Starea copilului în România: inechitatea e prezentă în viaţa copiilor români încă de la naştere, sărăcia severă îi afectează aproape pe jumătate dintre ei
• 40% dintre gospodării au înregistrat o scădere a veniturilor comparativ cu 2021, în timp ce cheltuielile au crescut pentru 98% dintre familii; una din 10 familii din România nu şi-a putut permite să îşi încălzească locuinţele în mod corespunzător în 2021 şi aproape una din cinci nu şi-a putut permite o masă hrănitoare • Peste jumătate dintre copiii români (55,1%) îşi doresc să plece din ţară şi să se stabilească peste graniţe, în vreme ce o treime dintre aceştia şi-ar dori să-şi continue studiile în străinătate.
Situaţia copilului în România rămâne una marcată de disparităţi severe, inechitatea fiind prezentă în viaţa copiilor români încă de la naştere. România rămâne în topul mortalităţii infantile, peste media din UE, în ultimii doi ani a crescut dramatic mortalitatea maternă, aproape jumătate dintre naşterile la mame sub 15 ani sunt înregistrate în ţara noastră, una dintre cauzele majore ale acestei stări de fapt fiind sărăcia. Dacă, de pildă, în 2019, 9,6% dintre familiile monoparentale erau expuse riscului de sărăcie, procentul s-a dublat la 18,2% în 2020 şi a crescut apoi la 23% în 2021. În total, aproape 1 din 2 copii se află în risc de sărăcie severă/excluziune socială, asta ducând la abandon şcolar şi discriminare.
Organizaţia Salvaţi Copiii România lucrează direct în comunităţile vulnerabile, prin programe socio-educaţionale complexe, ce se adresează atât corectării decalajelor care pun copiii în situaţii de risc şi excluziune socială, cât şi facilitării accesului la servicii sociale, medicale, de educaţie şi psihologice de bază. Totodată, una dintre preocupările majore ale organizaţiei este dotarea maternităţilor şi secţiilor de pediatrie din întreaga ţară cu aparatură medicală de maximă necesitate, astfel încât dreptul fiecărui copil la tratament medical să fie garantat. În egală măsură, programele de sprijin educaţional asigură o participare reală a tuturor copiilor la educaţie, pentru a corecta abandonul şcolar şi discriminările sociale.
Reprezentanţii Organizaţiei Salvaţi Copiii au făcut o radiografiere a stării copilului în România care cuprinde, din păcate, mai multe aspecte negative ce intervin în viaţa copiilor români. Aceştia subliniază încă o dată că inechitatea îşi face simţită prezenţa în viaţa copiilor români încă de la naştere, în condiţiile în care România continuă să deţină o poziţie nedorită în topul ţărilor europene cu cele mai ridicate niveluri ale mortalităţii infantile, cu o rată de 5,2 la mie (în anul 2021), peste media Uniunii Europene de acum 20 de ani. Mai mult, în ultimii ani, românii asistă şi la o creştere semnificativă a cazurilor de mortalitate maternă (de la 18 în 2018 şi 20 în 2019, la 32 de cazuri în 2020 şi 51 de cazuri în 2021). Această tendinţă îngrijorătoare poate fi atribuită contextului pandemic, dar şi obstacolelor cu care se confruntă grupurile vulnerabile, inclusiv gravidele vulnerabile, în accesarea serviciilor de sănătate.
Potrivit unei analize a Organizaţiei Salvaţi Copiii, cu privire la accesul gravidelor vulnerabile la servicii de sănătate, 25% dintre gravidele vulnerabile nu au asigurare de sănătate, 33% dintre ele declară că, pe durata sarcinii, nu au făcut controalele medicale recomandate, cel mai des invocat motiv fiind lipsa resurselor financiare. Doar 4 din 10 gravide declară că toate analizele au fost gratuite. Ca efect combinat al mai multor vulnerabilităţi şi limitări în accesul la sănătate, la educaţie, servicii şi protecţie socială, România continuă să se confrunte cu multiple provocări în ceea ce priveşte maternitatea timpurie. Ca rezultat, mii de adolescente devin mame în fiecare an, cu efecte dramatice asupra şanselor lor de a se bucura de o sănătate corespunzătoare, o educaţie de calitate şi posibilitatea de a avea un nivel de trai adecvat în viitor. În anul 2021, România a înregistrat 745 de naşteri la mame cu vârsta sub 15 ani şi alte 16.997 de naşteri la mame cu vârsta între 15 şi 19 ani. La nivelul Uniunii Europene, aproape jumătate din naşterile la mame sub 15 ani (45%) se înregistrează în România.
Analiza Organizaţiei Salvaţi Copiii cu privire la situaţia mamelor şi gravidelor minore a scos la iveală multiple motive de îngrijorare: 85% dintre mamele şi gravidele minore nu mai merg la şcoală, pentru cele mai multe dintre ele abandonul şcolar având loc anterior sarcinii; 1 din 10 mame minore nu a fost niciodată înscrisă la şcoală; 75% din mamele minore au abandonat şcoala pe parcursul gimnaziului; 4 din 10 mame şi gravide minore nu au acces la consultaţii medicale de specialitate; 2 din 10 au mai mult de un copil înainte de vârsta majoratului; 80% dintre mamele minore nu au folosit niciodată metode contraceptive, din lipsă de informaţii cu privire la acest domeniu; 75% dintre ele au rude sau prietene care, la rândul lor, au devenit mame înainte de vârsta majoratului; 32% dintre tinerele mame care au răspuns la chestionar au menţionat că şi propriile lor mame aveau sub 18 ani la data primei naşteri.
Sărăcie
În 2021, peste 1,5 milioane de copii din România (41,5% din numărul total al copiilor) creşteau în risc de sărăcie sau excluziune socială. Riscul de sărăcie sau de excluziune socială este mult mai mare în zonele rurale decât în mediul urban: în 2021, rata a fost de 16,1% în oraşele mari, 30,7% în urbanul mic şi suburbii şi 50,1% în zonele rurale. Una din 10 familii nu şi-a putut permite să îşi încălzească locuinţa în mod corespunzător în 2021 şi aproape una din cinci nu şi-a putut permite o masă hrănitoare. Un sondaj realizat în 2022, privind impactul crizei economice asupra familiilor din România, a evidenţiat că 40% dintre gospodării au înregistrat o scădere a veniturilor comparativ cu 2021, în timp ce cheltuielile au crescut pentru 98% dintre familii. Majoritatea gospodăriilor au fost nevoite să cheltuiască mai mult pentru utilităţi, alimente, îngrijiri medicale şi educaţie (transport la şcoală, rechizite şi cărţi). Gospodăriile consideră că trebuie să facă reduceri semnificative. Jumătate vor economisi bani de la utilităţi şi hrană, ceea ce reprezintă un risc pentru bunăstarea copiilor.
Efectele pandemiei şi criza costului vieţii au avut un impact semnificativ asupra familiilor monoparentale şi a celor numeroase: în 2019, 9,6% dintre familiile monoparentale erau expuse riscului de sărăcie. Procentul s-a dublat la 18,2% în 2020 şi a crescut apoi la 23% în 2021. În mod similar, când ne referim la incapacitatea de a-şi permite o masă cu carne, pui, peşte (sau echivalentul vegetarian) la fiecare două zile, procentele din populaţia generală au crescut de la 14,2% în 2019 la 14,7% în 2020 şi 19,2% în 2021, însă creşterea este mai dramatică în rândul familiilor cu trei sau mai mulţi copii, de la 17,5% în 2019 la 23,6% în 2021.
În ultimii doi ani, marcaţi de crizele succesive cauzate de pandemie şi război, centrele de consiliere ale Organizaţiei Salvaţi Copiii au preluat un număr total de 1.241 de copii şi adolescenţi care au dezvoltat diferite tulburări emoţionale.
Astfel, cele mai frecvente diagnostice au fost reprezentate de anxietate – 28,8% şi tulburări emoţionale (23%). Majoritatea covârşitoare a cazurilor de depresie s-au înregistrat în rândul copiilor din grupa de vârstă 11 – 14 ani şi al adolescenţilor (15 – 18 ani), respectiv 32% şi 54% din cazuri. Au fost înregistrate şi cazuri severe, în care tulburările de tipul anxietăţii şi depresiei au dus la tentative de suicid: trei la grupa de vârstă 11 – 14 ani şi cinci în rândul adolescenţilor.
Copii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate
Aproape un sfert dintre copiii români, care au acum vârste între 0-17 ani împliniţi, au avut sau au un părinte plecat la muncă în străinătate, arată datele unui studiu naţional complex realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii România. Aproape o treime dintre copiii care au fost întrebaţi (31%) declară că nu au fost de acord cu plecarea părintelui (părinţilor) la muncă în străinătate. În medie, mama pleacă prima dată la vârsta de 6 ani şi 11 luni a copilului; a fost plecată, în medie, 3,2 ani din cei 4,5 în care copilul s-a confruntat cu migraţia mamei şi dintre mamele plecate să muncească în străinătate, 58% se întorc în ţară o dată pe an, relevă ancheta. Experienţa migraţiei este similară în urban şi în rural: 61,5% dintre copiii ai căror părinţi au fost vreodată plecaţi în străinătate au sau au avut doar tatăl plecat (aproximativ 587.000 de copii), 20,4% au sau au avut doar mama plecată (aproximativ 194.000 de copii), iar 18,1% au avut plecaţi ambii părinţi (aproximativ 173.000 de copii). Prin raportare la volumul de referinţă utilizat în eşantionare, respectiv 3.896.943 de copii, rezultă că aproape un milion de copii, respectiv 954.000 de copii au sau au avut experienţa plecării unuia dintre părinţi pe parcursul copilăriei, până la data studiului.
Datele relevante arată dimensiunea fenomenului copiilor rămaşi în ţară, în urma migraţiei economice a părinţilor. 13,8% dintre copii au avut în ultimul an cel puţin unul dintre părinţi plecat la muncă în străinătate. Prin extrapolare la populaţia de copii de referinţă (3.896.943), se estimează un volum de aproximativ 536.000 de copii care în ultimul an (iunie 2021-iunie 2022) au avut cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Conform estimărilor, per total 184.000 de copii sunt total lipsiţi de îngrijirea directă a părinţilor, având fie ambii părinţi, fie părintele unic susţinător al familiei plecat la muncă în străinătate (iunie 2021-iunie 2022). Italia (21%), Spania (17%) şi Austria (12%) sunt primele trei destinaţii de migraţie pentru muncă în cazul femeilor. În cazul bărbaţilor, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) şi UK (14%). Majoritatea copiilor vorbesc cu părintele plecat, zilnic. Se remarcă faptul că 20% dintre adolescenţii (15-17 ani) care au un părinte plecat la muncă în străinătate (unul din cinci) vorbeşte cu el o dată pe săptămână sau mai rar. În medie, copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate merg semnificativ mai puţin la medic (2,2 ori pe an) decât copiii care nu se află în această situaţie (2,5 ori pe an), deşi nevoile medicale în cele două categorii nu sunt semnificativ diferite.
Accesul la educaţie de calitate
Dreptul la educaţie de calitate aparţine fiecărui copil, indiferent de locul şi familia în care se naşte. Acesta reprezintă un principiu ce trebuie aplicat în mod universal. Cu toate acestea, abandonul şcolar a rămas neschimbat în toată perioada de aplicare a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, acest fenomen afectând 35.259 de elevi, dintre care 20.878 din ciclul primar şi gimnazial şi 14.381 din învăţământul liceal (an şcolar 2019/2020). De asemenea, persistă fenomenul neparticipării şcolare în raport cu populaţia şcolară – 286.150 de copii între 7 şi 17 ani erau în afara şcolii la 1 ianuarie 2021, din totalul de aproximativ 2.500.000 de copii de vârstă şcolară. România înregistrează un procent de 15,6% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar opt clase sau mai puţin, deşi ţinta fixată de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârşitul anului 2020.
Fenomenul de violenţă este încă prezent. Cercetările Salvaţi Copiii arată că 2% dintre elevii din învăţământul primar afirmă că sunt bătuţi deseori de cadrele didactice şi 5% spun că acest lucru se întâmplă câteodată; pentru elevii din gimnaziu, acest tip de abuz apare deseori în cazul a 1% din eşantion şi câteodată pentru 5%, iar pentru liceeni – 0,2% deseori şi 3% câteodată. Iar în ceea ce priveşte bullying-ul în şcoală ori în clasă şi perpetuarea lui în mediul online, acestea afectează emoţional, an de an, sute de mii de elevi care devin victime ale situaţiilor de violenţă fizică şi de ameninţare sau ale mesajelor umilitoare transmise online (49%), asistă în calitate de martori (82%) sau recunosc că au comis ei înşişi astfel de fapte (27%).
România se confruntă cu o intensitate record a sărăciei educaţionale în rândul copiilor, exprimată prin sărăcie şi analfabetism funcţional
Cheltuielile publice pentru educaţia copiilor români sunt cele mai scăzute din Uniunea Europeană, iar părinţii sunt nevoiţi să acopere lipsurile sistemului, fiind, în 2019, de 3,16% (versus, 4,7% media UE 27). România se confruntă cu o intensitate record a sărăciei educaţionale în rândul copiilor, exprimată prin sărăcie (41,5%) şi analfabetism funcţional (43%). Cu toate acestea, nivelul alocărilor resurselor financiare rămâne extrem de modest. În schimb, ţări în care aceste probleme nu au nicidecum aceeaşi incidenţă prioritizează cu responsabilitate educaţia: Suedia – 7,06%, Belgia – 6,25%, Finlanda – 6,06%, Cipru – 5,24%, Polonia – 4,67%, Slovenia – 4,61% sau chiar Bulgaria – 4,20%.
Noul proiect de lege pentru învăţământul preuniversitar care prevede alocarea a 15% din cheltuielile din Bugetul General Consolidat (ceea ce va constitui puţin peste 4% din PIB) pentru educaţie are şanse foarte reduse să producă efecte tangibile în direcţia creşterii alocărilor efective de resurse publice adecvate pentru sistemul educaţional.
Peste jumătate dintre copiii români (55,1%) îşi doresc să plece din ţară şi să se stabilească peste graniţe, în vreme ce o treime dintre aceştia şi-ar dori să-şi continue studiile în străinătate. Printre principalele motive care i-ar determina să emigreze se numără oportunităţile legate de educaţie (26,3%) şi nemulţumirea sau neîncrederea faţă de condiţiile de viaţă din România (21,9%), arată datele unei anchete sociologice derulate de Organizaţia Salvaţi Copiii România.
Sentimentul de neîncredere că lucrurile se pot îmbunătăţi este relevant şi atunci când copiii admit că, în faţa unei situaţii de abuz, doar puţin peste o treime se află în situaţia de a şti cui să ceară ajutorul şi de a avea şi încredere în acea persoană sau instituţie de referinţă.
Cele mai importante concluzii ale anchetei arată nivelul de informare al copiilor, cu privire la situaţiile de risc şi recunoaşterea unei situaţii de abuz. În ultimii 10 ani, procentul copiilor care admit că ştiu cui să ceară ajutorul într-o situaţie de risc a rămas constant în cazul exploatării prin muncă sau al producerii de materiale cu conţinut sexual, dar a scăzut în cazul abuzului fizic (cu 4.7 puncte procentuale) şi în cazul abuzului sexual (cu 3.4 puncte procentuale). Îngrijorător este faptul că, deşi cei mai mulţi dintre copii (65%) pot recunoaşte un abuz, doar 1 din 3 se află în situaţia de a şti cui să ceară ajutorul şi de a avea şi încredere în acea persoană sau instituţie de referinţă.
Discriminare şi contexte ale discriminării
În comparaţie cu rezultatele studiului anterior (2013), se observă o creştere îmbucurătoare a procentului elevilor care ar fi de acord să aibă un coleg de clasă rom (de la 48,7% la 61,8%) sau un coleg de bancă de aceeaşi etnie (de la 32,3% la 50,4) şi o scădere semnificativă a procentului celor care ar fi împotrivă (cu circa 14 puncte procentuale în cazul colegului de clasă, respectiv 7 puncte procentuale în cazul colegului de bancă). Şi pentru scenariul unui coleg cu dizabilitate fizică se observă o îmbunătăţire a rezultatelor faţă de cele anterioare (2013), înregistrându-se o creştere considerabilă a procentului elevilor care ar fi de acord să aibă un coleg de clasă cu dizabilitate fizică (de la 39,8% la 60,2%) sau un coleg de bancă din aceeaşi categorie (de la 34,2% la 52%) şi o scădere semnificativă a procentului celor care ar fi împotrivă (cu circa 8 puncte procentuale în cazul colegului de clasă, respectiv 16 puncte procentuale în cazul colegului de bancă).
În cazul unui copil cu probleme de sănătate mintală însă, tendinţa, faţă de rezultatele din anul 2013, nu este una îmbucurătoare. Astfel, procentul elevilor care ar fi de acord să aibă un coleg de clasă cu probleme de sănătate mintală a scăzut de la 36,6%, la 31,9%, în timp ce ponderea celor care ar fi împotrivă creşte de la 12,6% la 15,1%.
Situaţia este similară şi pentru spaţiul personal (coleg de bancă), cu o scădere de la 29,8% la 27,3% a ponderii celor care ar fi de acord şi o creştere de la 21% la 28,3% a ponderii celor ce ar fi împotrivă. Dintre celelalte categorii expuse riscului de discriminare şi testate în demersul analitic, cel mai ridicat nivel de toleranţă se manifestă faţă de copiii refugiaţi, urmaţi la mică diferenţă de copiii din sistemul de protecţie.
Deşi scăzut, nivelul de acceptare înregistrat în ipoteza unui coleg cu HIV este mult mai mare decât cel înregistrat anterior (când doar 13,9% din respondenţi ar fi acceptat un coleg de bancă aflat în această situaţie, iar 18,5% un coleg de clasă, faţă de 23,9, respectiv 33,9%, potrivit celei mai recente anchete Salvaţi Copiii, din 2023).
Motivele care îi determină pe copii să-şi dorească emigrarea
Peste jumătate dintre copiii români (55,1%) îşi doresc să plece din ţară şi să se stabilească peste graniţe, în vreme ce o treime dintre aceştia şi-ar dori să-şi continue studiile în străinătate.
Printre principalele motive care i-ar determina să emigreze se numără: oportunităţile legate de educaţie (26,3%); nemulţumirea faţă de condiţiile de viaţă din România (21,9%); reunirea cu rudele sau prietenii care au părăsit deja România este mai rar invocată (sub 5%), în condiţiile în care, la nivelul eşantionului, puţin peste 7% dintre respondenţi au indicat că au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate.
Ramona BUTNARIU