu pentru încolţirea unor tare evidente în cazul unei părţi din corpul profesoral. Este o realitate că în multe şcoli din România se manifestă astfel de probleme. Anume neimplicarea, lipsa de punctualitate, calitatea slabă a organizării activităţilor de învăţare, evaluarea superficială şi incorectă, fuga de responsabilitate. Ca atare, de ce să se mai implice cineva, dacă profesorul sârguincios este salarizat la fel cu cel delăsător. Referitor la acest aspect, Luminiţa Barcari atrage atenţia că trebuie apreciată performanţa. Dar, nu oricum. „Într-adevăr, în multe domenii, se discută despre salarizarea pe baza performanţei. Dar performanţă nu înseamnă doar să ai olimpici internaţionali. Nu. Performanţă la un Liceu Tehnologic este să iei un copil care a intrat cu cinci şi să-l aduci la nivelul să ia Bac-ul. Performanţă este să ai doi copii în prag de abandon şi să-i faci să vină la şcoală. Sunt mai multe criterii după care putem măsura performanţa. Şi, mai este un aspect pe care vroiam demult să-l punctez. Eu nu sunt de acord cu acele gradaţii de merit. Aceste gradaţii de merit înseamnă fuga după tot felul de diplome, că am făcut nu ştiu ce activitate. Nu, salariul de merit era mult mai bun. De ce? Fiindcă lăsa posibilitatea şcolii să motiveze financiar pe acei profesori care sunt implicaţi în actul educaţional. Cine ştia mai bine decât Consiliul de Administraţie că ai un profesor responsabil cu activitatea educativă, pe care nu ai cum să stimulezi financiar? Omul acela munceşte mai mult decât alţii care vin, îşi fac orele şi pleacă acasă. Sau că un cadru didactic, care stă şi munceşte cu copiii şi după program, trebuie stimulat. Aceasta trebuie să o facă nu directorul şcolii, ci Consiliul de Administraţie, pe baza unor criterii obiective. În Consiliul de Administraţie sunt şi reprezentanţii comunităţii, părinţi. Cum ştie, pe baza dosarului, Comisia de la Inspectorat cine e mai bun? Pe baza unor hârtii? Deci, tot mai bine e la şcoală… Sunt foarte multe de rezolvat în învăţământ şi legea este doar o parte o mică parte din acest sistem. Legea este baza. Ce vom face pe urmă fiecare, Guvernul cum trebuie să aplice legea este important. După lege, trebuie să avem şi acele metodologii. Iar aici este foarte important să alegi grupuri de experţi în educaţie, să le facă aşa cum trebuie. Eu ştiu ce înseamnă să faci o metodologie şi trebuie să ţii cont de fiecare aspect. Este foarte important”, a mai adăugat Luminiţa Barcari, deputat PNL Ialomiţa.

Cristina ANDREI