Studiu național: Generația Z: 30% dintre ei vor să lucreze în domenii tehnice

30% din reprezentanții generației Z care vor să se angajeze în România își doresc să lucreze în domenii tehnice precum: IT, software, hardware, inteligență artificială, gaming, inginerie, electronică sau telecomunicații. Aceasta e statistica pe care o demonstrează un studio recent „Insights PulseZ”. Studiul a fost efectuat în rândul unui eșantion reprezentativ național din mediul urban și rural, cu 1.200 de tineri cu vârste între 16 și 24 de ani.

Unul din trei tineri plănuiește să se angajeze în România, în timp ce 21% vor să își continue studiile tot în țară. 12% din total vor să lucreze în străinătate și tot același procent îl reprezintă cei care vor să-și deschidă o afacere. Studii științifice anterioare demonstrează că această generație își alege cariera într-un mod diferit față de alte generații, deoarece o privesc ca pe o pasiune, nu ca pe o simplă meserie. Asta explică de ce, atunci când își aleg angajatorul, pentru ei contează cel mai mult să le placă ceea ce fac (82%). Colectivul și atmosfera creată sunt, de asemenea, foarte importante (în proporție de 63%), fiind urmate de pachetul salarial și flexibilitatea programului (60%).

Domeniul de activitate preferat s-a schimbat semnificativ față de anul trecut. În 2020, unul din doi tineri își dorea să fie antreprenor sau manager. În 2021, însă, pe lângă domeniile tehnice care cumulează opțiunile a 30% dintre respondenți, cele umaniste precum psihologie, resurse umane, sunt alese de unul din patru dintre respondenți. Următoarele opțiuni profesionale vizează medicină/wellbeing (17%) și educație/training (15%). 70% dintre doritorii de domenii tehnice sunt băieți, iar 59% dintre ei își doresc să învețe mai multe lucruri ce țin de domeniul tehnologiei (programare, robotică) pentru a se dezvolta (față de 37% la nivelul general al eșantionului). O altă competență la care aspiră 39% dintre reprezentanții acestui segment este munca în echipă, semnificativ mai mult față de procentul de 26% la nivel de eșantion. Tot studiul arată și faptul că 44% dintre cei care doresc să lucreze în domenii tehnice vor să se angajeze în România, mult mai mulți față de nivelul eșantionului total (30%). Pentru aceștia, cel mai important (76%) este să le placă domeniul în care activează, alături de împlinirea personală (52%). Viitorii ingineri și IT-ști studiază la un profil real în prezent (91%) și majoritatea dintre ei folosesc cel mai mult Instagram-ul (27%). Nu-și doresc o carieră, ci să fie împliniți personal.

Când vine vorba de ce îi motivează pe tineri în viață, lucrurile stau în felul următor: pe primul loc se află împlinirea personală (55%), urmată de independența financiară (50%) și de sănătate (43%). Crește nevoia de dezvoltare psihică și emoțională (36% față de 31% în 2020) și scade ca număr de mențiuni ideea de a avea o carieră de succes (31% față de 36% în 2020).

În altă ordine de idei, puțini dintre cei ce fac parte din Generația Z sunt activi pe piața muncii. Acest lucru nu este, însă, un factor care să-i descurajeze din dorința de a învăța organizarea personală ce privește gestionarea timpului și productivitatea (60%), educația financiară/investiții (60%, în creștere cu 9% față de anul precedent) sau dezvoltarea abilităților sociale (comunicare, empatie și leadership-54%). Cu toate acestea, în 2021 tinerii resimt mai pregnant lipsurile din societatea românească față de acum un an. Cele mai importante lipsuri percepute privind dorința de educație sunt resursele financiare (77%). Acestea sunt urmate la o distanță considerabilă de lipsa consilierii în carieră (59%) și de problema birocrației și lipsa digitalizării (55%).

Angajatorii ce doresc să se apropie și să interacționeze cu potențialii lor tineri angajați, ar trebui să-i abordeze pe rețelele sociale unde acestora le place să-și petreacă timpul. Conform studiului, pe primul loc în topul platformelor social media utilizate de tinerii între 16-21 de ani este Instagram (38%), urmat de Facebook (19%) și Youtube (15%). Popularitatea se schimbă, însă, pentru cei cu vârsta între 22-24 de ani, primele locuri fiind ocupate de Facebook (28%), Youtube (23%) și Instagram (18%).

Cătălina GHEORGHE

 

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )