Starea învăţământului călărăşean, din perspectiva inspectorului şcolar general adjunct
Dat fiind că noul an şcolar a început, în cadrul unei recente conferinţe de presă a Organizaţiei Judeţene PSD Călăraşi, Nicuşor Călin (inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi) a prezentat o situaţie a învăţământului la nivel judeţean. Acesta a subliniat că începerea unui nou an şcolar reprezintă un eveniment deosebit de emoţionant, aşteptat de întreaga comunitate, respectiv elevi, părinţi, bunici şi cadre didactice.
Conform statisticilor IŞJ Călăraşi, la nivelul judeţului activează 102 unităţi de învăţământ cu Personalitate Juridică (PJ), care totalizează 294 de clădiri, ce primesc autorizaţie de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situaţie de Urgenţă, etc. Unităţile şcolare trebuie să îndeplinească normele DSP (aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1468/2020), dar asta nu înseamnă că în caz că nu sunt în regulă cu toate nu pot funcţiona. Din cele 294 de unităţi de clădiri, 43 nu îndeplinesc toate condiţiile DSP. Asta înseamnă că unităţile şcolare sunt încă în reabilitare şi se lucrează sau toaletele se află în curte (dar cu condiţii bune, în sensul că dispun de apă curentă). Ori au probleme legate de canalizare sau altele, care se vor rezolva oricum prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. „Avem speranţa ca într-un an să nu mai figureze nici aceste 43 de structuri pe lista DSP ca unităţi ce nu îndeplinesc toate condiţiile de funcţionare. Legat de declaraţia mea că nu mai avem toalete în curte, am văzut ecouri. Vreau să spun că nu mai sunt toalete din acelea gen latrină. Copiii merg în siguranţă la toaletă, au apă curentă. Alte probleme sunt cele legate de manuale. Elevii din unităţile şcolare au primit manuale, mai sunt întârzieri la clasa I şi a II-a unde manualele încă nu s-au tipărit. Dar sunt publicate în format online şi toţi directorii au printat aceste manuale şi le-au predat elevilor. Există manuale ce arată superb, ca un almanah, frumoase pentru elevi când deschid cartea să înveţe şi care ating programa. Dar avem şi manuale mai stufoase care ating, la rândul lor, programa. Ideea este ca noi, ca profesori, să ştim să discernem, să alegem ce să le predăm copiilor. Un profesor nu trebuie să reproducă programe, nu trebuie să ia manualul să citească din el. Un profesor are alternative din cele 5-6 manuale existente la clasa respectivă, să-l aleagă pe cel care doreşte. Deci, din punct de vedere al condiţiilor de învăţare, lucrurile stau bine în judeţul Călăraşi…Din cele 102 unităţi cu PJ, cred că doar în 8 şcoli avem directori care nu au concurs. Acolo directorii ori şi-au dat demisia, ori au suspendat contractul de muncă şi au devenit inspectori. Sunt vreo 2-3 cazuri. Directorii sunt numiţi pe criterii de competenţă, nu politic şi aş vrea să rămână aşa”, a precizat inspectorul şcolar general adjunct, Nicuşor Călin, specificând că o altă prioritate a sa va fi să se implice în iniţiativa preşedintelui Vasile Iliuţă şi Klaus Micescu, respectiv Grupul de Iniţiativă pentru Învăţământul din judeţul Călăraşi. Din acest grup fac parte cadre didactice cu experienţă (în general oameni care au ieşit la pensie, ce şi-au lăsat amprenta în educaţia elevilor, modele de bună practică). Aceştia deja s-au întâlnit şi au discutat câteva lucruri deosebit de interesante. Anume despre implicarea în pregătirea suplimentară, un fel de şcoală după şcoală pentru elevii din zonele defavorizate, în special copiii din centrele de plasament de la Perişoru, Făurei, Sera. Acei copii pot fi transportaţi cu microbuze şcolare la Călăraşi, pentru ca, prin acţiuni de voluntariat, cadrele didactice să îi pregătească suplimentar. Un alt punct identificat de grup este cel al copiilor din zona rurală mai dotaţi intelectual şi care ar trebui sprijiniţi. Să fie identificaţi, aduşi la Centrul de Excelenţă din Călăraşi, pentru a se lucra cu ei. Bineînţeles că asta se poate face numai cu implicarea tuturor factorilor implicaţi în procesul de educaţie. Un alt obiectiv este dezvoltarea abilităţilor ştiinţifice, respectiv copiii să înveţe să lucreze practic, să facă activităţi legate de fizică şi chimie. Să se meargă într-un fel de caravană prin localităţi şi să se lucreze cu elevii. Să se facă un centru de excelenţă, un fel de Palatul Copiilor pe ştiinţe, unde copiii să vină să facă experimente simple legate de mecanică, cinetică. „Eu cred că sunt lucruri interesante, dar trebuie să ni se acorde încredere. Nu se pot face lucruri aşa deodată, în 3-4-5 luni. Ideea este că încercăm să identificăm problemele din sistem şi vom vedea cum le putem rezolva, clar cu ajutorul comunităţii locale, a Consiliului Judeţean, Prefecturii, oamenilor de afaceri… Este o ruşine că în peste 30 de ani nu am reuşit să rezolvăm problemele de baza ale şcolilor. Fiica mea a terminat acum trei ani liceul şi ştiu cu ce probleme m-am confruntat. Ca părinte, profesor, inspector, am identificat aceste probleme şi încercăm să le rezolvăm. Dar, trebuie să ne implicăm cu toţii. Nu putem noi să schimbăm situaţia cu manualele, dar le putem zice profesorilor să lucreze altfel. Aşa cum spuneam, trebuie ca fiecare profesor acolo, în activitatea lui de la catedră, să găsească soluţii. Iar cu toaletele, în sfârşit, la Călăraşi, anul acesta nu mai sunt toalete gen latrină”, a mai adăugat inspectorul general şcolar adjunct al IŞJ Călăraşi.
Ramona BUTNARIU