Structura noului an școlar, stabilită pe fiecare modul în parte

Ieri, 5 septembrie, a avut loc deschiderea anului școlar 2022 – 2023, în unitățile de învățământ preuniversitar din România. Toate unitățile de învățământ din județul Ialomița și-au deschis porțile pentru a-i întâmpina pe elevi și au fost pregătite pentru începerea anului școlar. Conducerea fiecărei unități de învățământ are drept obiective asigurarea unui climat securizat și stabilirea unor parcursuri educaționale standardizate pentru elevi. În acest sens, toți factorii implicați în educație au depus eforturi susținute, pentru a oferi elevilor, în școală, un spațiu sigur, prietenos și atractiv.
Anul școlar 2022 – 2023 este structurat astfel: Modulul 1 are o perioadă de cursuri de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie. Vacanța va începe de sâmbătă, 22 octombrie, și se va încheia duminică, 30 octombrie. Modulul 2 are o perioadă de cursuri ce începe de luni, 31 octombrie, și durează până joi, 22 decembrie. Vacanța va avea loc de vineri, 23 decembrie, până duminică, 8 ianuarie 2023. Modulul 3 cuprinde o perioadă de cursuri care începe de luni, 9 ianuarie și se termină vineri, 3 februarie, respectiv vineri, 10 februarie, sau vineri, 17 februarie, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz. Iar vacanța de o săptămână va avea loc, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 2 – 26 februarie. În conformitate cu art. 2 din Ordinul Ministrului Educației nr. 3505 din 31 martie 2022 privind structura anului școlar 2022 – 2023, Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița a aprobat perioada în care este programată vacanța școlară din intervalul 6 – 23 februarie. Astfel, s-a hotărât ca, în unitățile de învățământ din județ, vacanța școlară să fie programată pentru perioada 20 – 26 februarie. Modulul 4 va avea un interval de cursuri de luni, 13 februarie, respectiv luni, 20 februarie sau luni, 27 februarie (la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz), până joi, 6 aprilie. În cadrul modulului, elevii vor avea vacanță de vineri, 7 aprilie, până marți, 18 aprilie. Modulul 5 va cuprinde cursuri de miercuri, 19 aprilie, până vineri, 16 iunie, iar vacanța va avea loc de sâmbătă, 17 iunie, până duminică, 3 septembrie.
Sunt, însă, și excepții pentru anumite clase. Mai exact, pentru clasele a XII – a zi, a XIII – a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie. Pentru clasa a VIII – a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie. De asemenea, pentru clasele din învățământul liceal, filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie. Aceeași situație va fi și în cazul claselor din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică. Iar clasele din învățământul profesional vor desfășura activitatea tot pe o perioadă de 37 de săptămâni și anul școlar se încheie la data de 23 iunie. Pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile cadru de învățământ în vigoare. Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se va desfășura în perioada 27 februarie – 16 iunie, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Planificarea acestora se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )