„Știu și aplic – securitatea și sănătatea în muncă se deprinde de pe băncile școlii”

În perioada 13 – 15 mai, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi, s-a desfășurat etapa națională a concursului „Știu și aplic – securitatea și sănătatea în muncă se deprinde de pe băncile școlii”.
Concursul a fost organizat pentru a șaptea oară la nivel naţional, cu scopul de a promova, în rândul tineretului, disciplina „Securitatea şi sănătatea în muncă”.
Prin specificul său, concursul atrage an de an zeci de participanți, fiind unul dintre evenimentele ce îi pune pe elevi în situații profesionale concrete, ce pot fi întâlnite în viața de zi cu zi. Din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă al judeţului Călărași, au participat doi inspectori de muncă. Aceștia au făcut parte din comisia de evaluare a concursului. Iar din partea Liceului Tehnologic „Ion Ghica” Olteniţa și a Liceului „Alexandru Odobescu” Lehliu Gară, au participat trei echipe câștigătoare ale etapei județene. Echipa ITM Călărași mulțumește, pe această cale, Inspectoratului Şcolar Judeţean, unităţilor de învăţământ şi cadrelor didactice implicate, care au fost alături de instituţie în derularea acestui proiect. De asemenea, transmite felicitări tuturor elevilor participanţi.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )