Situaţia repartizării elevilor romi în învăţământul liceal şi profesional
Părinţii şi elevii ialomiţeni mai au puţin şi scapă de emoţiile provocate de stresul admiterii la liceu căci procesul a ajuns în ultima etapă. Anume repartizarea computerizată, atât pentru învăţământul liceal, cât şi profesional. În ceea ce priveşte procesul de admitere a elevilor de etnie romă, pe locurile distincte în învăţământul liceal şi profesional, intervin mai multe aspecte. Repartiţia are loc înainte de repartizarea generală. Pentru învăţământul profesional, în data de 4-5 iulie, părinţii şi elevii romi au completat opţiunile în fişa de înscriere tip. Fişele au fost transmise la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Ialomiţa pentru ierarhizarea şi înregistrarea situaţiilor existente. Urmează ca astăzi, 7 iulie 2022, la ora 12.00, să se desfăşoare şedinţa publică de repartizare a elevilor de etnie romă. În procesul de repartizare, comisia judeţeană va lua act de recomandările de apartenenţă la etnie care vor însoţi fişele tip de înscriere. Acesta a fost primul pas pentru elevii care doresc să urmeze învăţământul profesional. Referitor la învăţământul liceal, admiterea se realizează altfel. În ultimii ani şcolari, admiterea la liceu se face computerizat, pentru toţi elevii. La fel, în perioada 4-5 iulie, părinţii şi elevii au completat fişele de înscriere, cu codurile aferente claselor unde sunt alocate locuri pentru romi. Fişele au fost transmise la IŞJ cu recomandările de apartenenţă etnică. Anume cele viabile, eliberate până la data de 27 mai. Orice recomandare eliberată după această dată este nulă. Pe 7 iulie are loc repartizarea computerizată şi în aceeaşi zi, elevii vor fi informaţi vizavi de locurile unde au fost admişi la liceu. „Procesul de admitere de repartizare computerizată se va încheia pe 7 iulie. Dacă elevul de etnie romă, care a participat la această admitere computerizată, nu a fost repartizat, el poate participa la repartizarea din 11 iulie, alături de toţi ceilalţi elevi. În cadrul celei de-a doua etape va beneficia de prioritate pe locurile stabilite. Aşadar, locurile distincte rămân valabile până la încheierea întregului proces de admitere. Nu cum se întâmpla în anii trecuţi, când elevii romi puteau fi admişi exclusiv doar în prima etapă. Dacă nici la această repartizare generală nu este admis, situaţia elevului rom va fi rezolvată în cadrul comisiei de admitere, ca un caz special. Admiterea se va încheia în luna august, dacă vom avea elevi nerepartizaţi”, a precizat la Fresh FM, în cadrul emisiunii „Din viaţa romilor”, profesorul de istorie Ion Sandu, inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Ialomiţa.
Una peste alta, anul acesta, în urma evaluării naţionale, rezultatele au fost un pic mai bune, comparativ cu 2021, atât la limba română, cât şi matematică. Şi, procentul de promovabilitate a fost mai ridicat. Asta cu toate că mulţi oameni din sistem au spus că sunt foarte multe note de 5-6, puţini reuşind să ia peste 7. „Vizavi de rezultatele obţinute, într-adevăr, se constată un progres faţă de ce am trăit în perioada de pandemie. Evident că un demers educaţional – ce poate fi cuantificat în rezultate clare, pozitive – este cel care se desfăşoară în format fizic, atunci când avem elevii în faţă şi interacţionăm în mod direct cu ei. De asemenea, se constată că e posibil ca în perioada următoare să asistăm şi la alte schimbări în procesul acesta de evaluare, care să stea la baza admiterii în învăţământul liceal”, a mai adăugat inspectorul şcolar ialomiţean.
Ramona BUTNARIU