Șoferi care au pus în pericol circulația pe drumurile publice

Pe parcursul weekend-ului trecut, polițiștii rutieri din Țăndărei au identificat un bărbat care are dreptul de a conduce suspendat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 33 de ani, oprit în timpul unui control, pe raza localității Săveni. Acesta nu avea documentele personale și ale autoturismului asupra sa. De asemenea, numărul de înmatriculare al autoturismului nu figurează atribuit pentru niciun vehicul, iar seria șasiu indică faptul că autoturismul în cauză figurează cu alt număr de înmatriculare și este radiat din circulație.

În cauză, oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Totodată, la Urziceni a fost prins în flagrant un șofer care conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul, în vârstă de 53 ani, din municipiul Târgoviște, a fost testat, de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, cu aparatul Drager, acesta indicând o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul din Urziceni, unde a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cazul dat, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din Amara au observat, pe DN2C, la ieșire din oraș către Grivița, o autoutilitară ce avea o deplasare sinuoasă. În momentul în care polițiștii au oprit autoturismului folosind semnalele acustice și luminoase, șoferul a mărit viteza de deplasare, oprind, în cele din urmă, la câteva sute de metri depărtare.

În urma legitimării, s-a stabilit că la volanul autoutilitarei se afla un bărbat în vârstă de 31 de ani, din orașul Amara. Conform verificărilor efectuate, acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, după ce a fost testat alcoolscop, s-a depistat o valoare de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La solicitarea de a fi condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge, bărbatul a refuzat prelevarea mostrelor. Pe numele lui s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

Petruța RIDICHE

CATEGORII
Împărtășească Acest

COMENTARII

Wordpress (0)
Disqus (0 )