„Solicităm Congresului să se asigure că SUA limitează orice impact negativ al legii asupra Uniunii Europene”

Recent, europarlamentarul PNL, Dan Motreanu, a semnat, alături de alţi colegi din PE, o scrisoare adresată membrilor Congresului SUA în legătură cu efectele Legii americane privind reducerea inflaţiei. „Solicităm Congresului să se asigure că SUA limitează orice impact negativ al legii asupra Uniunii Europene. SUA trebuie să îşi respecte obligaţiile care îi revin în temeiul dreptului internaţional. Prevederile acestui act normativ vor afecta negativ întreprinderile şi lucrătorii din Uniunea Europeană. Deoarece, întreprinderile din UE sunt discriminate în multe dintre sistemele sale de subvenţii. Uniunea Europeană ar trebui să fie tratată de SUA în acelaşi mod ca toţi partenerii din cadrul acordurilor de liber schimb şi să dispună de aceleaşi oportunităţi de care au parte Mexic sau Canada. Le-am transmis partenerilor noştri americani că nu vrem să ne angajăm într-o cursă a subvenţiilor sau într-un război comercial între aliaţi. În opinia noastră, acest lucru nu ar fi în beneficiul nimănui şi ar putea duce la multe efecte economice negative. Legea adoptată de SUA include scutiri fiscale şi subvenţii în valoare de 367 de miliarde de dolari pentru a stimula producţia internă a SUA. Sunt incluse, printre altele, vehiculele electrice, panourile solare şi bateriile. Aceste subvenţii încalcă principiile concurenţei loiale, existând pericolul ca majoritatea producătorilor de vehicule electrice să îşi reloce producţia în SUA. La ora actuală, în Europa sunt produse peste 25% din maşinile electrice fabricate la nivel mondial, în timp ce în SUA sunt produse doar 10%”, a precizat europarlamentarul român.

Marius BĂDRĂGAN

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )