„Sub cerul deportării – inimi şi destine” – comemorare dedicată deportaţilor din Bărăgan
Zilele acestea, în judeţul Ialomiţa, a avut loc o manifestare culturală deosebită, încărcată de semnificaţie istorică pentru toţi românii, în special cei care au trăit experienţa dureroasă a deportărilor sau au familii afectate de aceste evenimente tragice. Întâlnirea a fost o ocazie de comemorare şi de aducere aminte a suferinţelor îndurate de cei deportaţi, oferind în acelaşi timp o platformă pentru discuţii despre importanţa păstrării memoriei istorice şi educarea generaţiilor viitoare. Prin diverse activităţi culturale, expoziţii şi mărturii, organizatorii au scos în evidenţă impactul profund pe care aceste deportări l-au avut asupra comunităţilor româneşti şi a reafirmat necesitatea de a nu uita niciodată aceste capitole dureroase din istoria noastră.
Evenimentul a fost organizat, mai exact, în perioada 17- 18 iunie 2024, de către Asociaţia Daniil, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Ştefan Bănulescu” Ialomiţa şi Centrul Cultural „Ionel Perlea” Slobozia. Cu acest prilej, au avut loc
trei importante activităţi. Anume, lansarea unui studiu istoric, o sesiune de dezbateri, la Sala Europa, pe această tematică şi vernisarea unei expoziţii organizate de instituţii din judeţ şi o excursie în localitatea Fundata, la monumentul dedicat deportaţilor din Bărăgan. Unde a fost oficiată o slujbă religioasă şi depuse coroane la monument. După care, Grupul „Anastasis” a susţinut un moment artistic.
Lansarea volumului ,,Sub cerul deportării – inimi şi destine” a avut loc în după amiaza zilei de 17 iunie, la Centrul Cultural „Ionel Perlea” din municipiul Slobozia. Autorii sunt Silviu-Gabriel Cojocaru, Ion Gheleţchi, Ion Sandu, Marian Iulian -Baboi şi Adrian Costea. Cartea este dedicată tuturor românilor şi tratează una dintre rănile, încă necicatrizate, din istoria modernă a României: Deportările – acele nedrepte persecuţii realizate prin înstrăinarea forţată de comunitatea în care au trăit, de locurile unde şi-au construit rostul şi, uneori, de familie, a unor oameni care nu aveau nicio vină, dar care se încadrau în etichetele absurde ale ideologiilor totalitare. 18 localităţi ale Bărăganului de astăzi, răsfirate prin judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Galaţi şi Brăila, au apărut prin abuzul comunist şi suferinţă.
La sesiunea de dezbateri, din Sala Europa (din data de 18 iunie) au fost prezenţi senatorul Adrian Costea, care este profesor de istorie şi co-editor al volumului cu un studiu, Sandu Ion (profesor de istorie şi inspector şcolar pentru minorităţi); Clementina Tudor (directorul Centrului Cultural „Ionel Perlea”); Adrian Ionescu (secretarul general al judeţului Ialomiţa); prof. Marian Baboi (inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Ialomiţa); prof. Ionel Vasile (preşedintele Asociaţiei Culturale „Daniil”); elevi, profesori. Invitatul de onoare al evenimentului, postfaţator al cărţii, a fost Stavrofora dr. Gabriela Platon, Stareţa Sfintei Mănăstirii Voroneţ.
Tonul alocuţiunilor a fost dat de secretarul general al judeţului Ialomiţa, Adrian Ionescu. Acesta i-a felicitat pe autorii volumului pentru faptul că au reuşit, printr-un astfel de demers, să readucă în atenţia publicului ialomiţean şi nu numai, un moment dintr-un destin tragic al unei părţi a poporului român. „Este un moment în care trebuie să ne aducem aminte de faptul că în urmă cu nu foarte mulţi ani, în noaptea de 17 spre 18 iunie 1951, regimul comunist dictatorial a procedat la deportarea cea mai masivă care se întâmplase în secolul XX în România. E vorba de 12.800 de familii, aproximativ 40.300 de cetăţeni de etnie germană, sârbă, români din nordul Bucovinei, din Basarabia, aromâni, bulgari, ce locuiau în 258 de localităţi de pe raza judeţelor actuale Timiş, Caraş Severin şi Mehedinţi. În miez de noapte au fost luaţi cu forţa – transportaţi în trenuri destinate transportului vitelor, timp de săptămâni întregi, în praf – şi aduşi în mijlocul Bărăganului, pentru a forma 18 viitoare localităţi. Condiţiile au fost extrem de vitrege, oamenii aceia şi-au lăsat casele, agoniseala de-o viaţă. Au lăsat în urmă prieteni, cunoştinţe, familii. Au fost luaţi şi aduşi, aici, în mijlocul Bărăganului pe un teren arid, departe de alte localităţi din zonă, dându-li-se nişte terenuri care erau arate cu plugul şi marcate doar cu un număr de casă. Li s-a pus la dispoziţie doi salcâmi, din ceea ce am citit eu, din care să-şi facă o casă, un bordei, o locuinţă. Din păcate, acest chin a durat până în 1956. În data de 14 decembrie 1955, România a fost primită în Organizaţia Naţiunilor Unite, iar una dintre condiţii era ca regimul comunist de la acea vreme, să dea un minim de aparenţă de respectare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Ca urmare a acestui fapt, Consiliul de miniştri a dat un decret prin care cei deportaţi şi siliţi să stea aici în colbul Bărăganului, au putut să se întoarcă acasă. Majoritatea s-au întors în Banat de unde veniseră, lăsând în urmă aproximativ 1.700 de oameni ce decedaseră aici, printre care şi circa 180 de copii. Aceste deportări din Bărăgan, alături de prigonirea intelectualităţii române din perioada interbelică, de munca silnică la care au fost supuşi sute de mii de români, forţaţi să meargă la canalul Dunărea Marea Neagră să muncească, ce au murit acolo, alături de domiciliile obligatorii impuse de asemenea, intelectualilor eliberaţi din închisorile comuniste, reprezintă, din păcate, o pată neagră pe istoria recentă a României. Şi, un motiv pentru noi, cei de astăzi, să ţinem cont că actuala democraţie clădită în 1989, nu este un dat. Democraţia trebuie apărată, democraţia trebuie respectată, iar drepturile şi libertăţile fundamentale de care beneficiem cu toţii astăzi sunt un lucru pentru care trebuie să luptăm şi să-l menţinem. Şi, trebuie să ţinem cont că în istorie au existat momente în care nu aveam aceste libertăţi. Este un privilegiu pentru noi şi trebuie să valorificăm acest stat de drept pe care trebuie să îl apărăm şi respectăm cu toţii. Vă îndemn să citiţi acest volum foarte interesant. Vă invit să ţinem cont de vorbele unui mare istoric care spunea că numai cine nu-şi cunoaşte istoria este condamnat să o repete. Trebuie să menţinem democraţia, libertatea şi vă invit să apăraţi acest stat de drept şi să vă bucuraţi privilegiile pe care le avem”, a îndemnat Adrian Ionescu. „Pentru că vorbim despre un subiect dramatic, avem datoria să-l cunoaştem şi să-l respectăm cu toţii. Şi dumneavoastră, toţi cei prezenţi astăzi, aici, aveţi şansa să vă întâlniţi cu istoria, chiar dacă numai prin mărturiile indirecte pe care le veţi găsi în paginile acestei cărţi. A fost un efort pe care Asociaţia Daniil l-a încununat cu succes, tocmai pentru ca informaţia să ajungă la cei mai tineri dintre noi, astfel încât această datorie, de a face cunoscută istoria, să fie una îndeplinită… Trebuie să facem cunoscute aceste poveşti de viaţă, pentru ca ele să nu se mai repete. Şi acelaşi lucru fac urmaşii celor deportaţi la Fundata, când de fiecare dată, în duminica Tomei, vin în cimitirul din localitate pentru a-şi cinsti morţii, a rememora prin ce au trecut şi a slăvi viaţa”, a subliniat, la rândul ei, Clementina Tudor, directorul Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea”.
,,Este un demers nobil din partea unor fii ai Bărăganului”
Profesorul de istorie, Adrian Costea, senator de Ialomiţa, s-a remarcat, de-a lungul timpului, printr-o intensă şi variată activitate publicistică. Volumele cele mai recente sunt: în 2021, la Editura Creator Braşov – „Teledemocraţia şi ghiontul. Consideraţii privind stadiile de receptare a democraţiei electronice şi paternalismului libertarian în spaţiul românesc; 2023 – ,,Viaţa şi opera lui Paul Georgescu”, o monografie scrisă de către nepoata criticului literar Paul Georgescu, profesoara Jeni Stanciu. La volumul lansat acum, a contribuit cu scrierea unui capitol despre deportarea etnicilor germani din România în Uniunea sovietică. În cadrul intervenţiei sale, senatorul a ţinut prima dată să mulţumească şi celorlalţi autori.
,,Este un demers nobil din partea unor fii ai Bărăganului. Şi nu întâmplător acest studiu se scrie, aici, în Bărăgan, această Golgotă a deportării. Eu am scris despre deportarea germanilor şi mă bucur că am ales acest capitol insuficient de cercetat şi relevat românilor. Trebuie să ştim că am avut şi o deportare destul de masivă a etnicilor germani din Transilvania, mai ales sudul Transilvaniei, aşa numiţii saşi sau saxoni. Noi aveam comunităţi semnificative de germani chiar şi în Dobrogea, şvabii bănăţeni. Eu recomand tinerilor această carte, căci, în special, este scrisă pentru ei. Au fost discuţii în cadrul asociaţiei ca iniţial această carte să fie un manual măcar pentru liceu. Dar, ne-am lovit de un învăţământ românesc ultracentralizat, în care tot ce se predă elevilor trebuie decis la Ministerul Educaţiei. Noi am fost destul de idealişti, dar ne am trezit destul de repede că trebuie hotărât Curriculumul la decizia şcolii. E foarte dificil să explici tinerilor de azi cum un stat ia o populaţie şi o forţează să locuiască în alt loc, să o strămute, să ia cel mai de preţ bun al omului: libertatea de mişcare. Şi nu este vorba doar de libertatea de mişcare, ţi se ia şi demnitatea atunci când eşti obligat să-ţi părăseşti forţat domiciliul pentru a locui în altă parte. Aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, la noi, aici, aproape. Cel mai semnificativ şi emblematic pentru deportare este satul Fundata care va fi vizitat, astăzi, după acest eveniment. Se răpeşte demnitatea umană. Eu am un prieten care mi-a povestit copilăria lui ca urmaş al unor deportaţi. Deci, pentru deportaţi au fost nişte traume transgeneraţionale, asta aş vrea să ştie tinerii de astăzi. El, ca şi urmaş al unor deportaţi, a avut o copilărie grea în timpul regimului comunist. Au fost marginalizaţi, stigmatizaţi, pentru că regimul chiar dacă îi reabilitase, se simţea vinovat şi era destul de agresiv cu aceşti oameni, pentru că ştia cât de mult rău poate face un regim totalitar. Revenind la studiu, după cum ştim Germania este marea perdantă a celui de-al doilea Război Mondial. Este acuzată pentru a doua oară, pe bună dreptate şi nu voi face o pledoarie pentru germani. Ei au făcut şi mari greşeli de-a lungul istoriei. Au dat globul cu fundul în sus, cu două războaie mondiale, trebuie s-o recunoaştem. Dar aici este greşit, că s-a considerat că un popor întreg are o vinovăţie colectivă pentru liderii lui. Deci nemţii au purtat multă vreme această vinovăţie colectivă şi o poartă şi astăzi. În prezent sunt unii care se cred inteligenţi şi comentează de ce Germania atrage atât de mulţi imigranţi. Este o tradiţie veche, după al Doilea Război Mondial au avut o populaţie decimată, căci a fost pusă în slujba efortului de război al lui Hitler. Prima populaţie în Germania acolo au fost turcii. Ei atrag în continuare imigranţi fiindcă încă simt acea vinovăţie colectivă, că au greşit de-a lungul istoriei. Şi au mai plătit în anul 1945. URSS, condus de un geniu diabolic al istoriei, care a făcut mai multe rele decât cei consideraţi perdanţi, Stalin a zis aşa: Germania ne datorează vreo 70 de miliarde de dolari datorii de război şi distrugere din bătăliile purtate în estul Rusiei. Jumătate din aceste datorii de război vor fi plătite cu forţă de muncă germană şi aşa toţi etnicii germani care locuiau estul Europei au fost obligaţi şi strămutaţi în zonele miniere şi industriale din Rusia, special zona Donbas din Ucraina de astăzi, Kazakhstan şi chiar Siberia. Am remarcat răzbunarea cinică a sovieticilor pentru ceea ce s-a întâmplat în al Doilea Război Mondial, un pragmatism rece. Era un plan vechi cu patru ani înaintea declanşării deportării germanilor din estul Europei, făcute de un ministru de Externe. Acest plan a fost dominat de foarte multe prejudecăţi şi stereotipii, o ură faţă de germani. Eu l-am văzut foarte absurd şi mi-am adus aminte de o anecdotă scrisă de un scriitor austriac, Viktor Emil Frankl, care a avut o carte despre experienţa sa în lagărele naziste, el având origini evreieşti. La o lansare de carte a fost întrebat de o admiratoare de ce continuă să scrie în limba germană, limba lui Hitler. Şi el a dat un răspuns genial: Dar, dumneavoastră, de ce continuaţi să folosiţi cuţitul în bucătărie, cuţitul cu care atâţia criminali au săvârşit crime? Deci asta a fost o gândire stereotipică şi absurdă, să te foloseşti de un popor întreg, să-l pui la muncă pentru că liderul lor Hitler pornise un război. Am remarcat, în documentele pe care le-am cercetat, că germanii – un popor cu multe calităţi, trebuie să recunoaştem şi le ştim foarte bine, disciplina, munca – şi-au acceptat cu demnitate strămutarea în URSS. Au continuat să muncească acolo şi nu au fost mari proteste. Şi-au dat seama că ei poartă o cruce, din cauza răului pe care l-a făcut liderul lor, Hitler…Avem în carte şi despre deportarea romilor în Transnistria, deportarea basarabenilor în Siberia, deportarea românilor în propria ţară, când au fost închişi, aici, în Bărăgan, românii din zona Banatului în special, o închisoare în aer liber”, a precizat prof. Adrian Costea.
„Cunoaşterea reprezintă un factor determinant pentru demontarea prejudecăţilor”
Profesorul Ion Sandu şi-a manifestat onoarea de a fi prezent la un astfel de eveniment. Şi, totodată, de a fi cooptat în grupul de profesori care s-a ocupat de scrierea acestui studiu.
„Iată că, în sală, predomină o prezenţă masivă a elevilor, a liceenilor. Şi, nu întâmplător, pentru că acest material se adresează cu precădere vouă, tinerei generaţii, celor care sunteţi în proces de definire caracterială, de definire a personalităţii. Ne dorim, din postura pe care ne-am asumat-o, de dascăli, de modelatori de suflete, să înţelegeţi cât de importantă este cunoaşterea în plan istoric, în acest caz, pentru a depăşi prejudecăţile pe care le avem cu toţii. Fiindcă, toţi avem prejudecăţi, dar, din păcate, nu toţi avem însă capacitatea de a le gestiona, de a le înfrâna, pentru a nu se ajunge la discriminare. Sunt pasionat de cunoaşterea şi promovarea valorilor istorice şi culturale ale unei minorităţi care este prezentă pe pământul românesc de sute şi sute de ani, dar foarte puţin cunoscută din perspectiva realităţilor istorice, a valorilor şi personalităţilor. M-a bucurat tare mult când s-a intonat Imnul de stat. Cu toţii am stat în picioare, cu emoţie. Şi mă gândeam, oare câţi dintre noi ştim că atunci când stăm şi ascultăm această Marseieză a Carpaţilor, cum frumos o numeau paşoptiştii, este compusă de un etnic rom, de Anton Pann? Ideologia rasistă care a stat la baza măsurilor de deportare nu este apărută de foarte mult timp în istorie, ci relativ recentă. România interbelică a cunoscut această ideologie prin apariţia unei ştiinţe cu caracter sociologic, la vremea aceea, numită Biopolitism. Adepţii săi puneau accent pe ideea de popor rasă şi de ameninţările ce planau la adresa virtuţilor sănătoase ale poporului român, respectiv ameninţările fiind reprezentate de poporul evreu şi rom. Se făceau tot felul de scenarii, de propuneri, pentru a scăpa de aceste flageluri ale răului. Declanşarea războiului a creat un context favorabil punerii în aplicare a măsurilor gândite încă din perioada preliminară conflictului. Anume de dislocare forţată a populaţiilor pe criterii etnice, în anumite zone. Transnistria, un teritoriu situat între râurile Nistru şi Bug, devine un loc al morţii. Supravieţuitorii romi au deportării nu au ştiut niciodată despre Transnistria. Pentru ei simbolul morţii, simbolul iadului este Bug-ul. Începând din iunie 1942, primele grupuri de romi sunt redirecţionate către Transnistria. De asemenea începuse şi procesul de deportare al evreilor. Numărul s-a ridicat la sute de mii de deportaţi în Transnistria. Ce a însemnat Transnistria? A însemnat moartea, de fapt, provocată de boli, de tifosul exantematic, de foamete şi, nu în ultimul rând, de iarnă. Romii erau lăsaţi în câmp liber, nu aveau amenajate bordeie sau nu toţi erau amplasaţi în anumite clădiri. Dimineaţa erau morţi şi se remarca faptul că între trupurile adulţilor se aflau şi cele ale copiilor pe care încercaseră să-i salveze. La mijlocul secolului al douăzecilea s-a ajuns la un acut proces de dezumanizare. E foarte greu să vorbeşti de deportare cu supravieţuitori, căci nu prea-i mai avem. Am avut şansa fericită să culeg mărturii de la astfel de supravieţuitori la vremea aceea copii, adolescenţi. Este uluitor momentul în care îi asculţi, cu câtă emoţie şi durere povestesc. Spuneam despre degradarea la care s-a ajuns. Se ajunsese să se taie din trupurile celor morţi pentru a se hrăni, pentru a da de mâncare copiilor. Nu poţi vorbi de aşa ceva. Inclusiv în lagărul de la Peciora, la evrei, s-au întâmplat astfel de situaţii. Degradant am putea spune pentru cei care au ajuns la această stare. Dar adevărata degradare umană au avut-o cei ce i-au adus la această stare pe oameni, care nu aveau altă vină decât aceea că erau altfel. Cum spuneam, cunoaşterea reprezintă un factor determinant pentru demontarea prejudecăţilor. De aceea este un deziderat, pe care mi-l asum ca profesor de istorie sau pe unde sunt invitat să conferenţiez. Pentru că e mare lucru când spui unui om despre personalităţi marcante ale istoriei neamului românesc, valori autentice ale istoriei universale, valori ale culturii naţionale. E nevoie de o cunoaştere autentică a ceea ce reprezintă romii pentru societatea românească. Este important să se recunoască adevărul istoric şi să se promoveze cunoaşterea ca factor de armonizare a relaţiilor dintre noi”, a punctat profesorul Ion Sandu, inspector şcolar pentru minorităţi.
„Cred că a început să se cam uite tema deportărilor din România”
Una peste alta, acest volum poate contribui la conştientizarea şi vindecare rănilor istorice provocate de deportări. Asta este convingerea profesorului Adrian Costea care crede că manifestarea reprezintă un demers de dreptate colectivă, un tribut adus victimelor deportării, ce sunt readuse în memorie. Mai ales că la anul, de exemplu, în ianuarie 2025, se împlinesc 80 de ani de la deportarea etnicilor germani. „Poate trebuie readus aminte şi să luăm şi nişte măsuri de dreptate colectivă, cum s-au luat în cazul celorlalţi. Pentru că aşa cum am atenţionat în discursul anterior, e vorba de nişte traume transgeneraţionale consecinţele deportărilor. Există încă aspecte nerezolvate în privinţa deportărilor. Am văzut că sunt nişte beneficii, s-a implicat şi Uniunea Europeană cu fonduri pentru nişte pensii reparatorii. Dar, cred că ar mai fi anumite categorii. Am văzut totuşi o dorinţă în această legislatură, când s-au mai vehiculat şi alte categorii care au suferit în timpul regimurilor totalitare. Cred că se merge spre bine. Ar fi binevenite pensii reparatorii, anumite scutiri, să li se retrocedeze proprietăţile şi alte măsuri ce ţin de capitalul simbolic. Dar asta este misiunea istoricilor, prin studii, reamintire, învăţământ. Cred că a început să se cam uite tema deportărilor din România. Dar, uite că, noi am reuşit, astăzi, să o mai reamintim. Căci se mai uită prin dispariţia biologică a celor care au fost implicaţi sau a urmaşilor lor. Cei tineri trebuie să ştie, asta este ideea. De aceea am şi avut atâţia elevi prezenţi în sală şi cred că ne-am îndeplinit într-un fel scopul. Ar trebui insistat ca în ziua de 18 iunie să se facă nişte ceremonii de rangul celor oficiale, cu comemorări şi depuneri de coroane. Pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete, ar trebui ca statele democratice să dea un exemplu. Democraţia ar trebui să-şi impună cuvântul şi să se preţuiască libertatea şi demnitatea persoanei”, a concluzionat profesorul şi senatorul ialomiţean.
Cristina ANDREI