Studiu național: Antreprenoriatul și sustenabilitatea, percepute prin ochii tinerilor
Mersul pe jos și evitarea risipei de mâncare se numără printre acțiunile sustenabile cel mai des întâlnite în rândul generației Z, potrivit datelor studiului național Insights PulseZ. 70% dintre tinerii din România preferă să meargă pe jos, iar 57% au grijă la risipirea alimentelor pe care le consumă. Totodată, aceștia aleg să refolosească și să recicleze ambalajele (într-un procent de 55%), dar și să colecteze selectiv gunoiul (30%). În același timp, 61% dintre ei sunt de părere că, în decizia de cumpărare, foarte mult contează ca un brand să fie sustenabil.
Studiul „Insights PulseZ”, aflat la cea de-a doua ediție națională, a fost conceput și coordonat de specialiștii programelor naționale antreprenoriale „Vreau să Fiu Antreprenor” (VSFA) și „Insights”, din cadrul organizației Romanian Business Leaders (RBL) și realizat de agenția de studii de piață IZI data. Eșantionul a cuprins aproximativ 1.200 de tineri din România. Cercetarea s-a axat pe mai multe aspecte, printre care și pe comportamentul lor sustenabil și viziunea asupra antreprenoriatului, în rândul membrilor generației Z (cei născuți după 1995). Studiul a vizat ultimele luni ale acestui an școlar/universitar, anume mai și iunie 2021, în comparație cu aceeași perioadă din 2020. „Ultima parte a acestui studiu național a vizat comportamentul sustenabil al tinerilor generației Z, extrem de important pentru societate, precum și percepția lor asupra deschiderii unei afaceri. Am vrut să analizăm modul în care aceștia se raportează la antreprenoriat, ce anume îi interesează când vine vorba despre deschiderea unei afaceri, dar și care le sunt barierele”, punctează Alin Claudiu Apostu, coordonator al studiului Insights și Project Manager în cadrul programelor naționale „Insights” și „Vreau să fiu Antreprenor”.
În urma cercetării, s-a observat că fetele sunt cele care au comportamente sustenabile mai pronunțate decât băieții, astfel: 53% dintre tinerele din România aleg să cumpere haine second hand (vs. 24% dintre băieți), 46% refolosesc ambalajele de plastic (vs. 32%), iar 17% dintre ele reduc consumul de carne (vs. 9%). De asemenea, tinerii cu vârste cuprinse între 22 și 24 de ani încep să dea dovadă de mai multă responsabilitate privind refolosirea ambalajelor de plastic (44% vs. 39%), cumpărarea hainelor second hand (44% vs. 38%) și reducerea consumului de apă (28% vs. 23%).
De altfel, în ceea ce privește percepția și achiziția unor produse și servicii sustenabile, 61% dintre respondenți consideră că este destul de important și foarte important, în decizia de cumpărare, ca un brand să fie sustenabil. Pentru 30% dintre tineri acest aspect este indiferent, iar în cazul a 3% din total, nu contează deloc. „Scopul unui brand sustenabil trece dincolo de a face bani. În loc să se concentreze doar asupra profiturilor, un brand sustenabil integrează cu succes problemele de mediu, economice și sociale în operațiunile sale de business. Iar așteptările cumpărătorilor români, în special ale celor tineri, se îndreaptă puternic în această direcție. Înainte de a lua decizia de achiziție, 6 din 10 tineri români vor să știe dacă brandul de la care urmează să cumpere este sau nu sustenabil. Mai mult, o bună parte dintre ei au adoptat un stil de viață prin care se asigură că și ei contribuie la atenuarea problemelor climatice”, a menționat Geanina Ioan, CEO Chilli Ideas.
Percepțiile, barierele și domeniile preferate de business ale tinerilor
Întrebați despre eventuale intenții de business și modul în care se raportează la antreprenoriat, tinerii generației Z din România se împart în două categorii: peste o treime dintre respondenți (39%) spun că intenționează să deschidă o afacere, dar nu în următorul an și 14% susțin că urmează să facă acest pas în 2022. Iar 45% dintre ei sunt indeciși cu privire la antreprenoriat, nu intenționează sau nu au vrut niciodată să se îndrepte în această direcție. Doar 2% dintre reprezentanții generației Z dețin o afacere, în prezent. Bariera principală, când vine vorba despre începerea unui business, o reprezintă resursele financiare (74%). Lipsa acestora a fost menționată de aproape jumătate dintre cei care nu exclud ideea unei afaceri (77% fete și 71% băieți). Totodată, lipsa mentorilor este o altă barieră importantă (59%) pentru tineri în deschiderea unei afaceri. Interesant este că mare parte dintre cei care nu exclud ideea unui business propriu sunt optimiști, simțindu-se motivați și nerăbdători să înceapă această etapă (58%). În ceea ce privește domeniile în care și-ar dori să-și deschidă afaceri, tinerii au menționat în top 5 al preferințelor: horeca (35%), imobiliare (21%) – alese în mai mare măsură de către băieți (26% vs. 14% fete), comunicare și marketing (20%), artă și cultură (18%) și servicii (18% – contabilitate, banking, comunicații, avocatură).
Petruța RIDICHE